Sunt în aeroportul din Viena. Am ajuns cu două ore înainte, ca să nu fiu agitat și alergat. Nu-mi place stresul de a alerga după avion. Îl moștenesc pe tata cred, care, timp de douăzeci de ani, a făcut naveta cu personalul de la Brăila la Ianca și înapoi aproape zilnic. Venea și el devreme în gară ca să nu piardă trenul, dar mai ales să nu piardă ciorba de burtă de la bufetul gării.
Pe ecranul uriaș cu plecările, două zboruri anulate: Bruxelles și București. Aoleo, ce s-a întâmplat la București? Am o strângere de inimă și mă uit instinctiv la news feed. L-au arestat pe Onțanu, prima știre. Ce bine! Nu s-a aruncat niciun terorist în aer, deși de murit a murit un bărbat, sinucigaș la metrou. Epidemie de sinucigași la metrou...
Deși știu rațional că este practic imposibil ca zborul meu să se fi anulat din pricina unui atentat terorist, frica m-a surprins înainte să-mi dau seama că mi-e teamă. Frica este cred cea mai puternică forță care în mod bizar și contraintuitiv ține specia asta caraghioasă în viață și printr-un efect secundar pervers, prin recul, îi creează și șansa să prospere pe un fond de durere.
În același timp, dacă stai strâmb și judeci drept, toată isteria asta colectivă care ne mobilizează cele mai josnice resurse colective de xenofobie și prostie împotriva imigranților, a musulmanilor, a serviciilor secrete incompetente și leneșe, a oricui ni se pare că nu și-ar fi făcut datoria, nu face decât să suprainfecteze rana supurândă a inumanității reciproce trăgând totul către cangrenă.
Sunt în lumea asta aproape 1,6 miliarde de musulmani, adică aproape 23% din câte suflete trăiesc astăzi. O mână de imbecili se aruncă în aer strigând caraghios la un Dumnezeu surdo-mut în cel mai bun caz - și acum urmează tsunami-ul de rigoare al raționalizărilor și invectivelor – iar noi tragem concluzia că Islamul este dușmanul Europei și că există un plan să ne distrugă civilizația la care au contribuit de fapt decisiv.
Zilnic în lume mor mai mult de 3.200 de oameni în accidente de mașină, cam cât au murit la New York in 2001. Dar cumva ni se pare că terorismul este o amenințare globală. Mor de foame și de sete mii de oameni pe zi și pe noi ne sperie mai tare și facem gălăgie asurzitoare fiindcă niște rătăciți la minte ne amenință că ne vor distruge.
O bandă de inși calificați în furtișaguri și golănisme de cartier, cetățeni belgieni și francezi de când se știu, se smintesc și se aruncă în aer, noi tragem concluzia ca un milion și ceva de refugiați din calea războiului își freacă mâinile de fericire și abia așteaptă să ne ucidă pe toți. Europa a eșuat, barbarii au spart zidurile și au intrat în cetate, vai nouă! La arme!
De fapt, începe să ni să năzare că sunt mult mai mulți musulmani decât sunt deja. În Franța 8% din cetățeni sunt musulmani, dar francezii cred că musulmanii reprezintă 31%. În Anglia doar 5% sunt musulmani, dar englezii cred că sunt 21%, vecinii noștri, ungurii, cred că trebuie să fie 7% musulmani în Ungaria, deși proporția lor e doar de 0,1%. Studiul îl găsiți în The Economist.
Prin anii ‘80, o temă dragă de discuție prin tramvaie și trenuri era iminenta amenințare a invaziei țiganilor care ar fi urmat să ne depășească numeric dacă ascultai perorările profeților de autobuz cu burduf. Cred că dacă cineva ar face astăzi o cercetare asemănătoare ar rezulta aceeași orbire de turmă gălăgioasă.
