Viorela Mihai

Mâncam, respiram, visam ProTV.

​Sunt din generația ’79: ultimul an al Generației X, care, într-o Românie care a evoluat atât de cinic și de haotic, a dat de multe ori chiX. Și totuși, vreau să cred că mulți dintre noi nu ne-am acrit ca neamul prost, ci suntem într-un proces de „învechit“ cu rost, oricât de frustrant ar fi să te ții de un rost care înseamnă mai mult decât omnipotenții bani, măsura cea mai comună a succesului sau a fericirii. Foto: Profimedia

În România, unde partidele și demnitarii au creat de-a lungul anilor un deficit uriaș de responsabilitate politică, Pactele de Integritate pot deveni mai mult decât un mecanism punctual de supraveghere, un instrument sistemic pentru creșterea încrederii în instituții. Foto Getty Images

Recunosc, ne-am dat mici șanse nouă, celor care ne vedem de treabă fără să facem multă gălăgie, în firescul responsabilității asumate. Noi, cei care visăm în tăcere la măsura și măsurile juste, care ne temem de ridicol și facem alergie la făloșenie, care ne ducem viețile fără să ne filmăm și postăm narcisist reușitele și panseurile despre viață și viitor.

Pe LinkedIn, platforma de socializare întru muncă și carieră, un avocat specializat în dreptul muncii ne informează cu o înțelepciune halucinantă că „nici Mihai Viteazu, nici Vlad Țepeș, nici Ștefan cel Mare nu au fost olimpici la matematică“.

„Doamnă, dar noi nu avem niciun drept?!“ este replica perfectă care sintetizează opțiunea electoratului care nu este fanatic, rasist sau ultranaționalist, ci pur și simplu sătul să fie mințit și judecat la nesfârșit. foto. Inquam Photos / Malina Norocea

Nu știu dacă vreodată vom mai avea șansa unui Papă atât de natural, spontan, jucăuș, bonom, ferm și tandru deopotrivă, iubitor și mustrător în momente de cumpănă, înțelept fără aură omniscientă, voluntar, curajos, imprevizibil, tangibil și uman, în sensul cel mai înălțător al cuvântului. (Foto: Profimedia Images)

„Astăzi, mulți, din diverse motive, par să creadă că un viitor fericit nu este posibil. […] În fața răutății și urâțeniei vremurilor noastre, și noi suntem tentați să abandonăm visul nostru de libertate. Așa că ne retragem în fragilele noastre securități umane, în rutina noastră liniștitoare, în temerile noastre familiare. […] Frica este la originea sclaviei și la originea tuturor formelor de dictatură, deoarece indiferența și violența cresc prin exploatarea fricilor oamenilor. Este o cușcă ce ne exclude de la fericire și ne fură viitorul. Dar ajunge un singur bărbat, o singură femeie ca să existe speranță, iar acel bărbat, acea femeie poți fi tu. Apoi mai există un alt „tu“ și încă un alt „tu“ și atunci devenim „noi“.“ – Papa Francisc, Speră. Foto: Profimedia

Alții mi-au demonstrat indirect că poezia și idealul mai au o șansă în lumea super tehnologizată și că inefabilul feminin își mai găsește locul în contrapunct cu emanciparea exagerată. foto: Irina Shatilova / Alamy / Profimedia

„Avertizorii pot fi percepuți ca persoane neloiale, care nu apreciază colegialitatea, deși ceea ce doresc ei este tocmai întărirea echipelor în care lucrează, promovând corectitudinea și încrederea, nu frauda, abuzul și frica. România se confruntă cu provocarea suplimentară istorică, legată de practicile fostei Securități înainte de 1990.” - Irina Lonean, expert integritate Transparency International Romania.