Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

M-am întors la Sighișoara ca să înțeleg ciuma care macină orașul copilăriei mele

Orasul Sighisoara

Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

În fiecare noapte, într-o căsuță din Ansbach, orășel anost de lângă Nürnberg, Puiu Medrea își alege câte o stradă din Sighișoara și ia casele la rând ca să vorbească cu cei care locuiesc în ele. Îi știe pe fiecare în parte și toți îl cunosc și îl iubesc pe Puiu, români și sași deopotrivă. Îl iubesc pentru că, în chipul acesta de flaneur bonom prin Sighișoara celor opt sute de ani, se recunosc fără tresărire cu toții. Român după tată, sas după mamă, Puiu vorbește la propriu pe limba fiecăruia și e, în efigie, suma tuturor glasurilor din oraș. Adie o boare socratică ori de câte ori coboară în stradă. Aerul vibrează de o combinație specială de contemplare mută și de caldă firitiseală pe oriunde trece exemplarul acesta mirabil, fără orgolii, fără obligații și fără griji. În spatele unei meserii care nu l-a convins niciodată, Puiu Medrea a fost miraculat de aplecarea lui spre cunoașterea oamenilor. Cuceritor e, însă, că vocația lui nu a dobândit nicicând expresie filozofică, în orice caz enigmaticul despre care vorbesc nu s-a vândut nici unei sofisticări a gândului.

Văzută noaptea dinspre Târgul Vitelor, cetatea levitează fără vreme în lumină. Sprijinită pe coloane albe care țâșnesc din temeliile clădirilor, alcătuirea de piatră a sașilor plutește cu cele două trepte ale ei probabil ca în visurile antigravitaționale ale lui Oberth. Sub nopți de vară, slava stătătoare a nălucii de zid e o trimitere sigură la ascunse paradisuri hiperboreene.

Dar orele nu rămân pe veci adormite. O dată cu soarele, orașul își dezvelește deopotrivă splendoarea calmă și mărcile ciumei. E un spectacol de groază acesta, să vezi adânc săpate în trupul proaspăt de rouă al orașului șancre purulente. Nu-i chip să te învârtești prin orașul de sus sau prin cel de jos, prin cartiere mai vechi sau mai noi fără să dobândești percepția trecerii timpului ca o rană deschisă. Cele mai multe clădiri aflate în administrarea statului din Cetate sunt în pragul colapsului. Faimosul Turn cu Ceas e coșcovit ca vai de el, iar cadranul bătrânului orologiu e complet în afara timpului. Memoria nu mai persistă la vedere, ci preferă o interiorizare frustrată. Biserica Mănăstirii, fabuloasa clădire medievală cu singurele arce butante din România, are fațada boită, dar contraforturile atât de prețioase se descompun cărămidă cu cărămidă, măcinate de o cangrenă fără leac. Turnurile care nu au intrat pe mâna unor generoase fundații de inspirație occidentală își așteaptă, stoice, ispășirea, oricare va fi aceea. Pavajul refăcut cu câțiva ani în urmă după vechile canoane e știrb și stricat mai abitir decât o gură deja celebră. Apoi e un du-te-vino de automobile, care trebuie să se oprească exact în poarta pensiunii la care augustele dosuri care le conduc trag să se odihnească după atâta efort pe drumurile patriei. Zidurile se prăbușesc spontan. Aici s-a ajuns. Dar se poate și mai rău. Odată prăbușite, ele nu se mai ridică. 

De la data ultimului articol pe care l-am scris despre asta, adică din februarie, lucrurile au rămas nemișcate la propriu. Sub Biserica Catolică, zidul cetății stă în proptele de lemn. Felul în care arată cimitirul din deal, perla absolută a Sighișoarei, e frisonant: monumente hâite, năpădite, scări sparte, epitafuri șterse, moartea a doua. Clădirea primăriei explică totul: un palat administrativ de vârstă austro-ungară atât de delabrat încât e imposibil să nu-ți stoarcă o lacrimă când treci pe lângă el. O șobolănime de castă îl roade la rădăcină. 

Orașul de jos, adică strada principală și cele câteva ulițe adiacente, nu-și poate reveni din spasmele celei mai umilitoare sărăcii. Trotuarele sunt niște epopei ale jegului, un jeg persistent care capătă vara, vorba poetului, „un lucit fantastic”. De pe jegul trotuarelor e imposibil să nu aluneci în exasperant de multele dughene cu haine de mâna a doua sau de mâna întâi care arată ca de mâna a zecea. În locul unor afaceri prăbușite cu diverse mărunțișuri au apărut fast-fooduri imunde și fără viitor. Apoi e infinita tristețe a parcului, vale a plângerii și a mizeriei omenești din clipa când a luat locul vechii piețe a orașului. În afara a două magazine non-stop, a câtorva farmacii și a unei librării fără cărți, totul pare blestemat de vorba lui Heraclit. În mijlocul marii treceri se încăpățânează să dureze două clădiri de fabuloasă istorie socială: fostul hotel „Stern”, care a cunoscut în urma gloriei interbelice toate stadiile decrepitudinii imaginabile (han, crâșmă, sală de bingo și, desigur, depozit de haine de căpătat) și casa Misselbacher, transformată treptat după naționalizare într-o păduchelniță, statut din care nu și-a mai revenit. După amurg străzi selecte sunt bântuite de hoarde de câini de pripas.

Din ce cauză se târăște așa orașul cel mai frumos din România? Cea mai fluturată vorbă prin târg e de o neutralitate fatalistă: „nu sunt fonduri.” Dacă ai cunoștințe ceva mai aproape de locul în care se iau deciziile, adică prin consiliul local, o să afli de eterne tergiversări, blocaje instituționale, birocrație sufocantă, mici orgolii locale, Tartarin. Dacă ești un opozant al PSD, partid care a dat și aici funcția supremă, te poate duce gândul la linia generală de guvernare defectuoasă a amintitei formațiuni politice. Toate aceste argumente la un loc pot alcătui un tablou etiologic plauzibil, însă cauza primă, cea care conține și explică totul, e alta și are o dublă natură, intelectuală și morală. 

Oamenii din conducerea Sighișoarei, de la primar la consilieri, sunt, în mod, evident, depășiți de importanța culturală a locului pe care îl au de gestionat. În afara unor poncifuri care tronează în toate pliantele turistice, perpetuate din era comunistă și reluate la fiecare ocazie publică, nimeni nu pare să înțeleagă și să cunoască resorturile adânci de funcționare a orașului. Or, locurile au sufletele lor fără de care ar înceta să existe. Ignoranța establishmentului de la Sighișoara a exilat duhul orașului în cotloane de nepătruns: el trăiește încă, dar zace zdrențe în văgăuni. Ca să-l înțelegi, nu e suficient să te fi născut în oraș, ci trebuie să ai mai multă școală, să fii familiarizat cu cultura care l-a zidit și să o respecți ca pe un bun de mare preț, să-i cunoști bine limba începuturilor, să ai acces la imaginarul pe care îl subîntinde și să cauți să-i perpetuezi instituțiile. Cocarda tricoloră, ocheadele naționaliste, limba română în variațiunea ei suburbană, trei sintagme împietrite despre oraș („Perla Târnavelor”, „singura cetate locuită din Europa”, „patrimoniul UNESCO”) reprezintă tot atâtea forme de sfidare a duhului urbei, venite de la vechii locuitori ai mitocului românesc ajunși azi stăpânii locului. Nimic mai nociv în viața de aici decât complexul de inferioritate. Pe acesta numai școala și buna credință îl pot surmonta.

Buna credință este, o tot spun, o virtute foarte rară la acest popor ticăloșit de comunism și cu totul absentă la clasa lui conducătoare. Ceva în natura noastră de vechi pribegi prin codri, de bordeieni sau de haiduci ne ispitește să nu avem încredere decât în noi înșine: o fugitivă privire în hăul nostru moral ne edifică, pare-se, și în privința habitudinilor semenilor noștri. Ca să ne dezghiocăm va trebui să ne punem, cu orice risc, încrederea în alții. Așa făcând, vom constata că mica noastră bortă nu e nici pe departe singurul univers posibil. Ca să înțelegi asta îți trebuie și puțină smerenie, tărie, adică, în slăbiciune. Încrede-te în altul mai bun și recunoaște-ți, curajos, scăderile ca să te ridici. Aceasta este una din lecțiile care ține în picioare lumea apuseană de două mii de ani. Așa s-au construit instituțiile europene, acesta e principiul care animă duhul, azi terfelit și lapidat, al Sighișoarei. Nimeni nu i-ar acuza pe aleșii sighișoreni că sunt niște administratori slabi, că nu au competența necesară să ridice Sighișoara la maximum de potențial, că sunt îngrămădiți în propriile jocuri de culise dacă într-o zi s-ar privi cu onestitate în oglindă, și-ar vedea duhurile chinuite de micime și, fără să se coboare din înalte scaune pe care s-au suit prin vot popular, ar recurge cinstit la experiența, cultura, priceperea altora ca să scoată orașul din marasm. Dacă te depășește să faci un proiect de consolidare a zidurilor, du-te la cei care știu să-l facă, dacă nu ești în stare să atragi fonduri, du-te la cei care știu să atragă, dacă habar n-ai cum să-ți valorifici cultural extraordinara moștenire din bătătură, du-te la cei care cu asta se ocupă. Iar dacă nu-i găsești în România, du-te în Occident și vei vedea că oamenii o să te primească cu brațele deschise. Poate nu pentru tine, însă cu siguranță pentru Sighișoara. În definitiv, ce contezi tu când e vorba de Sighișoara?

Nu mă îndoiesc că, într-o zi, aici se va ajunge. Poate că nu sub această administrație de care, dacă nu-și va depăși complexul, nimeni nu-și va mai aduce aminte. Dar o să vină clipa când Sighișoara își va redobândi slava statornică pe care azi i-o putem contempla doar noaptea, de departe. Va veni o vreme când turnurile vor sta trainice, iar ceasurile vor străluci, când contraforturile se vor vindeca, când zidurile nu se vor mai clinti, când pietrele nu vor mai sări din pavaj, când Scara Acoperită va avea blană nouă, când fiecare piatră mai acătării din cetate și din alte locuri va primi indicații inteligente și suple pentru turiști, când trotuarele din centru vor fi spălate seara de seară, când locul magazinelor second-hand va fi luat, ca pe Haarlemmerstraat din Leiden, de firme consacrate din Vest, când investitorii onești vor fi atrași și respectați, când parcul central va redeveni o piață cochetă, când clădirea fostei bănci va adăposti cu adevărat un centru de studii medievale, cu bibliotecă serioasă și oameni valoroși, când „Stern” va redeveni un hotel de prim rang, iar casa Misselbacher va fi, ca odinioară, un fel de Galerii Lafayette, când la Sala Sander și la Sala Eminescu se vor relua, în mod regulat, concertele de muzică clasică și spectacolele de teatru, când Festivalul Medieval va scăpa de kitschul care l-a consacrat și va deveni un bun cultural în adevăratul sens al cuvântului. Când pietrele de mormânt din cimitirul săsesc din deal și din cel evreiesc de pe „Chip” vor fi ridicate, îngrijite, restaurate, reinscripționate ca să nu-i uităm niciodată pe cei care au zidit locul acesta și de dorul copiilor cărora nu ne vom vindeca niciodată.

Până atunci o să batem, în fiecare noapte, la porțile câte unei străzi din Sighișoara din inima noastră. Puiu Medrea, la cei optzeci și cinci de ani ai săi, nu a obosit să o facă. E primul an însă când, cu toată alura lui tinerească de Eric Clapton, nu s-a mai întors din Ansbach acasă.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Am condus cohorte de nemti prin cetate: o cunosc bine siimi pare rau! Singura cale se vinde la nemti si veti vedea rezultatul in 2-3 ani! Noi am aratat ce putem, hai sa-i lasam pe straini!
    • Like 0
  • Nu am fost la Sighisoara niciodata. Insa am putut face comparatie intre ceea ce reprezinta vestigiile antice din Constanta si cele din zona unui port pe care l-am vizitat in 1991 din Italia. In timp ce ramasitele antice din zona portului Civitavecchia aratau bine conservate si incadrate corespunzator in peisajul urban adaptat la aceste forme de arhitectura, in zona Tomisului vestigiile antice sunt amestecate printre cladiri contemporane, creand impresia de imitatii anexe pentru aceste cladiri.Impresia pe care o lasa e dezolanta.
    • Like 1
    • @ teodorviorel
      Corina check icon
      Eu am fost o dată și mă tem că mă face prea puțin doritoare să văd altceva. În fiecare zi frumoasă îmi închipui mulțimea care acum urcă sau coboară din Cetate și aș vrea să fiu și eu acolo. La Biserica din Deal concertele sunt dese, iar în august sunt concertele Academiei Sighișoara, gratuite, în clădirea primăriei. Eu am găsit-o solidă și impunătoare. Mă rog, nu am privit-o cu grija cuiva care e legat de fiecare loc cu istorie de acolo, cunoscându-l din copilărie și fiind preocupat de păstrarea lui.
      • Like 0
  • Subiectul mi-a starnit interesul pentru accesarea paginii academiei române, astfel ca am accesat documentul prin care se descrie "Strategia de dezvoltare a Romaniei in urmatorii 20 de ani", asadar o dezvoltare a tarii cuprinsa in intervalul de timp 2018-2038. Am cautat, folosind mijloace uzuale de tehnologie moderna, de cate ori se regaseste cuvantul "turism", având magnitudine internă și internațională, in cele 624 de pagini de cuvinte asociate documentului de sinteza a strategiei. L-am regasit in mai putin de 20 de cuvinte, intre care se afla si cuvântul compus "autoturism". Coincidență ori nu, am realizat faptul ca legatura dintre turism si autoturism este stransa, ele fiind continuu intr-o relatie de proportionalitate directa a existentei lor, evolutia acesteia din urma fiind condiționată de diversificarea căilor de comunicație și de publicitate la nivel intern și internațional (infrastructura, cultura si entertainment, promovare, fonduri, factori simplificati in conditionarea organizarii si dezvoltarii locale, liber-angajament etc).

    O regăsire care, deși este alocată unui valoros context istoric și cultural în România, surprinde printr-o atribuire săracă, umilă, dorinței de dezvoltare occidentală a țării, un context din care nu poate fi eliminată viziunea despre generațiile urmatoare (>= 20 ani) ale căror sacrificii pare-se că vor fi tot la nivelul construirii și afirmării unui fundament abstract asignat evoluției ca o generatoare dorință umană. Prin urmare, gândirea abstractă determină fundamentul evoluției, fiind condiționată de modul de abordare a mesajelor din mediul înconjurător ca o practică liberă a determinării valorilor senzoriale, fără de care nu s-ar putea valorifica echilibrul gândirii umane. Iar ea fie lipsește, fie este inhibată de o oarecare tensiune emoțională (ex. teamă), pe alocuri, vizând astfel starea de repaus din majoritatea instituțiilor atât din Sighișoara cât și din România.

    Actualmente, bucurându-ne de libertate socială, însă exprimată predominant la nivel economic și mai puțin la nivel spiritual-uman (un subiect pe care eu îl tratez într-o altă speță, de viitor), „dezvoltarea” ar putea avea ca fundament o partitură acceptată internațional și intern-instituțional, definind criteriul de liber-schimb onest și care ar suna melodios „ce și cum putem noi să obținem de la ei, așa cum și ei pot să obțină ceva de la noi”. De aceea, „turismul”, de exemplu, nu poate fi privat de contextul social-economic, intern și internațional, pentru dezvoltarea Sighișoarei, cât și a României.
    • Like 2
  • citit in diagonala - pt ca nu am energia sa reflect la lucrurile atat de evidente (pentru unii) din sighisoara noastra, a sighisorenilor vechi, noi sau foarte noi.

    analiza corecta, diagnostic de profunzime.
    avem o sighisoara - cum procedam? stim ce ar fi de facut, dar acest oras descompus social trebuie sa se recompuna inainte sa fim in stare sa miscam ceva, prin efort comun, constructiv.
    • Like 2
  • Corina check icon
    Comunitatea săsească s-a retras total din administrarea orașului, judecând după numele din Consiliul Local. Păcat, ei ar constitui o bună parte din speranța refacerii. Dacă nu se scutură de lehamite, banalul, mizeria și kitschul se vor întinde peste tot orașul.

    Oricum, delușorul acela face minuni. O mulțime de turiști, și se pare că merg acolo și în anotimpul rece. Ai zice că orașul câștigă bani în fiecare minut de pe urma turismului.

    Eu nu de complexe de inferioritate i-aș bănui pe aleșii locali în general. De indiferență, eventual, de mulțumire de sine. Un fel de „Suntem ca România și România e ca noi. E bine așa cum e”.
    • Like 1
  • John check icon
    Cam exagerata descrierea starii actuale, orasul e mai sumbru pictat decat e in realitate, deprimanta poveste, stil clasic romanesc. Ceea ce nu ajuta la imbunatatirea orasului, chiar dimpotriva. Nu-i chiar asa de negru dracul, am fost si eu in Sighisoara dupa o perioada lunga. Vezi frumosul daca te uiti dupa el.

    De acord ca trebuie imbunatatita administratia, dar ptr asta nu trebuie date ciocane in cap intregului oras.
    • Like 1
  • Trist.........
    • Like 0
  • Asa locuitori, asa oraș. Cine sa îndrepte situația daca nu localnicii.
    Actiune mai multă si constatări mai putine.
    • Like 0
    • @ Marian Tanase
      E putintel mai complicat
      • Like 0
  • Fantasmagorii...

    Nu cu asta renaște un oraș, ci cu bani în bugetul local și cu talent, Dacă te pricepi să atragi bani în oraș, bani care să producă alți bani locali, atunci de, ești pe drumul cel bun. Nu poți, te sufoci și mori!

    Vestul Sălbatic e plin de foste Sighișoare, și continentele pline de foste țări falimentare... Ștefan Colceriu, te-ai gândit vreodată că Sighișoara e România, și invers...?
    • Like 1
    • @ Tom Dick N'Harry
      Mereu ma gandesc cu groaza ca Sighisoara e Romania.
      • Like 0


Îți recomandăm

Telemunca

Odată cu răspândirea noului coronavirus de la o țară la alta, companiile din toată lumea și-au schimbat politica de resurse umane și și-au încurajat angajații să lucreze la distanță pentru a preveni extinderea epidemiei. O decizie care ține de supraviețuirea biologică, dar și de supraviețuirea ca business. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Recul

Povestea Recul începe în 2015, când regizorul Vlad Dragomirescu și actorul Bogdan Untilă și-au propus să creeze un incubator pentru proiecte culturale independente, care să cuprindă două direcții: teatrul de improvizație și teatrul clasic.

Citește mai mult

Alphahead

Vishal Narender și Georgeta Brehoi, soția sa, au venit în România în urmă cu 4 ani, după ce au lucrat în mai multe multinaționale din India, Franța și Irlanda, și au decis să-și investească toate economiile pentru a produce echipamente moto.

Citește mai mult