Foto: Profimedia
O țară fără repere morale și justiție activă este o țară pierdută, iar vreme de 35 de ani, România a fost văduvită de ambele.
Întâi a fost comunismul. Am așteptat să se facă dreptate, să se găsească vinovați, iar când am obosit să tot privim la tabloul indolent al justiției române, ne-am îndreptat atenția spre clasa politică. Le-am cerut ajutor: să condamne moral, să nu uite, să construiască politici ale memoriei, să consolideze democrația. Dar când ne-am ridicat privirea și din tabloul nepăsării clasei politice din România, am fost loviți de o realitate atât de previzibilă: 55% dintre cetățenii acestei țări spun că Ceaușescu a fost un lider bun, în timp ce alți 57% consideră că în România există partide cu mesaje pro-comuniste. La 35 de ani de la căderea comunismului, n-am închis nicio rană, ba din contra, am deschis altele.
Apoi au fost Revoluția și Mineriadele. Alte dosare deschise și nerezolvate de justiția din România. Alte răni care ne-au durut, dar despre care clasa politică a ultimilor 35 de ani nu a vorbit sau a făcut-o prea puțin. Alte persoane care nu au deschis, măcar simbolic, ușa pușcăriei, deși au fost inculpate pentru crime împotriva umanității. Ion Iliescu este una dintre aceste persoane. Dar cum avea să se bage el însuși la pușcărie?
El, artizanul baronilor locali, al politrucilor, personajul cheie sub ochii căruia s-a format deficitar justiția postcomunistă, Președintele care a girat clientela de partid și securiștii în funcții cheie. Arhitectul nocivității politice din România, cu reminiscențele pe care le putem constata și astăzi, poartă un nume: Ion Iliescu.
Cu toate aceste răni necauterizate, poporul român s-a simțit adesea abandonat. Neînțeles și resemnat. A simțit mirosul putred al eșecului. Nouă cine și când o să ne facă dreptate? Până când vinovații ne vor sfida cu nerușinare chiar și de sub capacul unui sicriu?
,,Până astăzi’’ – ne-a răspuns Nicușor Dan, Președintele țării, care a ales să nu participe la funeraliile lui Iliescu și la ultimul onor rușinos oferit de Statul român. Pentru că da, în fața catafalcului cu sicriul lui Ion Iliescu, inculpat pentru crime împotriva umanității, nu poți duce mâna la inimă. Nu poți trage salve de tun și nu poți intona imnul național.
Ne-a arătat ieri, actualul Președinte al țării, că a înțeles un lucru elementar pe care societatea românească și-l dorește de 35 de ani: și anume că nu putem merge asumat mai departe, cărând după noi traumele memorie istorice nerezolvate. Că avem nevoie de adevăr, curaj și dreptate. Că a venit timpul ca de la cel mai înalt nivel al Statului român, să le fie dată o palmă rușinoasă ultimilor securiști, nomenclaturiști și dinozauri politice ocrotiți de justiție. Că a venit timpul în care politicienii trebuie să schimbe paradigma și să nu se mai agațe lacom de hoitul unui trecut care ne-a adus în beznă.
Regele Mihai a spus în Parlamentul României că nu putem avea viitor fără să respectăm trecutul. Și asta a făcut ieri Nicușor Dan: a respectat un trecut uitat de justiția din România.
Pentru că într-un Stat în care nu există borne morale care să transmită unde puternice, societatea se va degrada pe zi ce trece și va ajunge să se modeleze după clasa politică. E timpul să schimbăm asta.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.