„Este totuși dificil de considerat că victima a fost un adevărat «dizident politic». Într-adevăr este de notorietate că în regimul comunist orice părăsire a țării era o adevărată raritate, fiind făcută numai de anumiți cetățeni și sub un control strict, raportând la organele de securitate orice mișcare, etc, însă, victima care avea un fiu stabilit legal și definitiv în SUA, nu numai că nu a fost dată afară din serviciu, dar a și făcut toate concediile numai în străinătate, neexistând practic țară din Europa nevizitată de acesta”.
Aceste cuvinte sunt parte din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru achitarea celor doi ofițeri de Securitate care l-au torturat pe Gheorghe Ursu. Deci, pe lângă faptul că Înalta, prin decizia în cazul maior (r) Marin Pârvulescu, col. (r) Vasile Hodiș menține recordul ca numărul foștilor securiști condamnați pentru poliție politică să fie în continuare 0 (zero) imaculat, zeii Justiției române se străduiesc să nege calitatea de disident a inginerului Gheorghe Ursu. Adică, exact ce a făcut Securitatea, înscenându-i infracțiunea de posesie a 17 dolari!
Gheorghe Ursu a fost exclus din PCR în 1950 pentru exprimarea deschisă a unor opinii contrare politicii Partidului. Securitatea l-a pus sub filaj în urma „propagandei dușmănoase”, cum scria în dosarul său, pe care o făcea la adresa regimului Ceaușescu. Turnat de o colegă de serviciu, lui Ursu i s-a confiscat de către Securitate jurnalul personal, plin de comentarii critice la adresa autorităților comuniste. Anchetarea lui de către Securitate a început după ce a trimis postului de radio Europa Liberă o scrisoare în care avertiza, în calitate de inginer constructor, în legătură cu hotărârea criminală a lui Ceaușescu de a renova fără consolidare blocurile șubrezite de cutremurul din 1977.
Martorii citați în dosar descriu agresiunile fizice și psihice la care a fost supus metodic de către securiști, „bătut la tălpi și la palme și lovit cu bastonul în cap”.
Iar ÎCCJ, care consideră că „nu există probe că cei doi lucrători de securitate au exercitat violențe asupra victimei”, stabilește că Gheorghe Ursu n-a fost disident, pe baza „probelor” că a călătorit în străinătate și n-a fost dat afară din serviciu! Ca și cum treaba judecătorilor era să judece disidența lui Ursu, și nu omorârea lui în arestul din Rahova.
De ce? Ca să omoare și amintirea acestui om care a avut curajul să fie om în timpuri inumane.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
