Un tânăr, oricât de talentat ar fi, nu va ajunge vreodată un specialist de top mondial într-o universitate românească

Zilele trecute s-au încheiat tradiţionalele interviuri pe baza cărora colegiile Universităţii Cambridge fac oferte de admitere celor care s-au încumetat să aplice pentru a studia aici în următorii trei sau patru ani. În ultimii doi ani am participat ca intervievator, alături de directorul de studii clasice de la Gonville and Caius College, la procesul de selecţie a viitorilor clasicişti şi pot spune că amândoi am fi vrut să-i acceptăm pe majoritatea candidaţilor, deşi, evident, acest lucru este imposibil.

Mituri-sperietoare

Interviurile la Oxford şi Cambridge sunt o experienţă unică pentru candidaţi şi despre ele circulă nenumărate legende, de care presa britanică, în special tabloidă, este plină: cum că examinatorii ar fi de o duritate extremă, întrebările ar fi imposibile sau chiar absurde, iar sistemul ar favoriza candidaţii provenind din şcolile private de băieţi, precum celebrele Eton sau Westminster. 

Cum în orice legendă adevărul este mult diluat, acest lucru este valabil şi în cazul interviurilor de la Cambridge şi îmi propun, pe această cale, să le demitizez atât cât este posibil, în speranţa că voi încuraja cât mai mulţi tineri români talentaţi să-şi încerce puterile în acest loc minunat. 

Da, examinatorii pot părea duri unora dintre candidaţi, care sunt obişnuiţi probabil cu un stil profesoral mai mămos, dar când ai trei sau patru candidaţi pe un loc, toţi având şanse reale să-l ocupe potrivit eseurilor şi evaluărilor anterioare, trebuie să păstrezi nişte standarde de obiectivitate, nu te poţi hlizi cu elevii la interviu, deşi umorul e un foarte apreciat simptom al inteligenţei. 

Da, unele întrebări, scoase din context şi publicate în presă, pot părea absurde: poate părea ridicol, de exemplu, să-l întrebi pe un candidat ce purtau romanii pe sub togă, dar dacă întrebarea respectivă este plasată într-un context mai larg în care am discutat, în prealabil, despre vestimentaţie în Roma antică, ea nu mai este chiar atât de bizară. Şi da, mulţi candidaţi de la şcolile private britanice sunt foarte bine pregătiţi, ceea ce nu înseamnă că pe examinatori îi interesează câtuşi de puţin ce taxe au plătit părinţii în cursul şcolarizării: la interviu toată lumea porneşte de la 0, având – garantez! – absolut aceleaşi şanse.

Realitatea de dincolo de legendă

Realitatea din spatele miturilor-sperietoare despre interviurile de la Cambridge este mult diferită. Staff-ul din fiecare colegiu este extrem de primitor, elevii sunt cazaţi în colegiu cel puţin o noapte înaintea interviurilor, li se asigură micul dejun şi prânzul în ziua următoare, sunt îndrumaţi pas cu pas către sălile de interviu, li se explică de către studenţii mai mari care sunt procedurile, există săli de aşteptare cu toate informaţiile posibile. 

Examinatorii, la rândul lor, încearcă să destindă atmosfera cu câte o glumă, cu întrebări generale despre cum a fost drumul până la Cambridge, de unde vine fiecare candidat, cum e la şcoala lui, cum i se pare Cambridge-ul etc. Bineînţeles că, până la urmă, tot vom ajunge la întrebări dificile legate de disciplina la care aplică fiecare, asta e inevitabil, dar nimeni nu-şi doreşte ca un candidat să fie crispat sau terorizat. Cât priveşte examinarea propriu-zisă, niciun profesor nu se aşteaptă să turui răspunsuri gata învăţate.

Foto Guliver Getty Images

Dimpotrivă, dacă – şi acesta e un caz real – un elev a tocit silitor structura Eneidei şi ţine neapărat să mă convingă ce poet grozav e Vergiliu – lucru cu care, de altminteri, subiectiv nu sunt de acord –, îi voi tăia elanul şi voi începe să-i pun întrebări enervante despre personaje şi întâmplări obscure din Eneida pe de o parte ca să mă conving că chiar a citit textul şi pe de alta ca să-l provoc să gândească cu capul lui, pe moment, ceea ce-mi spune despre poem, nu să-mi reproducă ce-a învăţat la şcoală. Think outside the box este singura regulă a unui interviu la Cambridge: personal, prefer un candidat care mai are unele scăpări la gramatica latină şi mai confundă gerunziul cu gerundivul, dar are nişte opinii pertinente despre un text la prima vedere şi nu se panichează în faţa unei întrebări mai provocatoare, unui candidat care-mi ştie perfect gramatica, dar nu poate trece de bariera manualului sau se blochează fără speranţă când îi spun că eu nu cred că are dreptate.

