La optsprezece ani de la Unire, Sighișoara avea încă o populație majoritar săsească. Era un orășel care-și păstrase specificul de burghezie medievală și care-și dezvoltase și o oarecare industrie modernă în limitele necesarului imediat. (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

„Îmi aduc aminte cât de șocată am fost de tragedia de la Caracal. Suferința de nedescris a familiilor celor două tinere ucise și neputinta autoritatilor care au apelat la interlopi. „Modelul” Caracal mi-a amintit insa de Sighisoara. (Foto Facebook/Aura Woodward)

Orașul de jos, adică strada principală și cele câteva ulițe adiacente, nu-și poate reveni din spasmele celei mai umilitoare sărăcii. Trotuarele sunt niște epopei ale jegului, un jeg persistent care capătă vara, vorba poetului, „un lucit fantastic”. De pe jegul trotuarelor e imposibil să nu aluneci în exasperant de multele dughene cu haine de mâna a doua sau de mâna întâi care arată ca de mâna a zecea. În locul unor afaceri prăbușite cu diverse mărunțișuri au apărut fast-fooduri imunde și fără viitor. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Am văzut aglomerație și foarte mulți străini, am găsit foarte greu un loc de parcare, am urcat Scările Școlarilor în șiruri, ca la metrou, am înconjurat Biserica din Deal de două ori, la cererea copiilor, l-am întâlnit pe Dracula în reclame și souvenir-uri, dar peste toate, cetatea veghează în continuare cu răbdare și cu poezia ei tihnită. (Foto Facebook/Municipiul Sighisoara)