Dar stai așa, trebuie să răspund surorii mele care este încă foarte preocupată și îngrijorată de soarta mea. Nu sunt la Bruxelles, unde n-am fost niciodată, sunt la Viena, dar îi pasă și cumva vrea să elimine orice urmă de îndoială, de parcă asta ar putea influența în vreun fel riscul vreunui improbabil atac. E absurd, dar mi-e dragă fiindcă teama ei mă face să mă simt iubit, deși îngrijorarea ei mă îngrijorează pe mine în legătură cu starea ei emoțională.
Suntem oameni: mie mi-e teamă fără niciun motiv altul decât zvâcnirea instinctului de conservare pe care nu-l pot controla cum nu pot controla ritmul bătăilor inimii, sora și mama se anxiază inutil, dar cât se poate de real.
Dacă toți sunt ca mine, dacă toți au rude, prieteni, soți, neveste, amante, creditori, pot să înțeleg cum se strică cheful unei planete, fiindcă o mână de idioți râzgâiați iresponsabili au luat viața unor nevinovați.
Primul reflex este legitim, de înțeles, uman. După ce te scutură frica și te umbrește moartea, ce faci? Ridici ochii din podea, te uiți în jur și încerci să fii rațional, atât cât te ține mintea, sperând că cei ce țin cârma politicii sunt mai vrednici decât tine și că știu să-și țină frica mai bine în frâu, mai ales că au curajul și iscusința de a domoli pandaliile celor mulți care umblă „cu zilele în mână” cum zice cronicarul.
Suntem oameni: mie mi-e teamă fără niciun motiv altul decât zvâcnirea instinctului de conservare pe care nu-l pot controla cum nu pot controla ritmul bătăilor inimii, sora și mama se anxiază inutil, dar cât se poate de real.
Am cu mine o cărțulie, „Manualul” lui Epictet în care citesc: „Pe oameni îi tulbură nu ceea ce se întâmplă, ci gândurile lor legate de ce se întâmplă; nu este deloc înspăimântătoare de pildă moartea (căci așa i se arăta și lui Socrate), ci părerea în privința morții, căci aceasta este înspăimântătoare. Așadar, ori de câte ori dăm de o piedică, ori suntem tulburați, ori suntem întristați, să nu punem niciodată vina în seama altuia, ci doar într-a noastră, și anume în seama părerilor noastre.”
Mi-ar plăcea să pot nu doar să citesc și să citez vorbele asta, mi-ar plăcea să le respir. S-ar putea ca atâta tărie să nu fie bună decât pentru eroi, sfinți și Epictet, cel care a suportat liniștit ca stăpânul său să-i rupă piciorul doar ca să vadă dacă și când sclavul său va ceda durerii și fricii. Nu a cedat, nu s-a răzbunat, dar a trăit toată viața schilod în serenitatea sa proverbială.
Cred că teroarea și frica te pot schilodi, dar ca să nu te ucidă în spirit, trebuie să nu te îneci pe tine și pe alții în țipete, urlete și văicăreli.
Fac pe deșteptul, mă uit în mine. În continuare mi-e frică. De frică.
Avionul este anulat fiindcă pilotul a făcut indigestie... Supa de roșii gratuită din business lounge îmi alungă frica. Semăn cu tata, îmi plac ciorbele și (aero)gările.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Astia de la contributors.ro devin pe zice trece mai mediocri lasand sa fie publicate asemenea articole de doi lei ... aveam alte asteptari la ei!
Duc copilul la scoala. Trafic, ploaie, amorteala de rutina. In fata mea o masina alba are luneta aburita si un numar bizar care-mi sare in ochi. Ma uit mai atent. Scrie in araba. E sirian! Prin luneta aburita vad siluete. Masina e plina. Trag pe dreapta, desi e tarziu si tocmai mi-am certat copilul ca intarziem la scoala. Las masina sa se indeparteze. Apoi incep sa râd. Pe bune, ce teroristi ar fi aia care sa se detoneze in Iancului? Cu un Logan? Râd.. dar mi-e frica.