Viorela Mihai

De pe dealul unde ne-au condus ca să vedem mai bine biserica și valea lor încărcată de istorii pitorești, copiii ne arată casele lor și ne povestesc despre ultimii doi copii sași care au rămas în sat.

Apele s-au învolburat din nou pentru că tăticul-erou stă bine cu poezia, dar nu și cu punctualitatea. Mai întârzie un pic, motiv pentru care mămicile care au venit să-și recupereze copiii de la școală primesc misiunea de a o reține cât mai mult pe doamna învățătoare. (Foto: Guliver Getty Images)

- Știi cum o să mor? Voi veni în cap pe scările astea! Crede-mă, treptele astea îmi vor veni de hac până la urmă!(Foto: Guliver/Getty Images)

Îi vedeam în fiecare zi pe plaja noastră izolată, departe de aglomerație și de turiști. (Foto: Guliver Getty Images)

Aveam de dat un pătuț de copil, iar în satul unde ne refugiem pentru o gură de tihnă și normalitate la final de săptămână nu era niciun doritor.

Am văzut aglomerație și foarte mulți străini, am găsit foarte greu un loc de parcare, am urcat Scările Școlarilor în șiruri, ca la metrou, am înconjurat Biserica din Deal de două ori, la cererea copiilor, l-am întâlnit pe Dracula în reclame și souvenir-uri, dar peste toate, cetatea veghează în continuare cu răbdare și cu poezia ei tihnită. (Foto Facebook/Municipiul Sighisoara)

În Mati, un sătuc din Grecia, 26 de femei, bărbați și copii s-au strâns tare în brațe privind marea la care nu vor mai ajunge niciodată. Apoi, flăcările i-au îmbrățișat până la ultima suflare. (Foto Guliver/Getty Images)

Tot politicul acesta este și el un joc secund. Statul este omniprezent, în toate formele sale. Peste tot, Poliție, Pompieri, Armată, Jandarmerie, avioane, sirene, alarme aeriene, Iohannis, Dăncilă, procurori, judecători, numai pe ei îi văd. Dar nu vreau, frate, să vă văd! Că dacă vă văd, voi tot n-o să faceți nimic din ce trebuie. (Foto: Mihaela Noroc)

„Nu poți vorbi despre viitorul copiilor dacă nu acorzi o șansă părinților de a-și câștiga o pâine cu demnitate.” (Foto: Gala Societății Civile Facebook)

În marea gală a finalei, dansatorul și coregraful Emil Rengle, vechi colaborator al ProTV-ului, a venit cu un mesaj de pace, vorbind despre toleranță și despre iubire. (Foto: Libertatea)

Dana este unul dintre oamenii care au depășit condiția sistemului românesc de învățământ și s-a poziționat între profesorii care pot schimba ceva. Pasionată de operă, a început prin a-și duce elevii la spectacolele Operei din Cluj-Napoca, cu promisiunea că “poate să nu vă placă ceea ce vedeți, dar trebuie să știți să-mi spuneți de ce nu v-a plăcut“. (Foto: Facebook/EducaTIFF - Film Education)

- De curiozitate, dumneata ai luat la pas Calea Victoriei în ultimul timp? Ia mergi diseară de la Cercul Militar spre Splai, să vezi stâlpii strâmbi, dalele scoase, praful, mizeria, în plin București! O rușine, nu altceva! (Foto: Raul Stef/ Inquam Photos)

„Trebuie să rămânem liberi, să nu devenim robi ai fricii!" (Foto: Guliver/Getty Images)

Pentru toți cei care se cred prea fini pentru o comedie despre viața la țară, învățați să citiți printre replici cea mai tăioasă cronică a „țărișoarei noastre”, cum ar spune poetul bețiv al satului, Celentano. (Foto: ProTV)

Mulți părinți din celebra generație cu cheia la gât se hotărăsc foarte greu să-și lase copilul singur pe străzi, în drumul spre școală. (Foto: Guliver Getty Images)

În cinstea noastră nu se organizează mitinguri pentru că suntem o minoritate fără stridențe și pretenții exacerbate, cu teamă de ridicol și de agresivitate. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Am un amic care la sfârșitul agendei își notează conștiincios toate invectivele, perlele și textele motivaționale ale șefilor. „Aveți rahat simplu în loc de creier!” „Nimic nu se face fără mine în cc!” (Foto: Guliver/Getty Images)

Acțiunile noastre mici se varsă ca Dunărea într-o mare de speranță, pe măsură ce învățăm să dăruim viață și sens României noastre. Prin urmare, sus inimile, cei rămași sau cei plecați, aici este acasă, unde pendularea între disperare și nădejde este un mod de viață, unde am învățat să fim echilibru unii pentru ceilalți, ca să nu o luăm cu toții razna. (Foto: George Călin/Inquam Photos)

Dincolo de diversele parastase cu iz festiv și dezveliri de colivă pe socluri și statui, este anul autoreflecției și al rememorării care pot cimenta proiecțiile și acțiunile pentru viitor. (Foto: Inquam Photos / Alberto Groșescu)

„Mereu ați fost așa... brunetă?” Pauză de perplexitate! Sunt într-un birou luminos de corporație și am venit să prezint un proiect în care cred. Pasiunea discursului îmi este fracturată de această întrebare halucinantă, căzută ca un topor din cer.(Foto: Guliver Getty Images)

„- Așa nu putem continua. Așteptăm să iasă doamna din sală și voi relua acest moment. Nu că aș fi eu foarte bun, dar e scris prea bine textul! Îmi doresc să-l ascultați fără a fi întrerupți.” (Foto credit: Grand Adriana)

Astăzi, mă gândesc că dacă mama ar mai fi aici, i-aș spune toate lucrurile pe care le simțeam, de fapt, în fiecare 8 Martie pe care l-am tratat de sus.(Foto: Guliver/Getty Images)

- Ana, te rog, apucă-te de teme! Iar ne prinde noaptea! - Stai să-mi număr like-urile! (Foto: Guliver/Getty Images)

La ultima escapadă în celălalt capăt de țară, am poposit la o mătușă unde știam că vom avea niște subiecte tabu: protestele și Guvernul. Este genul de mătușă pe care îl avem cu toții: bună ca pita caldă, dar captivă în cuptorul încins la nesfârșit de Antena 3. Genul care ți-ai dori să cânte “pierdut buletin” la toate alegerile. (Foto: Guliver Getty Images)

Când am văzut că începe ninsoarea, am știut că nu-i a bună. „Vine vreme de protest!”, mi-a spus, înțelept, jumătatea. „Ce naiba, Dumnezeu ține cu ăștia?”, am chicotit. „Lucrurile mari se obțin greu în viață!”

Pe măsură ce se leagă conversația, ifosele se destind și team-leaderii și seniorii din cărțile de vizită devin pur și simplu părinți. (Foto: Guliver Getty Images)

„Fă’, proasto, urcă, fă‘, că proastă mai ești!” Un bărbat își încurajează „tandru” jumătatea să urce în autobuz. Replica mă scoate din romantismul de februarie și mă aruncă direct în cotidianul de asfalt. (Foto: opiniatimisoarei.ro)

Schimbarea nu poate veni într-un an, dar vreau să cred că nu mai există cale de întoarcere. Iar când ne întrebăm data viitoare “la ce bun?!”, vă invit să facem un drum la Memorialul de la Sighet, să vedem de unde am plecat, goliți de istorie, de identitate și de orice valori. (Foto: Ciprian Muntele)

Suntem cu toții orfani: orfani de autorități competente care să înțeleagă că orice bătaie de aripi la Guvern sau Parlament are efect asupra unui număr enorm de oameni. (Foto: Guliver/Getty Images)

Viața prietenului meu constă într-un apartament închiriat în care își duce confortabil traiul de holtei care nu vrea să se complice mai mult. Are un serviciu bunicel, un grup de prieteni relativ stabil și un plictis existențial pe care și-l alungă la fotbal și prin Centrul Vechi. Trăiește mai presus de evenimente în limbul celor care au ales să nu-și bată capul și să nu-i supere nimic. (Foto: Guliver Getty Images)

„- Poftiți, domniță, în palat!", mă invita el când poposeam cu gândurile mele și căruciorul în parc. Înăuntru, avea reșou, un radio mic portabil, un set de tacâmuri învelite într-o batistă, o vestă croșetată agățată de scaun și o carte de rugăciuni. (Foto: George Călin/ Inquam Photos)

„Și cum vom săvârși această uniciune?”, l-a întrebat Cuza pe Kogălniceanu și, mai târziu, Ferdinand pe Brătianu. Oamenii mari ai istoriei noastre au cugetat prelung și au găsit atunci calitățile prin care să ne asigure premise bune și pentru ziua de azi.(Foto: Inquam Photos / George Călin)

Ne-am întâlnit în stație și Găbița era tare supărată. Ieri, fusese convocată la o ședință de urgență la salon. (Foto: Guliver Getty Images)