Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Viorica Dăncilă, bulversată după ce un cetățean i-a bătut obrazul: O regulă de trei simplă elementară ar fi rezolvat problema. Nu se poate ca la atâția votanți să avem atât de puține secții

Dăncilă la europarlamentare

(Foto: Inquam Photos/Alberto Groșescu)

Când Viorica Dăncilă s-a dus să voteze la Liceul Jean Monnet din Capitală un cetățean a criticat-o pentru cozile la care oamenii sunt nevoiți să stea pentru a-și exercita un drept elementar. „Nu mai putem să fim umiliți, să stăm la coadă la vot ca la zahăr”, i-a spus omul. 

Aceasta i-a replicat că a luat toate măsurile pentru o bună organizare a scrutinului.

Cetățeanul i-a atras atenția că, în străinătate. sunt prea puține secții de votare în comparație cu numărul de alegători. „Sunt 5 milioane de votanți și 441 de secții. O regula de trei simplă ar fi rezovat problema”, i-a explicat el.

Întrebată de reporteri cum vede mobilizarea la vot, Viorica Dăncilă, care a votat doar pentru europarlamentare, a spus că „este foarte bine” și că „votul este cel mai democratic mod de exprimare”.

„Îndemn românii să vină la vot”, a adăugat premierul.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Politistul si batranica / sursa foto: captura Digi24

Nu am înțeles niciodată gestul. Nici azi nu îl înțeleg. Confiscarea are o logică birocratică - discutabilă, dar logică. Strivirea nu are nicio logică. Strivirea este un act de dominație. Este un mod de a spune: tu nu contezi. Este o lecție despre cine are dreptul să existe în spațiul public și cine nu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Cinematograf Paris / sursa foto: Profimedia

În anii 1990, când am început să mă duc regulat la Paris, mai întâi în vacanţe lungi, apoi făcând naveta la lucru, constituiam frecvent subiect de mirare pentru oamenii locului, parizieni de mai multe generaţii, care nu mai cunoscuseră oameni veniţi din foste regimuri totalitare, ca mine.

Citește mai mult