Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Aplicația care îți arată de unde poți cumpăra hainele pe care le poartă starurile de cinema. „În primul an de antreprenoriat am citit 50 de cărți despre business”

Neo Vision - FB

În timp ce multă lume consideră că în viitor computerele inteligente vor lăsa șomeri numeroși oameni, alții mizează pe faptul că automatizarea și mașinile inteligente vor aduce un plus de prosperitate oamenilor, iar experții vor fi tot mai căutați și prețuiți.

O aplicație care are la bază inteligența artificială va oferi utilizatorilor posibilitatea ca, încărcând o simplă fotografie, să găsească de exemplu magazinele online de unde pot cumpăra haine precum cele purtate de persoanele din imagine, sau unele asemănătoare. Ideea aparține unui start-up din Londra și este dezvoltată de o firmă de software din București, fondată de doi IT-iști și doi sportivi de performanță.

„Încarci în aplicație poza unei persoane, să zicem un star de la Hollywood, și apoi vezi de unde poți cumpăra articolele de îmbrăcăminte pe care le acesta le poartă”, explică Adrian Niculescu, cofondator al Neo Vision Technologies, detaliile unuia dintre proiectele la care lucrează echipa din care face parte.

Spre deosebire de alte aplicații similare, scopul celei la care lucrează programatorii de la Neo Vision va fi „să găsească exact produsul din poză, iar în cazul în care nu-l identifică să vină cu variante din mai multe magazine online.”

Prima factură: 81 de lei pentru hosting. „Ne-am bucurat teribil atunci”

Cei patru tineri au pornit afacerea în 2015, când și-au cumpărat servere și asigurau servicii profesionale de hosting. Apoi au început să ofere și servicii de programare și să facă site-uri pentru diferiți clienți.

Primii bani încasați au fost pentru servicii de hosting.

„Cel dintâi client a venit în octombrie 2015. A fost o factură de 81 de lei, dar știu că ne-am bucurat teribil atunci”, își amintește Adrian Niculescu.

De la website-uri au ajuns să lucreze la platforme online complexe, aplicații pe bază de inteligență artificială.

Momentul-cheie pentru business-ul lor a fost acum trei ani, când au reușit să obțină o finanțare de 25.000 de euro. Nu au apelat la o firmă de consultanță, au scris singuri proiectul.

Dragoș Virbănescu, unul dintre cei patru asociați, absolvent de informatică și matematică, a venit cu ideea de a aplica pentru a obține o finanțare.

Cei 25.000 de euro obținuți i-au ajutat „să fure puțin startul”, admite tânărul întreprinzător. Fost sportiv de performanță, Adrian spune că „în primul an de antreprenoriat a citit 50 de cărți despre business”, a intrat în contact cu diverși oameni cu experiență în antreprenoriat, cărora le dădea ore de tenis. „Am avut acces la informații, am dezvoltat o relație bună cu oameni care ne-au sprijinit”, explică el.

Primul angajat al firmei a fost un student. A venit în primăvara lui 2016, și a rămas în firmă. Acum e al doilea cel mai bun programator din echipă, după Andrei Manea, un alt asociat. Echipa numără acum nouă angajați.

„Clienții sunt antreprenori, firme medii, care înțeleg importanța și puterea automatizării proceselor într-un business”

„La început, când nu avea cine să ne recomande, nu aveam un portofoliu, ne-a fost destul de greu. Toată lumea negocia extraordinar de tare și la preț și la deadline-uri, puneau sute de întrebări de validare, să se asigure că putem să ducem proiectul mai departe. După aceea, pe măsură ce portofoliul nostru a crescut, asta nu a mai fost o problemă”, descrie cofondatorul brandului Neo Vision.

Majoritatea clienților le vin și acum în urma unor recomandări.

Un alt proiect la care echipa de IT a lucrat este legat de realizarea unui sistem intern de procesare a fișierelor primite de firme de la furnizorii lor. „Firma primea, să spunem, fișiere Excel cu 5.000 de intrări, iar un om trebuia să transfere manual informațiile în baza lor de date. Noi am automatizat tot acest proces”, explică el.

În general principalii clienți ai Neo Vision sunt antreprenori, firme medii, care înțeleg importanța și puterea automatizării proceselor într-un business. „Am un proces pe care îl fac acum manual. Cum îl putem automatiza sau cum putem să eficientizăm asta? În principiu am luat tot pachetul, adică am refăcut și site-ul, ne-am ocupat și de campaniile de marketing”, spune antreprenorul, care în firmă se ocupă de partea de vânzări și marketing.

Sfat pentru antreprenorul la început de drum: „Să nu cadă în capcana de a face totul de unul singur.”

Sfaturi pentru cei la început de drum în afaceri? „Să nu cadă în capcana de a face totul de unul singur.” Adrian Niculescu spune că a văzut diverse firme care au plecat la drum cu un singur om care era și programator, și vânzător și project manager. „Asta funcționează doar până la un anumit punct. Dar e greu și te plafonezi dacă nu ai câte un om care să îți gestioneze o anumită parte din business. Nu e recomandat să le faci de unul singur pe toate”.

Celor ce încep o afacere le-ar mai recomanda să învețe în fiecare zi câte ceva despre domeniul în care vor activa, să citească, să se documenteze din materiale, cărți, tutoriale. Apoi să își programeze niște întâlniri cu un mentor. „Sunt foarte multe lucruri pe care poți să le faci greșit cu ușurință la început, pentru faptul că nu ai experiență”, admite antreprenorul.

Cifra de afaceri a Neo Vision a fost în 2017 de aproape 100.000 de euro, iar pentru anul 2018 au obținut aproape o dublare a acesteia.

Articolul face parte dintr-o campanie susținută de Alpha Bank IMM, dedicată oamenilor întreprinzători, care pun economia în mișcare. Vă vom prezenta, în aceste săptămâni, antreprenori care și-au transformat pasiunile în business și care povestesc începuturile, provocările cărora au fost nevoiți să le facă față, dar și nevoia de a crește. Vom trece împreună prin ce înseamnă viața în afaceri, vom povesti despre cum este să evoluezi de la un start-up la afaceri regionale sau chiar internaționale. Pentru toți cei pregătiți de upgrade, Alpha Bank IMM are o ofertă specială dedicată.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Alien check icon
    Eu astept cu interes aplicatia in care incarc poza unui politician si-mi spune cat si de unde a furat. Asta poate ar deveni al doilea unicorn romanesc.
    Sau in care incarc poza unui sportiv si-mi spune ce "derogari medicale" are la molecule.
    Sincer mi s-ar parea mult mai utile decat sa aflu de unde se imbraca star-urile de la hollywood. Oare chiar nu suntem satui sa fim bombardati de publicitare, si mai sunt inca unii care isi descarca aplicatii suplimentare ca sa aiba parte de ea?
    Iar la o aplicatie in care sa incarc un articol si sa-mi spuna cat de fiabila e informatia nici nu mai sper. Nu ca n-ar exista inteligenta necesara (umana si artificiala) insa n-ai cum sa faci bani din asa ceva.
    • Like 0
  • HMG check icon
    Cifră de afaceri pe 2017 de aproape 100k€... Firmă cu 9 angajați... După ce scazi cheltuielile curente (salarii, chirie, utilități, taxe şi impozite, etc.) nu ştiu zău cu ce mai rămân cei 4 antreprenori.
    • Like 0
    • @ HMG
      Firmele noastre au venituri mici așa cum are și firma descrisă în articol pentru că noi chiar și în IT tot cârcă facem. Ideea e a unora de la Londra și noi cu cârca, banii merg întotdeauna la cei ce au idei, la cei creativi. Oameni cu cârca (indiferent de domeniu) sunt cu milioanele, chiar și în IT, alegi români, indieni sau din alte țări de mâna a treia.
      • Like 0
    • @ HMG
      $
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult