„Cristian, te felicit, felicit festivalul minunat din țara ta!” Momentul când una dintre cele mai mari violoniste din istorie elogiază România. Cronicile Festivalului Enescu (VI)

(foto: Cristina Tănase) Nu, nu a fost doar aniversarea Ravel 150 din generoasa temă a ediției 2025. Nici premiul de excelență oferit violonistei Anne-Sophie Mutter, nici emoția lui Cristian Măcelaru la primirea premiului ICMA pentru integrala Enescu. Nici măcar aerul lui Adès, grația mozartiană sau incandescenţa din Daphnis. A fost mai mult. A fost o sărbătoare, o reprezentare francă a emoției generate de frumusețea muzicii, de umanitate, de transformarea pe care muzica o aduce în viețile celor care o iubesc. O celebrare. Una în două episoade, în programele National de France & Cristian Măcelaru de la Sala Palatului din 18 și 19 septembrie, la aproape final de festival. Astăzi, cronica la prima seară (foto: Cristina Tănase).

Joi 18 septembrie 2025

Orchestra Națională a Franței

dirijor: Cristian Măcelaru

Anne-Sophie Mutter, vioară

Thomas Ades - Arie pentru vioară şi orchestră (2021-2022) - premieră românească

Wolfgang Amadeus Mozart - Concertul nr. 1 în Si bemol Major pentru vioară şi orchestră K. 207

Maurice Ravel - Daphnis şi Chloe M. 57

(foto: Petrică Tanase)

„Air"-ul lui Adès a fost scrisă în pandemie pentru Anne-Sophie Mutter, după lungi conversaţii telefonice între cei doi. E despre pierdere şi sufocare, despre lipsa de aer şi aerul ca îmbrăţişare a vieţii, ca o poţiune magică oferită de inima verde a planetei, un miracol pe care îl respirăm cu nesaţ dar nu ştim să îl păstrăm. Un cântec de recunoştinţă care pluteşte vreme de 20 de minute în înălţimile stratoferice ale registrului înalt al viorii. Violonista se decupează perfect în semicercul rochiilor şi fracurilor din orchestră, într-o rochie cyclamen care filigranează o siluetă delicată. E oţel în prizele digitaţiilor şi forţă inumană în arcuş, dar rezultatul e plutire în passacaglia dintr-un singur arc. Un zbor. Cristian Măcelaru dirijează pe vârfuri, până şi dezlănţuirile volumetrice sunt punctate din vârf de bagheta. Aplauzele irump şchiop, timid. 

Starea de graţie e setată iar aerul vibrează la primele acorduri din virtuozul Mozart 1 pe care violonista l-a cântat în urmă cu 50 de ani, la debutul oficial cu care marele Karajan o întroniza în postură de „The Queen of Violin”. Regină a reginei instrumentelor. Mutter îl iubește pe Mozart, n-ai cum să nu simți asta în volutele de o alegrețe supraumană a grației curtenitoare. Adagio-ul median are o intensitate operistică și tandrețea necesară fiorilor. Sala e emoționată, concertanestra Sarah Nemtanu se unduie mlădios, cu zâmbet larg. Am rarisima senzație că aerul a înghețat și se dizlocă în coloanele cadențelor tăiate de sunetul dumnezeiesc al viorii. Cioran avea poate totuși dreptate. Finalul e incandescent, virtuozitatea e cel mai mare dintre atuuri atunci când iubești necondiționat și îi faci pe ceilalți să iubească. Dar Mutter nu ne copleșește cu atletismul degetelor. Mozart e iubire. Mozart, Große Liebe. „Știi că nu sunt un iubitor al dificultății”, îi spunea Wolfgang tatălui său în scrisori, dar provocările interpretative ale muzicii sale depășeau încă din tinerețe virtuozitatea mecanică. Marele pianist Artur Schnabel a spus-o cel mai bine: „muzica lui Mozart e prea ușoară pentru copii și prea dificilă pentru artiști”. Bis-ul e Bach, fragment din celebra Ciaconă, o catedrală ridicată din sunetul pur al viorii. Un telefon care sună ca infernul tehnologizat în anii 70, sparge dintr-o dată ogivele bachiene în mii de ţăndări. Suntem înapoi pe pământ, chiar înainte de cadenţa finală. Mutter are nervi de fier, încheie cu un zâmbet fin. Aplauzele sunt tunătoare, violonista revine la rampă de 4 ori. 

(foto: Petrică Tanase)

A cincea oară nu mai e singură, e însoţită de Cristina Uruc şi Cristian Măcelaru. Violonista primește primul Premiu de Excelență al Festivalului Enescu, instituit în chiar ediţia 2025, în semn de recunoaştere a celor 50 de ani de carieră muzicală. Discursul doamnei Mutter, într-o engleză cu tuşe de accent german emoţionează dintr-o dată, suntem din nou în catedrala lui Bach, pentru că e despre Lipatti, legătura cu Dumnezeu, Jesus bleibe meine Freude și George Enescu. Mă emoționez și mai tare când Anne-Sophie, care pare și mai fragilă fără vioară, spune că e mândra de țara noastră și de festival. Îi spune pe nume dirijorului, - „Cristian, te felicit, felicit festivalul minunat din ţara ta!” - moment în care realizezi că una dintre cele mai mari violoniste din istorie elogiază România. Da, Festivalul Enescu e un fenomen global. Cristian Măcelaru preia microfonul şi aflăm stupefiaţi că doamna Mutter nu e doar genial violonistă pe care şi eu am ascultat-o în adolescență până la saturaţie în Carmen Fantasy cu Wiener Philarmoniker, ci şi o inimă mare care a îngrijit două orfelinate de fete din România încă din 1998. Aşa se face caritate, în tăcere. Nimeni n-a ştiut nimic despre orfanele de la Victoria şi Orlat sau concertele ei de caritate cu Crucea Roşie germană. E o celebrare, una emoţionantă, în care frumuseţea umanităţii radiază din chipurile oamenilor care ne aduc de obicei frumuseţea prin sunete.

(foto: Cristina Tanase)

După pauză, celebrarea continuă. Alături de Remy Franck, președintele juriului ICMA și redactorul șef al respectatei publicații luxemburgheze Pizzicato, Remy Franck, președintele juriului ICMA și redactorul șef al respectatei publicații luxemburgheze Pizzicato îi înmânează lui Cristian Măcelaru Premiul International Classical Music Awards (ICMA) la secţiunea Muzică simfonică pentru albumul George Enescu (Simfoniile şi Rapsodiile) înregistrat de Orchestre National de France și Cristian Măcelaru la Deutsche Grammophon. Atât discursul directoarei Radio România Muzical cât şi laudatio citit de Remy Franck sunt calde şi naturale, fără solemnităţi festiviste. Cristian Măcelaru e emoţionat ca un şcolar care primeşte coroniţa în faţa întregii familii. Dar Daphnis și Chloé îl fac să uite imediat de emoţii. În a doua parte a concertului, Orchestra Națională a Franței ne regalează cu frescele viselor lui Ravel despre Grecia antică. Corzile sunt scânteietoare în Dansul sacru, şi plutitoare în lumina noctuernei eline. Corul Filarmonicii George Enescu e dinamic și vaporos iar verva coregrafică a lui Măcelaru duce orchestra la incadenscență în Dansul războinic, stratificat genial de dirijor până la o apogeul unei dezlănțuiri ritmice. E un potop sonor, unul stăpânit de mâna fermă și zâmbetul fericit al lui Cristian Măcelaru. Completarea multimedia semnată de Nona Ciobanu şi Peter Košir, o creaţie fără utilizarea AI nu e atât de disturbatoare. Poate şi din cauza materialului coregrafic al lui Gigi Căciuleanu şi participarea actorilor Ana şi Bogdan Iacob. Adès, Mozart, Ravel cu francezii românului Cristian Măcelaru a fost una dintre cel mai frumoase seri din Festivalul Enescu 2025. Seara frumuseţii în celebrare. Mulţumesc, Anne-Sophie Mutter. Mulţumesc, National de France!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp