„După un timp nu mai știam unde e limita dintre bine şi rău. Mă simțeam și neputincioasă. Am propus să meargă la terapie, însă s-a dus doar pentru câteva ședințe. Am sugerat, mult mai tărziu, să mergem împreună, pentru că era, întâi de toate, o situație care ne afecta direct pe noi, ca și cuplu, nu doar pe el ca părinte în relaţia cu copiii noștri”. Foto: Anna Grigorjeva / Panthermedia / Profimedia

Lucrul în coaching este unul mai pragmatic, mai ancorat în prezent și orientat către acțiune și nu caută să acceseze straturile mai profunde ale sinelui. (Foto: Profimedia Images)

Nu că ar fi simplu pentru cineva să renunţe la perfecţionism. Este extrem de greu, deoarece – ca orice schemă interiorizată în copilărie – a devenit atȃt de familiar încȃt a o rupe cu asta este aproape de neconceput. Dar nu este imposibil: se poate face, cu paşi mărunţi, dar consecvenți. (Foto: Mocrogen Images / Sciencephoto / Profimedia)

Şi da, uneori timp de multe şedinţe, psihoterapeutul nu va spune nimic, doar va asculta. Foto: Getty Images

În alte situaţii am auzit şi idei de tipul “cere să participi şi tu la şedinţele acelea de terapie”. Sau mai mult, unii din clienţii mei mi-au spus că “mama ar dori să vină şi ea la nişte şedinţe”. Păi … tot nu. Foto: Getty Images

Un alt motiv, deloc neglijabil, e calculul economic al unui asemenea demers. Oricât de puţin ar bagateliza depresia românul, problema mersului la psiholog e, în ultimă instanţă, de natură financiară. Foto: Getty Images

„Mama, când e mamă din prima ei secundă de mamă are Enciclopedia Universului de cum se tratează depresia. Să ne învețe ele. Ele știu să-și țină copilul în brațe, să îl mângâie, ce ne trebuie? Ăla micul din ce se hrănește ca să ajungă mare? Din iubire!”

De ce în secolul depresiei evităm să cerem ajutor și de ce ar fi bine să o facem, cum recunoaștem semnele unei afecțiuni și în ce măsură putem să ne ajutăm apropiații? De ce în secolul depresiei evităm să cerem ajutor și de ce ar fi bine să o facem, cum recunoaștem semnele unei afecțiuni și în ce măsură putem să ne ajutăm apropiații? (Foto: Hanna Kuprevich / Alamy / Alamy / Profimedia)

De-a lungul vieții, din copilărie, luăm decizii inconștiente care să ne ajute să „supraviețuim”: „Mama este imprevizibilă când îmi arăt dragostea față de ea. În concluzie, oamenii nu sunt de încredere. Mai bine mă țin la distanță și nu îmi arăt dragostea față de nimeni”. (Foto: Getty Images)