Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

56 de oameni au semnat Declarația de Independență a Statelor Unite, un om a pus-o într-o sticlă. Jack – Omul din spatele whiskey-ului

Whiskey

Imaginați-vă că pe una dintre cele mai cunoscute băuturi din lume nu ar sta scris mare, la loc de cinste pe sticla pătrățoasă, Jack, ci Newton. Așa ar fi fost firesc, pentru că pe omul care a inventat „nectarul zeilor”, cum îi spunea Frank Sinatra, îl cheamă, de fapt, Jasper Newton Daniel.

„Jack” îi spuneau prietenii atunci. „Jack” i se spune între prieteni acum, iar povestea lui începe undeva în jurul anului 1848, în micul orășel Lynchburg, din Tennessee. Istoria acestui om, dar mai ales a whiskey-ului pe care l-a fabricat cu atâta grijă, a remodelat istoria Americii așa cum o știm. De altfel, o reclamă celebră a brandului sună cam așa: „56 de oameni au semnat Declarația de Independență, unul singur a pus-o într-o sticlă”. Și da, ăsta e adevărul, într-o Americă în care spiritul independent și libertatea erau singurele atribute care stăteau la baza succesului personal.

Este, desigur, și cazul lui Jack. Unii spun că ambiția îi depășea cu mult înălțimea. Gândiți-vă că avea doar 1,58 și o dorință incredibilă de a reuși. La doar câțiva ani, a rămas fără mamă. Jack era cel mai mic dintre cei zece fraţi, care au devenit 13, după ce tatăl lui s-a recăsătorit.

O altă lume, alte timpuri, alte principii și un alt drum în viață. Localnicii spun că Jack și-a luat viața în mâini între 6 și 9 ani. A stat o perioadă la un prieten al familiei, înainte de a intra sub tutela pastorului luteran Dan Call. Când nu ținea predici, Call conducea o fermă, „un magazin cu de toate” și… o mică distilerie de whiskey. Din toate acestea, doar distileria i-a atras atenția micuțului Jack, care s-a arătat dornic să învețe cum se fabrică whiskey-ul. Jack i-a pătruns toate tainele, de la amestec, la filtrarea prin cărbune de arţar, picătură cu picătură.

Foarte rapid, fabricarea whiskey-ului e devenit pasiunea lui Jack și, în final, munca lui de-o viață.

Legenda spune că la 21 de ani, Jack s-a întors dintr-o călătorie de afaceri purtând o pălărie înaltă de gentleman, o vestă cafenie și un frac lung, ținuta care l-a făcut celebru. A ridicat apoi un conac cu două etaje și o bibliotecă de invidiat. Din băiatul orfan de mamă, a ajuns rapid omul de afaceri rafinat care și-a amenajat o somptuoasă sală de bal în noul conac, una în care trona impozant un pian Steinway& Sons și în care lumea bună a orașului Lynchburg a văzut petreceri ca în marile metropole americane.

În 1896, gentleman-ul care conducea o distilerie și-a văzut numele într-o gazetă din Nashville, care scria că „Old No 7 a căpătat o popularitate mai mare față de orice altă marcă de whiskey, în mulți ani. Iar Dl. Daniel are o distilerie de invidiat, renumită în tot Sudul pentru calitatea surprinzătoare a produselor sale. Acestea devin pe zi ce trece mai cunoscute și volumul de vânzări crește văzând cu ochii”.

Până în anii 1950, vânzările lui Jack Daniel au crescut aproape în întregime fără niciun strop de reclamă, doar prin recomandările făcute de cei care descopereau băutura. Abia în 1951, revista Fortune a publicat un articol despre Jack Daniel's, care lăuda creșterea brandului și pomenea, pe lista consumatorilor fideli, figuri cunoscute precum William Faulkner, câștigător al premiului Nobel, prim-ministrul britanic Winston Churchill și regizorul de la Hollywood, John Huston. Un articol asemănător din 1954, în True, una dintre cele mai populare reviste din acei ani, completa lista cu nume din zona divertismentului, precum Frank Sinatra, Jackie Gleason și Ava Gardner.

Prima reclamă pentru Jack Daniel, spune Eddy Nelson, istoricul mărcii, a fost un mic anunț alb-negru care îndemna pur și simplu oamenii să citească un articol în reviste.

Ceea ce este interesant în special în legătură cu începutul publicității lui Jack Daniel în mod regulat este că reclama se făcea într-o perioadă atipică, una în care cererea depășea în mod constant oferta. „De la mijlocul anilor '50, până la mijlocul anilor '70, era vorba despre a comunica mai degrabă cote alocate”, spune Eddy Nelson. Imaginați-vă că vânzarea în acea perioadă în care cererea depășea cu mult producția erau cote de alocare pentru comercianți, care se vedeau nevoiți să aștepte până le venea rândul. Iar reclamele erau, la rândul lor atipice. Când alte companii se retrăgeau din publicitate, Jack Daniel a cheltuit bani pe anunțuri pentru a le spune oamenilor că nu pot să-și procure whiskey-ul, ci sunt nevoiți să mai aștepte.

E felul în care o companie înființată din ambiția și grija pentru produs a unui singur om a ajuns să fie unul dintre cele mai cunoscute branduri mondiale. Iar asta, purtând în suflet şi în minte câteva cuvinte de o simplitate uimitoare: „În fiecare zi în care producem whiskey, îl facem cât mai bun posibil.”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Elevi în curtea școlii

Ce (mai) înseamnă săptămâna de „școala altfel” pentru elevii români? Dar „săptămâna verde”? Ce ar trebui să însemne ele în mod ideal, dar și în mod concret? Cum ați organiza dvs, stimați cititori, aceste două programe educative pentru elevi? Cum le văd realmente și decidenții politici de azi, din Educație, care le-au moștenit de la cei de ieri? Iată câteva întrebări, pe care se pare că nu ni le punem suficient de serios și responsabil.

Citește mai mult

Dorin Dobrincu

E nevoie de o igienă a democrației. Și ea nu poate fi gândită în afara cunoașterii istoriei. Pentru că, oricât de des ați auzi asta, ideea e totuși adevărată: cine nu învață lecțiile istoriei e condamnat să le repete. Într-un moment ca acesta, în care regimurile autoritare și discursurile radicale sunt în ascensiune peste tot în lume, predarea lucidă a istoriei recente devine esențială. Coordonarea manualului de „Istoria comunismului din România”, introdus ca disciplină obligatorie în 2025, este mai mult decât un proiect editorial — e o încercare de a-i învăța pe tineri libertatea, prin cunoașterea prețului pierderii ei. Istoricul Dorin Dobrincu explică în acest interviu acordat în exclusivitate platformei Republica de ce memoria nu e doar un exercițiu al trecutului, ci o condiție pentru a nu repeta greșelile care au pus în genunchi o societatea întreagă. Care s-a salvat singură, dar cu prețul sângelui.

Citește mai mult

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult