foto: Profimedia
Am participat la câteva ședințe ale unei asociații de proprietari nou înființată dintr-un cartier nou și am rămas absolut șocat de modul cum judecă, cum acționează și cum votează oamenii din țara asta într-un cadru restrâns. Dacă la nivel general oamenii votează cu cei care îi vor săraci, îi vor spolia, prin minciună și viclenie, dar e mult mai disimulat procesul prin care să-l vezi pe cel pe care îl votezi, că te fură, că e cu mâinile adânc înfipte în buzunarul tău, la nivel mic, de asociație de proprietari de bloc, lucrurile astea sunt mult mai evidente. Sunt absolut șocat cum oamenii continuă să-i voteze, să-i susțină până-n pânzele albe exact pe cei care îi păcălesc, care îi încarcă la întreținere, care nu reprezintă interesele proprietarilor, ci pe ale dezvoltatorului, care capturează conducerea asociației de proprietari într-un stil dubios.
Știu că sunt probleme în foarte multe asociații de proprietari, știu că e foarte greu să le rezolvi problemele și să scapi de oamenii care le căpușează sau devalizează. Dar este absolut uimitor și șocant că atunci când cineva vrea să facă lumină, să curețe și să elimine hoțiile, abuzurile, impostura, minciuna, incompetența, exact cei care sunt păgubiți sunt cei care țipă mai tare.
În asociația asta de proprietari lucrurile au fost mult mai evidente, președintele asociației este angajatul dezvoltatorului, un lucru care nu este ilegal în teorie, însă care poate pune probleme serioase de incompatibilitate, pentru că există riscul ca proprietarii să nu fie reprezentați corect în fața dezvoltatorului. Fiind vorba de un imobil nou, vorbim de multe discuții referitoare la deficiențele constatate după preluare, mai ales la părțile comune, lifturi, pompă, spații de parcare, de acces etc.
Scânteia care a aprins însă revolta a fost momentul în care conducerea asociației și-a acordat, într-o ședință restrânsă, retribuții nete: 2.500 lei președinte, 1.200 lei membrii CEX, 1.000 lei cenzor. Pentru că astăzi toată lumea folosește ChatGPT, putem lesne verifica nivelul indemnizațiilor și vom vedea că acestea sunt absolut fabuloase pentru un bloc cu 200 de apartamente, în condițiile în care asociația are angajată firmă de administrare, firmă de curățenie, de salubritate, întreținere lifturi etc.
Pentru a expune lucrurile în contextul corect, trebuie să spunem că vânzătorul acestui imobil, dezvoltatorul, este obligat prin lege să asigure o perioadă de garanție pentru acesta. Or, la acest imobil s-au constatat mai multe neconformități, printre care defectarea pompelor, nefuncționarea lifturilor, spații de acces fără rampe, dimensiunea locurilor de parcare foarte redusă etc. Asociația de proprietari trebuie să-l notifice pe dezvoltator, care face un alt bloc în apropiere, despre toate aceste deficiențe.
Ce credeți că s-a întâmplat? Niciodată președintele asociației de proprietari nu a făcut nicio sesizare scrisă către dezvoltatorul la care lucrează. Mai mult, în momentul în care un grup de proprietari a încercat să discute cu dezvoltatorul, a încercat să-i împiedice sub pretextul că nu au ștampila asociației pe hârtii. Absolut pueril.
În condițiile astea se organizează ședințele de care vă vorbesc, despre salarii, dar și despre președinte. Aici apare cu adevărat situația incredibilă, cu toate că oamenii trebuie să plătească mai mult, cu toate că interesele lor nu sunt reprezentate cum trebuie, vin oameni să voteze pentru actualul președinte de la 300 de kilometri. Ca să înțelegeți despre ce vorbim, mai trebuie să vă spun că în blocurile astea sunt absolut toate categoriile sociale din societate: tineri în chirie, provinciali și bucureșteni, oameni cu rate la bancă sau la dezvoltator, proprietari cu mai multe apartamente, investitori în imobiliare, dezvoltatori.
Ca să conchid, pot să spun că oamenii săraci, pentru că ei sunt cei mai mulți, votează o conducere a bogaților. Cei mai interesați ca aceste costuri să scadă, să nu se folosească banii din fondul de reparații pentru lucrări în garanție, sunt cei care susțin conducerea care îi minte și taxează.
Noi, cei care am semnalat toate aceste abuzuri, suntem cei mai urâți. N-am să uit privirile sălbatice, urletele de la ședința asta, pe care mi le aminteam din perioada comunismului. În comunism, toți proletarii decerebrați, needucați, lipsiți de orice urmă de bun-simț îi urau pe intelectuali, pe aceia care au fost la școală. Mai târziu strigau la mineriade „moarte intelectualilor”. Numai din cauza prostiei acestor oameni țara asta a fost condusă, de la Revoluție încoace, de același partid — FSN, PSDR, PSD — care i-a sărăcit exact pe ei.
Tensiunea din ședințele astea mi-a adus aminte de „12 oameni furioși”, cu diferența că acolo a fost un happy-end, iar la noi a fost un sfârșit specific românesc, cel mai prost posibil, o băltire în mocirlă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp


Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Realitatea e mai prozaică, și vorbesc din experiența, caci că am participat și la ședințe de la blocurile noi și de la cele vechi.
In cele noi exista un conflict de interese între dezvoltător, firma de administrare care face parte tot din grupul de firme al dezvoltătorului, fie direct, fie prin intermediari, proprietarii fictivi care intermediază spaga către autoritățile locale și proprietarii de drept care și -au cumpărat casa facind un credit.
Cred că ați jucat intr-o piesa de teatru gen alba-neagra, în care proprietarii adevărați erau în minoritate.
La fel am pățit și noi la început, apoi am văzut că mulți dintre cei ce participaseră la ședințe erau fie angajați ai constructorului, care locuiau temporar în apartamente, fie erau proprietari de paie care intermediau o spaga către autoritățile locale.
Din păcate situatia este grava, însă din cauza că politicienii sint legați de interesele economice ale dezvoltătorilor, mulți foști interlopi, nu sunt șanse să se modifice legile in favoarea proprietarilor de bună credință.