N-aveam de gând să scriu despre el niciun singur rând. Și nici să îi scriu numele. Poate că de a doua parte a promisiunii mă țin totuși. Dar de prima nu pot.
Că aproape toate televiziunile vorbesc despre elogii emoționante, despre momentele marcante și despre meandrele concretului. Conturând cumva imaginea unui mare lider.
Și aproape peste tot ni se cere un pic de respect față de memoria celui care a fost inculpat în dosarul mineriadei din 90.
Un pic de decență, manifestată prin tăcere, aș fi vrut să am și sigur aș fi reușit. Dar mi se pare extrem de greșit ca oameni din guvern să îi scrie scrisori post mortem și să îi închine ode. Sau ca televiziunile să îl comemoreze ca pe acest mare lider. Ce ciudat, totuși! Eu credeam că orice mare lider dă doi lei pe oamenii pe care îi conduce. Ori noi vorbim aici de crime împotriva umanității. Deci ce doi lei pe o viață de om visați?
Nu e ok ce faceți, dragi politicieni și oameni din mainstream media! Pentru că mai acum câteva săptămâni vorbeam de memoria deformată a lui Ceaușescu în mintea oamenilor din țărișoară. Și ziceam că educația și-a ratat sensul. Dar poate că nu e doar despre educație! Poate e și despre minciună.
Că, așa cum azi îl desenați pe acest individ în culori un pic pastelate, cică din “decență”, așa a fost desenat “decent” și Ceaușescu pe ici, pe colo. Și apoi ne mirăm că nu înțelegem cum ajungem să iubim noi dictatorii și criminalii și impostorii și nebunii și rusofilii și liderii de cult… și tot așa.
Nu zice nimeni să te bucuri că a murit un om. Dar nici să admiți, în numele umanității, că e ok ca un criminal să primească onoruri. Există întotdeauna și o cale de mijloc. Aia care nu presupune nici să lauzi, nici să scuipi pe morminte. Aia în care spui, folosind fapte și experiențe, ce e rău și ce e bine. Ideea e că nu abdici de la valori pentru că a intervenit marea trecere, care ne egalizează pe toți.
A! Și am auzit oameni șocați în sens negativ de faptul că o victimă a lui a fost acolo, la spital, cu șampanie și circ. Că nu e ok, da, nu e. Dar nu din vina omului acela. Nu, faptul că un stat e atât de slab încât nu a reușit în niște zeci de ani să pedepsească un agresor, lăsându-i victimele să acumuleze furie până la paroxism, asta trebuie să ne supere cu adevărat.
Și se mai întreabă unii: cum să urăști un om atât de tare, încât să te bucuri ca a murit? Păi când legea nu funcționează, omul devine fiară pentru om. Și de aia am ajuns azi să ne urâm unii pe alții cu atâta fierbințeală. Pentru că n-a avut cine să ne dea dreptate. Și azi nu mai știm nici cine e vinovat. Nici cine a tras în noi. Nici dacă a fost vreodată totul aievea sau doar am visat. Dar, dacă doar am visat, atunci de ce ne doare atât de tare?
Deci nu. Nu e despre cât de răi sunt oamenii. E despre cât de slab e statul.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cred că e firesc ca unii să-l urască pe Ion Iliescu, alții să considere că despre morți "... numai de bine", iar restul să-l aprecieze ca pe un fost mare președinte.
Și dacă tot veni vorba de președinții noștri, să-i luăm pe rând:
CEAUȘESCU, "judecat" și găsit vinovat de genocid, apoi împușcat.
ILIESCU, acuzat de crime contra umanității în două dosare penale Revoluția și Mineriadele.
BĂSESCU, președintele care, deși căzuse cu tronc elitei intelectuale, a fost ulterior etichetat de CNSAS drept colaborator al Securității.
IOHANNIS, doar că nu s-au aruncat pietre după el la ieșirea finală din curtea Cotrocenilor.
NICUȘOR DAN... incă o necunoscută...
rămâne de așteptat și de văzut...
Personal, îi apreciez alegerea de neparticipare.