Richard Constantinescu

În loc să vedem integrarea europeană ca pe o „absorbție” fatală, ar fi mai sănătos să o privim ca pe o oportunitate – o șansă de a evolua, de a ne reinventa și de a aduce o contribuție valoroasă la diversitatea culturală a Europei. Aceasta nu ar trebui să fie o criză a identității, ci un moment de reinventare creativă, un proces pe care istoria l-a ilustrat în repetate rânduri, de la Renaștere la modernitate. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Mă uit înspre Sabrina, fetița al cărei tată sunt, cum se trezește râzând, sau cât de bucuroasă este când ne revedem. Cum își mișcă trupușorul, în ritm, când aude muzică. Chiar și la sunetul clopotelor Catedralei Mitropolitane din Iași. Negativitatea îi este străină. Rostește, la 1 an și 4 luni, „DA”, cu bucurie. Am încercat, în joacă, să-i spun „NU” și, ea mi-a răspuns: „DA-DA”. (Foto: Getty Images)

La fiecare capăt al acelei bănci se desfășura câte o acțiune. În dreapta – mama, cu capul plecat înspre dispozitivul din palmă, în stânga – fetița ei, de vreo doi ani, cu palmele încercând să se prindă de spătarul băncii. Nici nu știu cum a fost posibil ca, într-o fracțiune de secundă, un bărbat ce trecea prin spatele acestora, să aibă o reacție așa de rapidă, încât s-o prindă pe fetiță când tocmai aluneca. (Foto: Getty Images)