De la greață la reflecție
Am văzut recent, pe Facebook, cum prietenului N.H., teolog și publicist, i s-a făcut greață după ce a dat peste cartea „Ierarhul meu”, un omagiu adus comicului Î.P.S. Teodosie, scris de starețul mănăstirii „Sfântul Ioan Casian” din Constanța, Iustin Petre. Pe site-ul autorului, aflăm că este vorba despre un „mozaic de mărturii” care „îmbină cu autentic rafinament shakespearian atât descrieri pline de umor, cât și dramatice”, într-un „stil inconfundabil și personal”. Ne mai spune și că ar fi „acea lectură pe care pur și simplu nu poți să o lași din mână”, o experiență care te poartă „de la râs la plâns, de la emoție la relaxare, și nu în cele din urmă, la uimire și admirație”, ca într-o piesă de teatru jucată „la scenă deschisă”.
Tot acest entuziasm editorial l-a trecut, în schimb, pe N.H. direct la greață. Iar pe mine m-a trecut la reflecție. M-a făcut să gândesc din nou la un fenomen pe care îl tot observ, în Iași și nu numai: ridicarea unor troițe uriașe sau a tot felul de construcții – mini sau maxi – care, potrivit inscripțiilor de lângă ele, au menirea de a „binecuvânta” trecătorii.
Troița: de la răscruce la kitsch urban
Troițele, în forma lor originară, marcau răscruci, locuri ale durerii, ale martiriului sau ale speranței. Erau ridicate cu smerenie, nu cu orgoliu. Făceau parte din peisajul spiritual al comunității, nu din peisajul urban aglomerat de betoane. Astăzi, ele devin semne ale unei religiozități ostentative, mai aproape de kitsch decât de sacru.
Prostul gust, cu binecuvântare
Cei care administrează biserici sau mănăstiri – adesea înconjurate cândva de spații verzi paradiziace – decid să transforme aceste zone. Îmi amintesc o vorbă citită undeva: „Prostul gust duce la crimă”. Se trezește câte un preot ori ierarh, mai de soi sau mai pirpiriu, cu ideea de a adăuga „ceva” nou în spațiul în care activează. Și, bineînțeles, primește binecuvântare pentru asta.
Estetica sacrului și stridența lumii
Estetica sacrului pare abandonată. În Ortodoxie, frumusețea discretă este formă de rugăciune. Când biserica devine vitrină, iar curtea un muzeu al stridenței, mesajul nu mai este acela al mântuirii, ci al auto-promovării. Haina credinței nu trebuie să fie brodată cu aur ieftin.
Biserici, troițe și nevoia de protecție dublă
Trec des pe strada Eternitate din Iași. Anul acesta, în curtea unei biserici a fost ridicată o troiță. Cu eforturi financiare, cu donații, cu sfințire, cu alai, cu tot tacâmul... Se pare că biserica nu mai oferea suficientă protecție spirituală trecătorilor și s-a simțit nevoia de a dubla această ocrotire prin troița din curte.
Pe vremuri, auzeam o expresie, spusă adesea cu jumătate de glumă și cealaltă de amărăciune: „Lasă, să fie mare, că și dracu’ e mare!”.
Poezia bisericii care nu trebuie rescrisă
Am citit odată un citat din Rodin: „Cel care adaugă verde primăverii, roz toamnei, roșu buzelor tinere, creează urâțenia, pentru că minte”. Cred cu tărie că bisericile de cartier, înconjurate de copaci, flori și verdeață, au poezia lor proprie – o poezie care nu trebuie editată de oricine, oricum.
Donații fără discernământ, kitsch cu binecuvântare
Dacă o familie sau o persoană înstărită – dornică să se eternizeze social sau să-și răscumpere păcatele prin donații și ridicarea de troițe ori pseudo-edificii – ar fi îndrumată să restaureze un monument sau un mormânt al unei personalități importante pentru spiritualitatea noastră, cred că am avea cu toții de câștigat.
Biserica și lipsa unui ghid al decenței
E de neînțeles cum Biserica, cu toată experiența sa în păstorirea sufletelor, nu oferă o minimă direcție estetică și spirituală celor care vor să dăruiască. Ce ar însemna, oare, o cateheză despre frumusețea interioară? Un ghid simplu despre discreție, decență și simț al locului?
Un exemplu discret de gest cu rost
Am văzut, în schimb, o inițiativă care m-a bucurat: o familie a restaurat, în liniște, o cruce de piatră din 1890, uitată de timp într-un cimitir din Țara de Jos a Moldovei. Nu au postat fotografii, nu au chemat televiziuni, nu au cerut recunoștință. Doar au șters mucegaiul, au refăcut literele, au aprins o lumânare. Acel loc respiră acum din nou liniște, nu beton.
Pomenile care nu hrănesc sufletul nimănui
La fel stau lucrurile și cu pomenile. Ce rost are să arunci bani pe colaci, prosoape, sucuri și mâncare ieftină, pe care „sărmanii” cimitirelor le aruncă? Mai bine, în taină, îngrijește-te de mormântul părăsit al cuiva, personalitate sau nu. Și, dacă există un judecător în ceruri, sunt convins că va consemna cu mai multă râvnă acest gest decât pachetele zvârlite în tomberoanele cimitirelor.
Spre o credință fără zgomot
Nădăjduiesc că, într-o zi, vom înțelege că tăcerea unui gest simplu valorează mai mult decât vacarmul unui monument ridicat pe orgoliu. Că nu e nevoie de cruci uriașe, ci de verticalitatea conștiinței. Și că adevărata binecuvântare nu vine din ciment turnat, ci dintr-un fir de iarbă lăsat să crească netulburat în lumina dimineții.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cât despre Teodosie, Î.P.S. de Constanța, (pe numele lui de naștere: Macedon Porcu), el este primul inalt ierarh ortodox cercetat penal, în istoria Bisericii Ortodoxe Române, de după 1990. A fost implicat în mai multe scandaluri, fiind urmăririt penal pentru luare de mită și fals intelectual și trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție. A fost achitat însă de către judecători de aceeași teapă cu el, pentru lipsă de probe.
În rest, cum ar putea mințile noastre de efemeride care populează (și poluează cu spor..) Pământul, să deslușească care-ar putea fi setul de valori prețuit de o rațiune dincolo de puterea noastră de înțelegere..?
Pentru că El și îngerii sunt făpturi imateriale, nu-i așa ?, pentru care vanitatea, poftele, lăcomia, ticăloșia, ura și toate cele ce țin de-o existență dirijată (mai mult sau mai puțin) de mesajele trimise de hormonii cu care suntem căptușiți la interior (ca măgarul cu morcovul..) Dar ce-ar fi viața fără ei..?
Altfel, de acord că toate aceste adăugiri de troițe (și alte cele), ridicate din orgoliu, mai mult strică. Toate aceste așezăminte au avut rolul lor, la vremea lor..
Tot ce trebuie făcut e să le păstrăm cât mai bine, ca parte a unei valoroase tradiții culturale ce vine din trecut.
E precum folclorul vechi, autentic, versus folclorul nou, poluat de tot felul de influențe, pănă ajunge să sune ca o manea..
Așa că mai bine un original..:))
https://www.youtube.com/watch?v=yCAhh7LiNxY&list=RDyCAhh7LiNxY&start_radio=1
Cat despre Inalt Prea Indracitul Teodosie, o biserica serioasa l-ar fi pus de mult pe linie moarta. Nu si BOR, care nu este o biserica serioasa. Nu este nici macar "o biserica", e o adunatura de snapani care mai iau si bani de la bugetul de stat. Vrei sa propovaduiesti cuvantul lui Dumnezeu? Fa-o din convingere, nu pentru indemnizatia primita de la stat. Sa vedem, esti in stare???
Teodosie este din categoria nemernicilor, ca și c.g., simion, sosoaca, ponta-cacarau, ciuma psd. Din păcate ăștia au priză la talpa țării inculta. Și ăștia vor împinge omenirea într-un dezastru inevitabil. Poate asta-i ciclul normal al vieții!