Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

6 muzici noi de pe la noi

Listă complet subiectivă de oameni care fac muzică în România, de la ambient la noise, de la pop la shoegaze

Oameni despre care nu auzisem mare lucru până anul ăsta, muzică despre care mi-ar plăcea să aud mai multe. Poate îți place și ție ceva de pe aici. 

Și poate ai și idei de alte muzici românești noi, despre care ar fi trebuit să știu deja - lasă-n condica de sugestii, reclamații și comentarii de la final.

JazzyBIT

Când apari (pe locul 9, chiar), în topul Muzici și Faze (2014) e mai greu să ai pretenția c-ai fi vreun newcomer - și, de altfel, JazzyBIT nici nu susține așa ceva. Zic eu, doar, că până anul ăsta n-auzisem de ei. Să fie din cauză că ei sunt bănățeni de la Timișoara, eu Mitică regățeancă? Sau din cauză că ei fac un anume soi de jazz - iar eu am un mic ghimpe din oficiu împotriva genului? (Mi se pare că dacă-i prost făcut, e muzică de lift). Oricum, nu contează de ce nu-i știu eu; contează că anul ăsta a apucat să-i cunoască ceva mai multă lume, pentru că au scos un album nou, Horizon. Și asta, după standardele mele, nu-i muzică de lift:

Băieții zic că e „o combinație energică de jazz și rock, presărată pe ici, pe colo, cu blues, latino și funk” sau „loud jazz”. Băieții sunt trei (Teodor Pop - clape; Mihai Moldoveanu - bas; Szabó Csongor-Zsolt - tobe). Zic de-astea din 2012 și anul ăsta zic la Marele Picnic ShortsUP, la Untold, la Green Island din Arad și prin alte locuri, încă neanunțate. M-aș duce după ei vara asta, pentru că mi se pare că au ceva tonic, fără să fie banal-optimist, ceva dansabil, fără să fie repetitiv-isteric. Merge bine sound-ul ăsta acum, pe prea mult soare afară - și ceva îmi spune că ar putea să țină loc de vreme bună și-n lunile mai reci.

Helen

Helen e o fată. Sigur ți-ai dat deja seama de asta, pentru că ești foarte perspicace. Poate, însă, nu te-a frapat faptul că în indie-ul românesc nu prea plouă cu gagici. Există o Alexandrina, niște soliste și backing vocals mișto prin diverse trupe, câteva tipe care fac hip-hop independent sau jazz crossover și-l fac bine. Dar vreau și eu o Lorde, o LP, până și-o Lana, ceva. Nu zic că Helen e așa ceva - și foarte bine că nu e, să fie ce și cum vrea ea să fie.

Și e ok Helen. E o voce puternică, în stare și de nuanțe subtile, dar și de balade/imnuri în zona Adele, dacă vrei. Are producție ca lumea, profi, în spate - și pe muzică și pe videoclipuri. Dacă nu ești neapărat fan pop glossy, să știi că are pe pagina ei de SoundCloud și un mix mișto după Tell Me, single de pe EP-ul In Another Place. Dar ce mă bucură pe mine cel mai mult, ce sper că n-o să retracteze sau să reformuleze dacă ajunge în mainstream, e discursul personal și de forță despre cum e să fii femeie. Mai-mai că i-aș zice feminist. Aștept s-o aud și live ca să mă pronunț mai departe, dar ce-am auzit până mi se pare și necesar și bun.

ENVIRONMENTS

Sper să-mi sară cât mai multă lume în cap că i-am inclus pe lista asta pe ENVIRONMENTS. ENVIRONMENTS sunt o trupă de ambient/synth/noise, sunt Ștefan Panea, Alex Ghiță și Marius Costache. Sunt muzicieni care colaborează cu tot felul de alte proiecte, inclusiv Alexandrina. Și, pe bune, nu-s o noutate: formația există din 2011. Păstrând proporțiile bulei hipsterești în care plutesc eu, sunt cult classics, genul de nume la care se exclamă: „Mamă, da, ce mișto sunt!” Acestea fiind zise, pe Facebook au, la momentul publicării acestui articol, 1.375 de fani, deci îi pun pe lista asta. Al doilea motiv care le legitimează, după mine, prezența, e frumusețea asta de clip nou(ț), lucrat în mai la Animation Worksheep.

Eu aș vrea ca ENVIRONMENTS să fie sleeper hit - o chestie care există de ceva vreme, dar știe prea puțină lume de ea, până explodează total neașteptat. Slabe șanse; am menționat ce cântă? Partea bună e că la ei pe BandCamp (link pe numele formației, mai sus) găsești suficiente piese cât să-ți alimentezi o obsesie în devenire: patru release-uri, mixuri și piese scoase separat. Asta în cazul în care simți nevoia de obsesii cu dark jazz și alte muzici ca un montagne russe: care te ridică și te coboară prin emoții intense, dar te și trec prin peisaje numai bune de pase introspective și meditative .

Soundopamine

Mie mi se pare că Soundopamine merg în orice tip de peisaj, de la pădurea din Covasna, la insula din Călărași, la plaja de la Marea Neagră. Și mi se pare așa pentru că sunt un om simplu, care se bucură de fiecare dată când prinde șlagărul Stai blană prin vreo boxă. Nu se-ntâmplă nici pe departe atât de des pe cât mi-aș dori.

Soundopamine se descriu în tot felul de comparații și metafore care-i prind, printre care „sinestezie”, „arhitectură a paradisului”, jazz cu tribal / techno, „Everyday Paradise”, „tehnologie cognitivă care poate să oprească timpul” ș.a.m.d. Eu, un om simplu, cum spuneam, aș zice mai pe scurt: feel good vibe, perfect pentru peisajul muzicii de dans contemporane, dominat de synthpop. Dacă știi cine-i în spate, nu te mai miri că le iese bine ce fac - Soundopamine sunt Cristian Munteanu și Roman Botnari, cu vreo 20 de ani de experiență în techno, hip-hop și jazz. Plus NTHS la voce, care dă miere și căldură și vară și culori colorate melodiilor. Cu influențe din minimal, tehno și psihedelic, cu improvizații în live, e probabil cel mai natural trip pe care pot să-l am zilele astea.

Orkid

Orkid sunt trei băieți (Vlad Ilicevici la chitară și voce; Andrei Tănase la bass; Radu Pop la tobe), care fac muzică simplă, pe care să gândești. Se revendică, de altfel, de la toate genurile de muzică redusă la esențe, care împinge la cultivat gânduri: punk, blues, prog și post-rock. Le pui pe-o scenă, amesteci bine, și-ți iese un shoegaze construit cinematografic, ca la carte. Cu începuturi repetitive & obsedante care lasă loc crescendo-urilor dramatice, o să mă aventurez să spun că-i tare bine că există în România o trupă care sună ca Mono (și alte repere grele din shoegaze).

Treaba cu cinematografia nu-i doar genul ăla de analogie obosită, pe care-o face toată lumea când scrie despre shoegaze - când vine vorba de Orkid e și o coincidență biografică. Ilicevici și Tănase chiar sunt regizori de film, Ilicevici e unul dintre oamenii care face festivalul internațional de film de animație Anim’est, iar Radu Pop e animator. 

De-un an, oamenii ăștia trei muncesc la un album cu zece piese, pe care promit că-l auzim din octombrie. Până atunci, mi s-ar părea mișto să-i mai vedem în live-uri, care, pentru shoegaze, poate mai mult decât pentru synth și variile arome de electro populare în indie-ul românesc, e o probă de agregare a publicului prin toate stările posibile - de la uitat la șireturi, la dat ritmic din pleată, la tot feluri de filme interioare intense.

Citește continuarea pe Scena9.ro. 

Articol de Ioana Pelehatăi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Muzicile sunt frumoase. Dar nu-mi place cum ai spus asta: "...din cauză că ei fac un anume soi de jazz - iar eu am un mic ghimpe din oficiu împotriva genului? (Mi se pare că dacă-i prost făcut, e muzică de lift)...". Artificii inutile. Poti sa adaugi: "... iar celelalte genuri de muzica, daca-s facute prost, mi se pare ca-s muzici de closet."
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult