Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Dacă 50% dintre români vor citi poezie în decembrie, va ninge de Crăciun

Titlul e o abureală, desigur, dar dacă asta vă convinge să cumpărați, să oferiți și să citiți un volum de poezie, vă pot garanta că e adevărat. Și, ca să fie alegerea simplă, recomand eu câteva volume noi apărute, scrise de poeți români mișto.

Andrei Bodiu – Oameni obosiți. Poeme alese de Claudiu Komartin (Editura Cartier, 2016)

Prima dată când l-am ascultat pe Andrei Bodiu citindu-și poeziile eram la festivalul Dilema Veche din Alba Iulia, acum câțiva ani. Își începuse momentul cu o poezie despre o căprioară rătăcită într-o stație de autobuz din Brașov, o apariție miraculoasă într-o dimineață de sâmbătă, când lumea merge la cumpărături. Mi-a plăcut la nebunie, mai ales că era vorba despre o stație de autobuz pe care o știam și eu. Din păcate, Andrei Bodiu s-a stins devreme, în 2014, dar a lăsat în urma lui o operă destul de mare, poezie, proză sau critică. Claudiu Komartin și-a asumat o muncă incredibilă când s-a decis să selecteze pentru a antologie cele mai bune poeme. A ieșit un volum emoționant. 

Pentru mine, poezia lui Bodiu e mereu legată de Brașov, oraș pe care îl văd în fiecare vers (chiar dacă poetul nu scrie doar despre asta). Ca orice oraș al lumii, și Brașovul are părți pe care și le dezvălui doar locuitorilor, iar versurile din „Oameni obosiți” surprind foarte bine cel mai spectaculos moment al orașului, care, în capul meu, e după-masa de duminică, iarna, când străzile sunt goale, gri, perturbate doar de câte vreun trecător, poetul, care merge să bea o bere, un câine, o apariție, o pâclă subțire care acoperă, apasă și strânge tot orașul, de ai senzația că o să pocnească. Versurile lui Bodiu m-au făcut să mijesc ochii, să văd mai bine. Dar ăsta sunt eu, experiența fiecărui cititor e diferită și oricum poetul nu scrie doar despre oraș. Scrie despre prieteni, alți scriitori, iubite, trenuri, copii, jocuri, vise. Citiți și spuneți-mi și voi ce-ați văzut. Am regăsit în volum și „Viața Căprioarei”:

Sâmbătă dimineața cu plasa în mână cu

gândul că trebuie să repar laptopul am

plecat la Carrefour.

Am ajuns în stația lui 17 pentru două stopuri când mai erau două minute să vină

de pe Zorilor

a apărut o căprioară

speriată mi-am spus

ce convenție cumplită

ce clișeu ordinar

căprioara pe banda a doua gonind spre

ieșirea spre București cu o salvare

cu semnalele pornite în urma ei.

I-am povestit seara

istoria lui Tudor el mi-a arătat precis

cu mâna unde e stația din care plecăm la Zoo

m-a întrebat de unde a venit ce culoare avea cine

era acolo

„Erau” i-am spus, „erau mai mulți tipi buimăciți

De somn. Știi cum e dimineața.”

Tudor a plecat

la duș cu Adriana când a ieșit m-a întrebat: „Ce ochi

avea tată

veri roșii albaștri? Avea ochii negri?”

Ce ochi avea?

Radu Andriescu – Când nu mai e aer (Casa de editură Max Blecher, 2016)

O descoperire extraordinară pentru mine, Radu Andriescu reușește în acest volum un fel de roman în versuri, care urmărește viața unei mame singure, agent imobiliar, cu două fetițe-îngeri, Ana și Mariana. Cele mai banale întâmplări de familie, job sau școală sunt plasate de poet ca fiind parte din schema macro a universului. Tot ce se întâmplă în mini-poveștile lui Andriescu, fiecare gest, fiecare vorbă a personajelor sale influențează și schimbă mersul cosmosului. Dacă vreți să vedeți câtă emoție poate să fie într-o simplă convorbire la telefon, în făcutul temelor sau o ieșire la Vama Veche, cumpărați, citiți și iubiți „Când nu mai e aer”. Mai jos, un exemplu nimicitor, poezia „Șoseta”:

Ana ascunde în fiecare noapte sub pernă

șoseta uitată la rufe murdare

de tatăl ei, când a plecat de tot. Iubește

cu tot creierul

mirosul de transpirație

și ciupercă veche: Visează mirosul

de transpirație și pantof. Călătorește

împreună cu șoseta

ascunsă sub pernă.

Svetlana Cârstean, Athena Farrokhzad – Trado (Editura Nemira, 2016)

Svetlana Cârstean e una dintre poetele mele preferate, cred că i-am și spus asta la o petrecere, după câteva beri, sper că nu a luat-o ca pe un semn de agresiune. Prin TRADO ea și Athena Farrokhzad ne propun un experiment destul de interesant: un volum scris împreună, un dialog dacă vreți, împărțit în trei: partea cu versurile Svetlanei (care conține și câteva poeme pe care le-am recunoscut din „Gravitație”), partea cu versurile Athenei și partea comună, în care vorbesc despre procesul traducerii, despre trădare și scriere. Le-am citit poeziile ca pe un strigăt, sper să nu sune prea pretențios: vorbesc despre revoluții, despre „suroritate”, despre rădăcini, acasă, păcat sau strămoși. Un strigăt pe care recomand să-l ascultați.

De fiecare dată când pleci la luptă, te îmbraci în rochița

din stambă vișinie.

Nu ți-a rămas mică.

Când deschizi dulapul, întinzi mâna și știi exact unde-i

locul ei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Titlul nu e o „abureală”, e frumos, poeții recomandați sunt într-adevăr „mișto”, însă nu se spune „cărți NOI apărute” ci NOU APĂRUTE (subl. mele).
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult