Un judecător care se teme că-și pierde independența dacă îi scade renta e ca un actor care zice că-și pierde talentul dacă n-are cabină separată

Foto: Inquam Photos

Am citit o știre care m-a făcut să râd, să ridic o sprânceană și să mă întreb dacă nu cumva asist fără să vreau la un film cretin. Judecătorul Alin Ene, membru CSM, a reacționat la o declarație a Oanei Gheorghiu vice prim ministru, care spunea că sistemul pensiilor speciale e, citez, „un fel de Caritas”.

Și știți ce a zis magistratul?

Că afirmația asta este „incitare la ură de clasă în formă pură” și „un atac la statul de drept”. Iar CSM a reclamat-o pe Oana Gheorghiu la Parchet.

Da, ai citit bine. O metaforă financiară a fost transformată în delict ideologic.

Problema e că, atunci când un om normal, care trăiește în România reală, îndrăznește să spună că pensiile speciale nu mai pot fi plătite din impozitele noastre, apare imediat un judecător care o dă pe Marx inversat: „ură de clasă”.

Adică, dacă vorbești despre inechitate, tu ești agresorul.

Dacă îndrăznești să spui că e absurd ca un pensionar din justiție să ia 25.000 de lei pe lună, tu ataci statul de drept.

Pe logica asta, statul de drept este de fapt o parolă de acces la privilegiu, nu un principiu.

Hai să fim serioși.

Independența justiției nu stă în pensia specială, ci în conștiință. Un judecător care se teme că-și pierde independența dacă îi scade renta e ca un actor care zice că-și pierde talentul dacă n-are cabină separată.

E o confuzie intenționată: Justiția trebuie protejată de presiune politică. Dar pensia specială nu e scutul ei moral. E doar o formă de privilegiu economic pe care îl apără, ironic, exact cei care ar trebui să înțeleagă proporția între dreptate și abuz.

Cât despre „Caritas”… să fim onești: Când un sistem funcționează așa încât mulți plătesc, dar doar câțiva câștigă, îi poți spune oricum vrei. Schemă, iluzie, Caritas, autoservire divină.

Oana Gheorghiu n-a incitat la ură. A făcut o radiografie rece și incomodă.

Și, în loc să răspundă cu argumente, sistemul a reacționat ca un animal rănit: a urlat „ură de clasă!”. Dar ura nu e la cei care semnalează privilegiul. Ura e la cei care se simt deranjați când li se atinge confortul. Și care confundă respectul cu tăcerea.

Așa că, domnule Ene, dacă o vorbă rostită public v-a zdruncinat mai tare decât o nedreptate tăcută, poate că n-ați jurat pe Constituție, ci pe propriul fluturaș de pensie.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp