sursa foto: Facebook Ramon Cotizo
Recent m-am întâlnit cu un vechi prieten. L-am ținut de vorbă până târziu în noapte, pe terasa casei sale din Spania.
Am povestit despre viața de aici și cea din România.
Am ajuns la momentul în care trebuie să alegi între două lucruri: să continui să mergi în direcția în care te împing ceilalți sau să te oprești, să te uiți în jur și să spui: „Eu vreau altceva.”
Și, de obicei, exact atunci apar vocile.
„Ești nebun.”
„La vârsta ta?”
„De ce ai face asta?”
„Și dacă nu-ți iese?”
„Ai construit deja ceva. De ce să o iei de la capăt?”
Citiți și
Frica are o voce foarte convingătoare. Uneori seamănă chiar cu vocea rațiunii. Îți explică frumos de ce nu e momentul, de ce nu e bine, de ce ar fi mai bine să stai cuminte în locul tău.
Frica nu este un semn că trebuie să te oprești. De multe ori este doar dovada că ai ajuns în fața unei uși pe care n-ai mai deschis-o niciodată.
Nu este niciodată prea târziu să începi ceva nou. Nici să schimbi direcția. Nici să pleci. Nici să construiești de la zero. Nici să recunoști că viața pe care ai construit-o până ieri nu mai este viața pe care o vrei mâine.
Am ajuns să cred că una dintre cele mai mari greșeli pe care le putem face este să confundăm normalitatea cu adevărul.
Dacă toată lumea merge într-o direcție, nu înseamnă că aceea este direcția corectă pentru tine.
Nu trebuie să stai în linie doar pentru că există o linie.
Progresul omenirii nu s-a făcut pentru că oamenii au fost foarte buni la respectarea regulilor nescrise ale majorității. S-a făcut pentru că, din când în când, cineva a spus: „Dar dacă încerc altfel?”
Au fost oameni considerați nebuni pentru că au visat prea departe. Au fost ridiculizați, contraziși, descurajați. Și totuși au făcut acel lucru aparent absurd: au acționat.
Nu cred în succesul obținut stând permanent cu ochii în reacțiile celorlalți.
Uneori trebuie să faci o alegere singur. Să-ți asumi riscul singur. Să pleci singur. Să începi din nou singur. Pentru ca există decizii pe care nimeni nu le poate lua în locul tău.
Așa am progresat și eu.
Am făcut alegeri pe care unii le-au considerat nebunești. Am schimbat direcții. Am luat-o de la capăt. Am pierdut lucruri care păreau importante și am câștigat altele pe care nici măcar nu știam că le caut.
Și, privind în urmă, îmi dau seama că cele mai importante momente din viața mea n-au început atunci când am fost sigur.
Au început atunci când, deși îmi era frică, am făcut pasul.
sursa foto: Facebook Ramon Cotizo
Fotografia asta este, pentru mine, exact despre asta.
Un palmier care nu pare să fi primit niciodată instrucțiunile despre cum „ar trebui” să crească. Stă în întuneric, bătut de vânt, cu frunzele răvășite, dar continuă să crească.
Asta am făcut și eu! Când am simțit ca ajung la nivelul maxim de incompetență.
Am plecat chiar și când nu știam unde ajung.
Și nu mi-a fost rușine că nu mai semăn cu cei din jur.
Nu sta în linie.
Pentru că exact în momentul în care ieși din ea începe, de fapt, viața ta.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.