Viorela Mihai

Pe LinkedIn, platforma de socializare întru muncă și carieră, un avocat specializat în dreptul muncii ne informează cu o înțelepciune halucinantă că „nici Mihai Viteazu, nici Vlad Țepeș, nici Ștefan cel Mare nu au fost olimpici la matematică“.

„Doamnă, dar noi nu avem niciun drept?!“ este replica perfectă care sintetizează opțiunea electoratului care nu este fanatic, rasist sau ultranaționalist, ci pur și simplu sătul să fie mințit și judecat la nesfârșit. foto. Inquam Photos / Malina Norocea

Nu știu dacă vreodată vom mai avea șansa unui Papă atât de natural, spontan, jucăuș, bonom, ferm și tandru deopotrivă, iubitor și mustrător în momente de cumpănă, înțelept fără aură omniscientă, voluntar, curajos, imprevizibil, tangibil și uman, în sensul cel mai înălțător al cuvântului. (Foto: Profimedia Images)

„Astăzi, mulți, din diverse motive, par să creadă că un viitor fericit nu este posibil. […] În fața răutății și urâțeniei vremurilor noastre, și noi suntem tentați să abandonăm visul nostru de libertate. Așa că ne retragem în fragilele noastre securități umane, în rutina noastră liniștitoare, în temerile noastre familiare. […] Frica este la originea sclaviei și la originea tuturor formelor de dictatură, deoarece indiferența și violența cresc prin exploatarea fricilor oamenilor. Este o cușcă ce ne exclude de la fericire și ne fură viitorul. Dar ajunge un singur bărbat, o singură femeie ca să existe speranță, iar acel bărbat, acea femeie poți fi tu. Apoi mai există un alt „tu“ și încă un alt „tu“ și atunci devenim „noi“.“ – Papa Francisc, Speră. Foto: Profimedia

Alții mi-au demonstrat indirect că poezia și idealul mai au o șansă în lumea super tehnologizată și că inefabilul feminin își mai găsește locul în contrapunct cu emanciparea exagerată. foto: Irina Shatilova / Alamy / Profimedia

„Avertizorii pot fi percepuți ca persoane neloiale, care nu apreciază colegialitatea, deși ceea ce doresc ei este tocmai întărirea echipelor în care lucrează, promovând corectitudinea și încrederea, nu frauda, abuzul și frica. România se confruntă cu provocarea suplimentară istorică, legată de practicile fostei Securități înainte de 1990.” - Irina Lonean, expert integritate Transparency International Romania.

O zi ca oricare alta, în care fiecare căutam să ne afirmăm personalitatea și libertatea în țoalele noastre desuete de la turci sau second-hand, încercând să înțelegem odată cu o țară întreagă cum să trăim în noile condiții. Colegul meu de clasă și prietenul meu cel mai bun își scoate pe masă caietul de română, pe care era desenat un simbol ciudat. Un băiat sclipitor, era ultimul născut într-o familie frumoasă cu patru copii, prin urmare era cel care aducea mereu în clasă „noutățile“ de la frații mai mari, fie că era vorba de muzică, poezie sau sfaturi în dragoste. Foto: Mihnea Păunescu / Alamy / Alamy / Profimedia

„Austria are foarte multe păduri, este o țară verde, dar totul este amenajat. Fiecare metru pătrat verde din Austria este amenajat. Știu români care se duc în Austria și îmi spun cât de frumos este pentru că totul este amenajat. Pentru mine, acest lucru este horror. De fapt, pentru natură acest lucru este horror pentru că dacă totul este amenajat, înseamnă că nu mai lăsăm loc pentru natură și pentru alte specii. Natura nu înseamnă doar ce alegem noi, oamenii, să păstrăm sau ce alegem noi să fie într-un anumit loc.”

„Anul acesta, vom observa deja efectele modificărilor legate de microîntreprinderile care nu mai pot redirecționa cei 20% din impozitul pe profit. Există organizații neguvernamentale mici, comunitare, care cu trei prieteni de la microîntreprinderi își făceau bugetul. Acum, acele companii nu mai pot să redirecționeze către ONG-uri. Deci accesul la finanțare este prima mare amenințare. Un alt pericol foarte mare este accesul pe criterii la finanțare, care poate fi un scenariu sumbru”, spune Mădălina Marcu, Director de Dezvoltare Resurse la Asociația pentru Relații Comunitare,

În copilărie, eram o țintă ambulantă de laude, aruncate spre mine cu generozitate de vecini, profesori, părinți ai colegilor, prieteni și diverse cunoștințe. Citeam mult, scriam mult, mă jucam mult, cântam la pian și desenam, învățam cu ușurință limbi străine și poezii și, în general, reușeam să fiu bună în tot ceea ce-mi propuneam să fac. Într-o vară, am împărțit un compartiment de tren cu o doamnă, în lungul drum alături de bunica mea spre una dintre stațiunile în care mă lua cu ea în vacanță. La despărțire, doamna i-a spus bunicii un lucru care a rămas cu mine mulți ani, ca o povară a devenirii mele: „Mi-aș dori să trăiesc mult ca să apuc să văd cine va ajunge fata asta!“ (Foto: arhivă personală)