De ce să aplici la Cambridge sau Oxford

Înainte de toate, nu mă număr printre cei care se lamentează că tinerii români de valoare aleg calea străinătăţii pentru a se împlini profesional. Dimpotrivă, consider că este dreptul fiecăruia să decidă pentru el pe ce drum să apuce şi ce carieră să urmeze, iar acesta este un câştig de necontestat al libertăţii de care ne bucurăm de 26 de ani încoace. 

La urma urmei, acest text ar fi fost imposibil acum un sfert de secol şi simplul fapt că el poate fi scris şi citit arată nu numai că lumea românească s-a schimbat profund, dar şi că oricine are un vis şi îşi doreşte cu tot dinadinsul să şi-l împlinească, acum o poate face. Da, ar trebui să fim capabili să formăm studenţi cu un nivel decent de pregătire şi în universităţile româneşti şi, cel puţin într-un deceniu sau două, n-ar mai trebui să vedem o discrepanţă majoră între Universitatea din Bucureşti şi cea din Birmingham, de exemplu. Dar, dacă e să fim realişti, nicio universitate românească sau de oriunde altundeva din Europa de Est nu va putea egala, în viitorul previzibil, Cambridge sau Oxford. 

Putem prelua multe lucruri bune pe care le fac ei, dar nu vom putea fi niciodată la nivelul lor pentru că ne despart secole de tradiţie şi de cercetare ştiinţifică autentică, precum şi un întreg sistem care aici atrage bani mulţi şi oameni de excepţie. Îmi vine foarte greu să cred că un tânăr, oricât de talentat ar fi, va ajunge vreodată un specialist de top mondial într-o universitate românească şi îmi asum responsabilitatea a ceea ce spun, deşi recunosc potenţialul controversat al unei asemenea afirmaţii.

Poţi să fii cel mai bun elev la chimie din România, să spunem. Nu mă îndoiesc că avem şi noi profesori buni de chimie în facultăţi şi probabil chiar unele laboratoare rezonabil dotate, dar pentru a ajunge un chimist excepţional trebuie să te şi formezi şi să performezi într-un sistem excepţional, pentru că, cu o floare, nu se face primăvară.

Sfaturi practice pentru aplicanţii români

Am avut ocazia să intervievez, în ultimii doi ani, şi candidaţi români: din păcate, pe cei de anul trecut nu i-am putut admite, iar rezultatele de anul acesta nu le pot dezvălui încă. Adevărul este că numărul românilor care aplică la Cambridge, indiferent de disciplină, a început să crească simţitor, iar comunitatea studenţilor români este destul de importantă, ceea ce, personal, nu poate decât să mă bucure. Dincolo de puzderia de filmuleţe care se pot găsi pe youtube şi pe site-urile oficiale, pot face următoarele recomandări:

1. Învăţaţi limba engleză la perfecţie: asta e limba în care veţi studia, veţi citi, veţi scrie, veţi vorbi vreme de cel puţin trei ani şi e firesc ca evaluatorii să nu facă nicio diferenţă între un vorbitor nativ şi un străin;

Foto Guliver Getty Images

2. Nu vă năpustiţi asupra răspunsului. Luaţi-vă un timp de gândire. Nu vă sfiiţi să puneţi întrebări suplimentare dacă nu aţi înţeles întrebarea iniţială;

3. Încercaţi să gândiţi şi cu voce tare: profesorii nu sunt interesaţi numai de corectitudinea răspunsurilor, ci şi de felul cum faceţi raţionamente şi ajungeţi la o anumită concluzie;

4. Nu intraţi în panică dacă aţi greşit. Orice se poate repara şi nu veţi pierde locul la universitate din cauza unui răspuns incorect. Dacă înţelegeţi unde aţi greşit şi de ce, profesorul poate fi chiar la fel de mulţumit ca atunci când aţi fi dat un răspuns corect. Şcoala românească are prostul obicei de a cultiva teama de greşeală, ceea ce, pe termen lung, acţionează ca un factor inhibitor al creativităţii şi al gândirii critice;

5. Fiţi flexibili în timpul interviului: nu vă fie teamă să vă răzgândiţi asupra unui răspuns iniţial;

6. Citiţi cât mai mult în domeniul care vă interesează pe voi. Fiţi curioşi şi originali, nu încercaţi să vă încadraţi într-un anumit tipar. Dacă aplici la Istorie şi te pasionează Egiptul antic, atunci citeşte cât mai mult despre Egiptul antic şi, mai ales, reflectează la ceea ce citeşti. Nu trebuie să fii specialist în egiptologie, dar trebuie să dovedeşti că eşti pasionat de ceva anume, pentru că nu se aşteaptă nimeni să ştii toată istoria universală;

7. Nu vă lăsaţi timoraţi de ceilalţi candidaţi doar pentru că nu sunteţi britanici şi n-aţi studiat la vreo şcoală celebră: şi lor le este, garantat, la fel de frică de voi. Şi mai ales nu vă lăsaţi copleşiţi de istoria universităţii, pentru că nu vă cere nimeni să concuraţi cu Newton, Byron, Wittgenstein sau Stephen Hawking. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp