Atunci când persoanele cu tulburare narcisică ajung la psihoterapie, mai degrabă vin la presiunile externe (eșuează financiar, sunt obligați din punct de vedere legal, sunt în pericol de a-și pierde job-ul sau căsnicia sau le-au pierdut deja etc.). Chiar și în această situație, angajamentul față de demersul psihoterapeutic poate fi unul scăzut. foto: Profimedia

Una dintre cele mai dureroase experiențe în relații nu este neapărat conflictul, ci distanța emoțională. Ea apare atunci când doi oameni nu se mai simt conectați, când discuțiile se reduc la „logistica zilnică” (facturi, copii, programul de mâine) iar privirile calde, gesturile de grijă și intimitatea dispar treptat. foto: Profimedia

Unele persoane au probleme emoţionale nerezolvate, teamă de abandon, anxietate, elemente depresive, traume din copilărie, etc. Acestea nu şi le recunosc, sau chiar dacă şi le recunosc, nu s-au simţit destul de pregătite să se confrunte cu ele şi să şi le rezolve. foto: Profimedia

Viaţa este imprevizibilă, fiecare moment ne poate pune faţă în faţă cu tot felul de provocări, de la unele minore (întȃrzierea unui autobuz sau tren) pȃnă la unele dramatice, cu impact major, cum sunt crizele economice, evenimente familiale grave, violenţele sociale, fenomenele naturale catastrofale. foto: Profimedia

De fapt violenţa în cuplu are multe faţete, şi cred că ar fi necesar ca toată lumea să le poată recunoaşte pentru a nu le încuraja şi pentru a susţine persoanele care sunt victime. foto Profimedia

Cred ca fiecare dintre dvs. cunoaşte sau a cunoscut persoane care sunt abuzate: de multe ori este vorba de abuz petrecut în cuplul conjugal, alteori de abuz al părinţilor faţa de copiii adulţi, abuz între rude sau chiar prieteni. Tote cazurile enumerate se refera la abuz între persoane adulte, şi în aceasta postare nu mă voi referi la abuzul părinţilor sau altor persoane asupra copiilor minori, pentru că în acest caz situaţia este diferită şi cere intervenţia legală pentru protecţia minorului. foto: Olena Vasylieva / Alamy / Profimedia

Şi totuşi … uneori, în cabinet sau printre studenţi aud şi fraze de tipul: „nu, nu pot să merg în cutare loc, plouă afară”, „nu sunt în stare de nimic, am dormit prost peste noapte”, „vaaai, dar nu vreau să mă mult de 3 ori de la un hotel la altul în vacanţă, e prea obositor”, „nu pot participa la ceva la ora asta, e ora la care mănȃnc”, „nu pot să mă mișc, mă doare rău spatele/am o întindere musculară”, „nu am fost la examen pentru că eram un pic răcit/ă”. foto:Profimedia

Uneori aceste reacţii fizice sunt legate de un eveniment real care le justifică – atunci avem de-a face cu frica, teama sau îngrijorarea, sentimente fireşti. Alteori însă angoasa este legată de producţii ale minţii noastre, de imagini uneori inconştiente, sau de încadrarea greşită de către creier a unor semnale provenite de la organele de simţ. Rezultatul este frica de ceva inexistent în realitate, dar puternic prezent în psihic, frică de diferite intensităţi, uneori chiar paroxistice, ce este încadrată sub numele general de anxietate, sau sub nume mai specifice: atacuri de panică sau fobii. foto: Valerii Honcharuk / Alamy / Profimedia

Pe de altă parte, de multe ori, persoana, obiectul sau situaţia care au creat furie nu sunt la îndemȃnă pentru descărcarea acesteia, ceea ce conduce frecvent la un mecanism de apărare numit deplasare, în care furia care nu poate fi conținută este direcţionată spre ceva/cineva care este la îndemȃnă (şi eventual nu se poate apăra). foto Profimedia

Cheia pentru comunicarea asertivă este înţelegerea faptului că o părere diferită este exact atȃt: o diferenţă de opinii, care nu se extinde la persoană ci rămȃne centrată pe situaţia discutată. foto: Getty Images