Richard Constantinescu

Într-o după-amiază liniștită, când am ajuns în fața porții cimitirului „Eternitatea” din Iași – loc de tăcere, reculegere și gânduri – privirea mi-a fost furată nu de vreun înger de marmură sau de aleile umbrite, ci de... campania electorală. Chiar acolo, la intrare, pe panourile albe, trona seria de chipuri promițătoare, fixate hotărât între doi brazi și-un colț de zid.

Un pamflet în două acte, cu ceai de păpădie și spirale ale bucuriei

În decorul din ce în ce mai straniu al prezentului românesc, un urmaș al Dacilor Liberi a rostit, cu solemnitate dezlânată, o frază care n-ar trebui ignorată, oricât de ridicolă ar părea: „Credința e ceva care poporul român o are dinainte de a se scrie orice carte pe această planetă.”

Aseară, plimbându-mă prin parc, am observat panoul outdoor cu imaginea lui Nicușor Dan și noul său mesaj de campanie: „Până la capăt”. M-am oprit instinctiv. Nu pentru că afișul în sine ar fi spectaculos, ci pentru că mi-a sunat straniu, sec, aproape neliniștitor.

„Domnul Victor Ponta, prin tinerețea și eficiența sa, dă foarte multă speranță poporului nostru românesc.” Foto: Lucian Alecu / Alamy / Profimedia

Pământul românesc freamătă de emoție, cerul se deschide, îngerii coboară printre noi și, în mijlocul poporului îngenuncheat de nedreptăți, se ridică EL: Călin Georgescu, liderul luminat, viziunea providențială, omul care vorbește puțin, dar tace apăsat. foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Lavinia Șandru ne demonstrează că drumul spre mântuire trece prin trapeza mănăstirii. Smerită, dar nu pe stomacul gol, candidata a ales să-și manifeste evlavia în fața unui borș de post și a unei tocane monahale. Întâlnirea cu pelerinii și călugării a fost, desigur, o experiență „binecuvântată”, mai ales când e încadrată de un unghi bun de poză și un mesaj generos pe Facebook. Căci, se știe, lumina credinței strălucește cel mai bine prin lentila camerei foto. foto Inquam Photos / Simion Sebastian Tataru

În România anului 2025, pe scena politică apare un nou soi de ales. Nu alesul lui Dumnezeu, ci alesul propriului popor – dar nu orice popor, ci unul care și-l dorește pe George Simion drept profet, tribun și mântuitor. El nu doar că se crede special, dar și electoratul său îl privește ca pe o revelație. Cine sunt experții, intelectualii, oamenii cu diplome și gândire critică? Niște „probleme”. El este răspunsul. Eminescu spunea: „Eu sunt un geniu, tu o problemă”. Simion nu mai are nevoie de opoziție: el e pur și simplu un geniu. Iar geniul nu se argumentează, el doar există. foto:: Lucian Alecu / Alamy / Profimedia

Într-o dimineață mohorâtă de martie, în redacția imaginară a noii Scânteia Suveranistă, tovarășul George Simion, liderul mișcării de eliberare națională de sub jugul dictaturii globaliste a becurilor economice și a vaccinurilor 5G, a tras adânc aer în piept și a declarat cu patos revoluționar:

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, un tânăr lider suveranist, pe nume George, care visa la o Românie mare și la o nuntă și mai mare. Și cum nimic nu se face fără sprijinul celor înstăriți și darnici, în povestea lui a apărut un latifundiar vestit, pe numele lui Gigi Becali. Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu