Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

ANAF a vândut cu un milion de euro fostul sediu al Crescent. La licitație s-a înscris un singur participant

ANAF a obținut 4,55 milioane de lei de la o persoană fizică pentru o vilă care a aparținut Corinei Voiculescu, una din fiicele lui Dan Voiculescu, condamnat în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

În vilă, care este situată lângă parcul Herăstrău, în strada Aviator Mircea Zorileanu nr. 80, în Sectorul 1, a fost sediul Crescent, firma controlată de Dan Voiculescu.

La licitație s-a înscris un singur participant.

„Imobilul a fost cumpărat în cadrul licitației publice din 25 iulie, organizată la sediul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, la care s-a înscris un singur participant”, a anunțat ANAF.

Potrivit anunțului publicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, este vorba despre un teren de 576 de metri pătrați și o clădire având o suprafață construită la sol de 193,7 metri pătrați. Vila are demisol, parter, etaj și mansardă, precum și un garaj.  

În dosarul ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani închisoare, prejudiciul a fost stabilit la 60 de milioane de euro. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • MihaiSt check icon
    Ati uitat sa spuneti cum a ajuns vila in posesia Varanului, cand a fost construita ("multumim din inima Partidului") si mai ales cine a cumparat-o. Daca ar fi fost o vila atat de dorita, se bateau mai multi pe ea... Sa vedem cum se va recupera (daca...) restul prejudiciului.
    • Like 0
  • Probabil acum le cumpără .....
    • Like 0


Îți recomandăm

Romani divort / sursa foto: Profimedia

În cabinet, povestea vine aproape mereu în aceeași formă. Doi oameni care știu unul despre celălalt lucruri pe care nu le mai știe nimeni și care ajung să ceară ajutor abia după ce a ieșit ceva la iveală. Când reconstruiești traseul cu ei, pas cu pas, descoperi că nicăieri pe drum nu a existat o decizie. A existat o nevoie veche, trezită la o vârstă nouă, care nu a găsit pe nimeni acasă căruia să i se adreseze. Nu încetăm să avem nevoie de confirmare. Încetăm doar să o cerem de la persoana de la care ar conta cel mai mult.

Citește mai mult