Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Tensiunile economice și geopolitice versus istoria randamentelor. Cum va arăta sfârșitul de an pe burse

Wall Street

Foto Profimedia Images

Anul se apropie de sfârșit, și, în lipsa unor variații foarte ample, va fi cel mai dur pentru portofoliile investitorilor americani de după 2008.

Până pe 20 decembrie, S&P500 a pierdut 19,8%, Nasdaq 32,6%. 

Europa stă relativ mai bine: DAX înregistrează -12,6%, iar BET -6,6% în aceeași perioadă.

Pe măsură ce zilele de tranzacționare ale anului se împuținează, investitorii se apropie nu doar de vacanță, necesară după valul intens și epuizant de știri și reacții în piețe, ci și de momentul bilanțului. E perioada setării obiectivelor pentru viitor, de pregătire a portofoliilor pentru un nou an care se anunță, la rândul său, plin de provocări.

Strategiile convenționale, precum portofoliul 60% acțiuni și 40% obligațiuni, au adus pierderi atât de severe încât impun cel puțin o perioadă de introspecție. Cu toate acestea, unii traderi rămân în legătură cu piețele, și nu e vorba doar de cei care au tras „bățul scurt” și au rămas alocați în birourile de tranzacționare ale investitorilor instituționali, pentru a monitoriza indicatorii piețelor.

După un an deosebit de plin de surprize de tot felul, în condițiile unui nivel redus de lichiditate, evenimente neprevăzute sau speciale pot atrage atenția, creând mișcări bruște.

Performanța piețelor din SUA, în perioada sărbătorilor de iarnă

Un studiu statistic ne arată performanța pieței între deschiderea ultimei zile de tranzacționare de dinainte de Crăciun și deschiderea primei zile a anului următor.

În această perioadă, în ultimii 7 ani, în medie, indicele S&P500 (futures) a câștigat 0,86%, indicele Nasdaq (futures) 0,86%, iar indicele german DAX, doar 0,07%. Valoarea medie este importantă, dar nu spune întreaga poveste.

Între 2018 și 2021, vorbind despre anul care se apropia de sfârșit, de fiecare dată, indicii americani au avut de câștigat în perioada menționată, care începe și se încheie în diferite zile ale lunii și ale săptămânii, după calendarul specific al fiecărui an. În medie, câștigul a fost de 1,98% pentru S&P500 și 2,1% pentru Nasdaq.

Între 2015 și 2017, însă, aceeași perioadă a adus pierderi, în medie -0,63% pentru S&P500 și 0,93% pentru Nasdaq.

Anul 2018 iese în evidență, minimele pieței fiind atinse exact în perioada Crăciunului. Scăderile accentuate din sesiunile dinaintea sărbătorii au fost urmate de recuperări la fel de rapide, după, ceea ce a dus la un avans de 4,16% între 24 decembrie 2018 și 2 ianuarie 2019 pentru S&P500 și 4,95% pentru Nasdaq, o performanță ieșită din comun în raport cu ceilalți ani.

În 2018 se vorbea de volatilitate ridicată, inflație, încetinire economică, reglementare a sectorului de tehnologie și încetinire a creditării în China. Aceste teme, par, prin comparație cu anul 2022, relativ blânde.

Pe locul doi ca rezultat în ultimii 7 ani a fost „sezonul” sărbătorilor din 2021 pentru S&P500 (+1,75%) și 2020 pentru Nasdaq (+1,8%).

În aproape toți anii, tendința a fost ascendentă în ultimul trimestru, de la 1 octombrie până la ziua dinainte de Crăciun, cu excepția anului 2018, care a adus deprecieri de 2 cifre înaintea recuperărilor consistente dintre Crăciun și Anul Nou.

Prudență pe bursa din Germania

Pentru bursa germană, situația este diferită: cel mai bun an a fost, în perioada Sărbătorilor, 2020, cu o creștere a DAX de 3,22%.

În afară de acel an și de 2021, când s-a înregistrat un salt de 1,83%, în general investitorii au fost mult mai prudenți. Ei au preferat să lichideze dețineri, astfel încât, între 2015 și 2019, fiecare an a adus scăderi, între 0,44% (2016) și 1,37% (2017), cu o medie de 0,91%.

Așadar, pentru cei 7 ani studiați, randamentul mediu al perioadei dintre ziua de dinaintea Crăciunului și prima zi a anului următor a fost de doar 0,07%, fără orientarea - în medie - constructivă a pieței americane.

Subperformanța relativă a bursei germane se regăsește nu doar la nivelul perioadei de sărbători. Doar într-un singur an din ultimii 7 ani a reușit DAX să ofere un randament mai bun decât S&P500, fiind vorba despre 2015, când a oferit 9,56% versus -0,73% pentru indicele american.

În anii următori, diferențele au fost uneori de peste 10 puncte procentuale, ca în 2018, 2020 și 2021.

Cum va arăta, în mod particular, acest final de an?

Răspunsul depinde de o multitudine de factori, iar viteza alternării fazelor de optimism și pesimism sugerează că parcursul următoarelor săptămâni nu poate fi previzionat cu precizie.

În anumiți ani, tendința fondurilor de a oferi o imagine favorabilă investitorilor poate susține sectoarele cu o performanță relativă mai bună.

Anul acesta, energia va răspunde, însă, mai degrabă semnalelor referitoare la încetinirea economiei globale și la influențele asupra ofertei dinspre sfera geopoliticii.

Anumite semne indică, însă, un risc suplimentar pentru burse provenind din nevoia de rebalansare a portofoliilor unor fonduri suverane. Deși nu este inevitabilă, aceasta ar putea conduce la presiunea unor vânzări de acțiuni din SUA și la cumpărări de bonduri de zeci de miliarde de dolari.

De asemenea, profilul neobișnuit al anului, cu o încredere mai mare arătată de investitorii de retail, în timp ce investitorii instituționali s-au poziționat mai prudent în piața din SUA, ar putea crea vulnerabilități, dacă primii ar ajunge să renunțe la strategia „buy the dip” (cumpărare pe corecții).

Argumentele anterioare, alături de poziția fermă a Rezervei Federale, în ciuda încetinirii inflației, ar susține ideea unei perioade rezervate, însă într-un an atât de volatil, o răsturnare de situație ar fi aliniată cu statistica pe termen mai lung.

În ultimele 5 zile ale anului și primele 2 ale anului următor, statistic acțiunile au înregistrat creșteri în 3 din 4 ocazii.

Așa numitul „avans de Crăciun” a adus un randament mediu de 1,3% pentru S&P500 din 1969 încoace.

Până acum, în decembrie, S&P500 a pierdut 6,25%, rezultat spectaculos de diferit de media istorică de +1,6%, care o face cea mai avantajoasă pentru burse.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Claudica, o sa fie bine ca sa nu fie rau? O analiza care nu spune nimic, dinafara de istorie...
    • Like 0


Îți recomandăm

Cristi Danilet - fb

Practic: Prin această soluție se atestă că toți cei care au inițiat, anchetat și judecat în cazul Danileț au greșit. Este vorba de un număr de 18 judecători români de la Inspecția Judiciară, CSM și ICCJ – printre ei și actualul președinte al instanței supreme – care au încălcat legea, sancționând pe nedrept un magistrat. În procedura de la CEDO au intervenit de partea Guvernului patru cunoscute asociații, a căror poziție a fost infirmată de CEDO. foto Facebook/ Cristi Danileț

Citește mai mult

Lia Savonea

Se spune că natura are oroare de vid. Acolo unde există un gol, el va fi umplut, indiferent cu ce, pentru că aceasta este legea naturală. Vidul din Justiție a fost umplut de Savonea. Este Savonea o surpriză? Un șoc? O revelație urâtă? A creat ea singură, ca un mastermind diabolic, rețeaua care controlează astăzi Justiția? Nu a văzut nimeni ce face?

Citește mai mult

Otto Uwe Keul

În ultimii 15 ani, numărul de furnizori de fructe și legume locali ai Lidl România a crescut de la 70 la peste 500. 2025 a însemnat și depășirea unei borne- în sezon, pe rafturile magazinele lanțului de retail s-au găsit numai roșii românești 100%, urzici, leurdă, lobodă, ștevie, mărar, pătrunjel, ceapă verde 100%, pepeni 100%, zmeură și afine 100%, adică produse local. Încurajați de rezultate și de afacerile în creștere, agricultorii au început să exporte prin Lidl România- anul acesta, au ieșit peste granițe peste 1.600 de tone de legume și fructe spre Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria.

Citește mai mult