World New Music Days 2026 – o seară sub semnul folclorului românesc pe scena Ateneului Român

Te-ai întrebat vreodată cum sună folclorul românesc atunci când se întâlnește cu muzica simfonică contemporană? Concertul din 27 mai de la Ateneul Român a oferit exact răspunsul. Cu o familiaritate care te prinde încă de la primele note cântate, spectacolul a demonstrat încă o dată cât de vie, de intensă și de curajoasă poate fi muzica nouă. Concertul, parte a Festivalului ISCM World New Music Days 2026, a fost dirijat de Gabriel Bebeșelea și a reunit piese ale unor compozitori consacrați născuți în spațiul românesc: George Enescu, Béla Bartók, Iannis Xenakis, Dan Dediu, György Kurtág și György Ligeti.

Și ce mod mai bun de a deschide o astfel de seară decât cu Uvertura de concert pe teme în stil românesc, op 32, una dintre creațiile de maturitate ale lui George Enescu, compozitorul cel mai reprezentativ pentru muzica românească pe plan mondial? Piesa îmbină într-un mod cât se poate de expresiv ritmurile și accentele pregnante ale dansurilor tradiționale românești cu momente lirice, precum solo-ul cu inflexiuni de doină al flautului. Totuși, întreaga uvertură este traversată de o anumită gravitate, totul culminând într-un final tragic și, într-o mare măsură, nostalgic, ducându-ne cu gândul la compozitorul autoexilat la Paris, dar care păstrează mereu România în gândurile sale.

Îndepărtându-ne pentru moment de zona românească, m-am bucurat să descopăr în programul de concert prezența unui compozitor atât de tânăr ca Eli Tausen Á Lava, un nume încă necunoscut publicului larg, dar care promite mult prin talentul și curajul său. Construită pe principiul acumulării, piesa sa, Let me cry, preia materialul melodic al primelor opt măsuri ale ariei Lascia ch’io pianga de Georg Friedrich Händel. Tema cu un caracter confesiv, de o sensibilitate aparte, traversează întreaga orchestră în straturi sonore din ce în ce mai dense. Eli Tausen Á Lava a fost ulterior invitat pe scenă și aplaudat îndelung. Sperăm că s-a simțit binevenit la noi în țară și, mai ales, că vom mai avea ocazia să ascultăm lucrări ale lui pe scenele naționale și în viitor.

Următoarea lucrare, Rapsodia nr. 1 pentru vioară și orchestră, scrisă de Béla Bartók, ne transportă în zona Transilvaniei. Piesa urmează structura dansului maghiar verbunkos, cu o primă parte lentă, urmată de una rapidă și integrând ritmuri caracteristice. Putem auzi și sonorități inspirate de repertoriul tradițional de vioară din zona Mureșului, precum tema principală a viorii din prima parte. Solist a fost Valentin Șerban, reputat violonist și câștigător al prestigiosului Concurs Internațional George Enescu.

Programul ne-a purtat apoi din Transilvania până la malul Dunării, la Brăila, orașul în care s-au născut următorii doi compozitori – Iannis Xenakis și Dan Dediu. Lucrările acestora, Rebonds B, respectiv Levante, au fost cântate fără pauză și au reprezentat, de departe, momentul meu favorit din acea seară. Am fost de-a dreptul fascinată de percuționistul Bogdan Pop, de virtuozitatea cu care a interpretat Rebonds B, creând în unele momente senzația că asistăm la un adevărat ansamblu. După acest moment solistic, piesa Levante a trezit la viață întreaga sală. Sunt convinsă că tuturor spectatorilor le-a rămas în minte acea horă plină de energie, a cărei temă este preluată mai întâi de pian, apoi de vioara I și, ulterior, de întreaga partidă a viorilor, ridicată în picioare pentru a spori impactul momentului. Într-un interviu, Dan Dediu declara că de la această piesă trebuie să ne așteptăm „la monstruozitate, la atrocitate, dar și la mângâiere, intensitate emoțională, dansuri drăcești și chiar colocvialitate. Într-un cuvânt, la contraste extreme, cuprinzând trăiri arzătoare, mistuitoare.” Și, sincer, nu cred că există o descriere mai potrivită.

Au urmat patru piese din ciclul Semne, jocuri și mesaje de György Kurtág, avându-i ca soliști pe violonistul Rafael Butaru, violistul Marian Movileanu și violoncelistul Constantin Borodin, concertul încheindu-se în același spirit tradițional, cu fermecătorul Concert românesc al lui György Ligeti.

A fost un spectacol reușit din toate punctele de vedere, reflectat în atmosfera din sală și în aplauzele calde de la final. Poate că muzica nouă văzută prin prisma folclorului și a sonorităților familiare va reuși să spargă barierele și să cucerească publicul românesc și nu numai. Pe mine cel puțin, m-a vrăjit cu siguranță. Chiar dacă Festivalul ISCM World New Music Days 2026 se apropie cu pași rapizi de final, muzica mai are încă multe povești de spus, iar publicul este invitat să rămână aproape.