A fi eurodeputat în România pare să însemne, pentru unii, exact opusul muncii de reprezentare: un „concediu” plătit, cu salariu consistent, diurnă și cazare de lux, toate fără grija de a fi trași la răspundere pentru inactivitate. Prea rar sunt criticați pentru că nu au ridicat mâna atunci când trebuia, de prea puține ori sunt urmărite sesiunile live ale ședințelor din Parlamentul European și, aproape niciodată, nu sunt consultate statisticile de prezență.
Performanța lor, sau mai degrabă lipsa acesteia, nu este măsurată și trece neobservată, iar atât timp cât nu sunt prinși într-o fotografie stânjenitoare, lipsa lor fizică rămâne necontestată.
Aceștia sunt europarlamentari de vitrină, reprezentanți-fantomă care își mimează fișa postului pe rețelele de socializare, anunțând cu pieptul înainte, zi de zi, fiecare nou plan la care s-au mai gândit, fiecare nou motiv pentru care țara nu merge în direcția potrivită și fiecare gală sau recepție pe care au mai bifat-o. Au destul timp să își dea cu părerea despre orice ține de politica internă, elaborând propriile pachete de măsuri și pozând în comentatori aprigi de pe tușa unui teren pe care, de fapt, nici nu joacă. Nu par să își amintească de adevăratul lor teren care se află la Bruxelles și Strasbourg, acolo unde România are nevoie de reprezentare, nu de spectatori. Când fluierul răsună și vine momentul să joace cu adevărat, adică să voteze, să participe la dezbateri, să își aducă propunerile mândre în zona de fezabilitate, altfel spus să facă ceea ce mandatul le cere, aceștia se evaporă. Postările online se opresc pentru ziua aceea, liniștea se așterne, iar plenul continuă cu o Românie al cărei scaun este rezervat, dar gol.
Indiferent de tabăra ideologică a fiecăruia, o moțiune precum cea de cenzură împotriva Comisiei Europene, așa cum a fost cea de săptămâna trecută, nu poate fi încadrată la secțiunea „detalii”. Cu toate acestea, o treime dintre cei 33 de eurodeputați ai României nu s-a prezentat la vot. Cei opt dintre aceștia care sunt membri PSD fac parte din grupul european „The Progressive Alliance of Socialists and Democrats” (S&D), grup care își anunțase public și limpede decizia de a vota împotriva moțiunii. Este o sfidare deschisă a poziției familiei politice europene din care fac parte, ceea ce va duce la anularea propriei relevanțe și influențe, oricum minime, în cadrul acesteia.
S-ar putea spune că este și un abandon al mandatului primit de la cetățeni, însă nu sunt de acord cu această afirmație. Cât timp sistemul folosit de România pentru alegerea eurodeputaților rămâne cel de vot pe listă închisă, cu reprezentare proporțională, în care noi nu avem voie să alegem nimic mai mult decât un partid care controlează integral ordinea candidaților de pe listă, acesta nu poate fi considerat un mandat direct din partea cetățenilor. În țări precum Olanda, Suedia sau Belgia, unde procesul de selecție se desfășoară cu liste complet deschise, deschise cu prag de preferință sau semi-deschise, votul se îndepărtează de grupările politice și se îndreaptă explicit către cel pe care oamenii și-l doresc ca reprezentant în Parlamentul European. Acolo, responsabilitatea devine personală, nu colectivă, iar absența nu mai poate fi mascată atât de ușor sub umbrela unui partid.
Poporul român nu a fost atât de naiv încât să-i mai aleagă încă o dată pe politicienii deveniți deja exemple negative la nivel european. La finalul mandatului 2019–2024, publicația Politico îi menționa explicit: Claudiu Manda, cu a doua cea mai mare rată de absență dintre toți cei 705 europarlamentari, ratând 43,6% dintre voturi și având un dosar penal pentru corupție, închis abia în 2024; Rareș Bogdan, cu 32,8% absențe, pe locul 5 în același clasament; iar Dragoș Benea, remarcat pentru zero inițiative legislative, doar două întrebări scrise și peste 140 de amendamente care îi poartă numele, dintre care unul chiar depus de acesta (potrivit datelor centralizate și analizate de publicația Politico). Cu toate acestea, suntem în 2025, în toiul unui nou mandat european, iar toți trei se află din nou în fotoliile de eurodeputați ai României, nu pentru că așa a decis populația, ci pentru că nu i-a fost oferită opțiunea de a refuza.
Atât timp cât partidele tratează lista europarlamentară ca pe o recompensă pentru loialitate internă și nu ca pe un exercițiu de selecție bazat pe competență și responsabilitate, vom continua să numărăm 11 absenți la voturile care contează, și la următorul mandat, și la cel de după. În ritmul acesta, nimic nu o va putea face pe România mai puțin periferică în ochii Europei. Mandatele de eurodeputat vor rămâne doar o oportunitate de reabilitare publică pentru politicienii uzați, o perioadă de pauză mediatică, în care eșecurile din țară sunt uitate, doar pentru ca, la întoarcere, să poată candida din nou la Primăria Generală, să mai poată urca o treaptă în ierarhia de partid și să mai adauge încă o tură de pagubă țării.
Când lipsești, dar ești remunerat, când absentezi, dar figurezi pe listele oficiale, când nu iei nicio poziție, dar rămâi confortabil la masă, ajungi să întruchipezi paradoxul eurodeputatului român: absentezi, deci exiști. Implicarea reală ar obliga la inițiative, la voturi asumate, la responsabilitate vizibilă, lucruri mereu mai incomode decât o simplă bifă pe lista de prezență, chiar și aceea lipsind adesea fără să deranjeze pe nimeni.
Vă simțiți bine reprezentați?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.