Întrucât de ani de zile lucrez de unul singur, sunt și momente în care mă îndoiesc de ce fac. Scrisul mi se pare degeaba, un produs al minții mele fără legătură cu realitatea. Și cu atât mai puțin capabil să schimbe această realitate.
Mă scot din groapa asta două medicamente. Unul, gândurile bune, de susținere și încurajare să continui, pe care mi le trimit mulți cititori. De 33 de ani, de când am intrat în moara de măcinat oameni a presei și politicii, ei au fost singura mea apărare.
Celălalt, insultele și calomniile, unele înmărmuritoare, cu care mă împroașcă maeștrii, vedetele presei ceaușiste și ale tovărășiei cu Securitatea, împreună cu ciracii lor mai tineri. Eurofobii și amicii lui Putin de azi.
Deși am ieșit din toate funcțiile și din zisa presă, tirul cu lături la adresa subsemnatului se întețește pe zi ce trece. Ba chiar, tv canalul Cloaca cu puii de AUR a declarat public, explicit, starea de necesitate ca să mi se închidă gura până la alegerile din 2024, „că a făcut destul rău”.
Miza nu e doar anihilarea subsemnatului, e veche și mare cât țara, leagă decembrie `89 de războiul împotriva Ucrainei.
Și asta, cum să vă spun, mă liniștește.
