La 40 de ani, mi-am luat o brățară cu vorbele: „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume."

La 40 de ani, mi-am luat o brățară cu vorbele: „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume."

Eu știu că nu am timp infinit. Și de aceea îmi tot număr zilele și lucrurile din viața mea. Și am acum niște mici grămezi de zile care contează și care îmi fac viața mai frumoasă

Pe noptiera mea stau, de trei luni, aceleași două cărți. Nu le-am terminat. Nu e că nu mi-au plăcut, una e extraordinară, știu asta pentru că am citit primele cincizeci de pagini de trei ori, la anumite intervale, de fiecare dată pierzând firul și reluând de la capăt. Pe cealaltă am abandonat-o după un capitol, nu din plictiseală, ci pentru că telefonul a vibrat, am citit mesajul și m-am apucat de altceva.

Aveam nevoie doar ca întrebarea să mă lase în pace.

Educaţia „tradiţională” din Romȃnia prea puţin se preocupă de a-i învăţa pe copii să-şi recunoască propriile emoţii. Hai să ne uităm la limbaj: în romȃnă „am emoţii” înseamnă de fapt o stare de frică sau îngrijorare referitoare la o anumită situaţie. Cu alte cuvinte tot spectrul emoţional este redus la frică. Alte emoţii … prea rar sunt recunoscute, numite, deşi există nu doar furia sau fericirea, ci şi a fi înduioșat, a fi senin, a fi sceptic, a fi intimidat, a fi copleșit, a fi amuzat, etc. foto: Profimedia

Când mă gândesc la alegerea parcursului meu profesional, lucrurile au stat destul de diferit față de realitatea curentă, mai ales dacă iau în considerare volumul de informații disponibile tinerilor de azi. Pentru mine, psihologia nu a fost neapărat prima opțiune de facultate.

Robert Fulghum a spus-o de mult: nu te îngrijora că nu te ascultă copiii. Îngrijorează-te că te privesc mereu.

Eu am vrut doar să pun în perspectivă ceea ce simt — contradicția dintre oboseală și mulțumirea de a fi contribuit cu ceva — și ceea ce poate urma: o lume necunoscută, în care va trebui să ne regândim scopul și utilitatea, poate chiar să redefinim termenii fericirii.

Într-o seară, m-a sunat un prieten și mi-a spus: „Cred că am ADHD. Nu mai pot să mă concentrez la nimic.”