Foto: Profimedia
O societate dispusă să își sacrifice libertatea pentru bunăstare nu merită nici una, nici alta. Iar fără libertate, ceilalți doi piloni ai democrației — egalitatea și solidaritatea — se prăbușesc inevitabil. Dovadă: colapsul agențiilor federale și trupele mărșăluind prin marile orașe americane.
Acum când consumerismul occidental predică austeritatea de la cele mai înalte tribune, e ca atunci când comunismul sovietelor promova „perestroika”: o fatală contradicție în termeni prin care își inaugurează propriul sfârșit. Un sfârșit care încă ne pare la fel de improbabil pe cât le părea și celor de atunci, din același reflex universal de negare a transformării inevitabile. Și totuși, „panta rhei”, întotdeauna totul se transformă - întrebarea nu este „dacă”, ci „când”. Iar când însăși religia consumului cere „să strângem cureaua”, e semn că zeii au început să-și devoreze proprii credincioși.
Cei bogați nu mai joacă după regulile pe care le-au predicat altora. Gesturile lor îi trădează: lichidează acțiuni, sapă buncăre, cumpără pământ și apă ca și cum banii ar fi deja hârtii fără valoare. Nu își fac rezerve pentru vremurile grele pe care le propovăduiesc ca fiind trecătoare, ci părăsesc un sistem despre care știu că nu are viitor.
Ceea ce este prezentat publicului drept turbulență fiscală este, de fapt, coregrafie. Vocabularul „corecțiilor de piață” și al „disciplinei bugetare” ascunde adevărul: prăbușirea este administrată ca o aterizare forțată, nu accidentală. Austeritatea e cel mai elegant dintre aceste deghizamente. Ea apare ca disciplină, ca aritmetică, ca medicament. În realitate, stinge lumina în camerele din spate pentru ca vitrina de la stradă să rămână aprinsă cât mai mult timp.
Austeritatea nu este neutră. Taie întotdeauna în jos. Serviciile publice dispar, salariile se micșorează, protecția celor vulnerabili se evaporă — în timp ce bogăția se concentrează în vârf. Cetățeanului i se spune că sacrificiul este temporar, necesar, patriotic. Însă sacrificiul nu este niciodată împărțit. Stabilitatea e cerută celor deja fragili, în timp ce cei izolați prin capital devin și mai puternici.
Fiecare criză devine un transfer de bogăție. Activele nu dispar, ci migrează către mai puține mâini. Locuințele proprietate devin contracte de chirie, îngrijirea devine serviciu profitabil, supraviețuirea se face pe bază de abonament. Ceea ce pentru mulți arată ca un colaps este, pentru cei câțiva din vârf, oportunitate. Sângerarea lentă e mai profitabilă decât prăbușirea bruscă, așa că declinul este administrat incremental — inflație aici, scădere salarială acolo, proprietatea tot mai departe de îndemâna oamenilor.
Pârghiile politice doar adâncesc spirala. Dobânzile reduse umflă bule, tipărirea de bani golește moneda, austeritatea distruge chiar corpul pe care pretinde că îl vindecă. La fel ca în orice criză dereglementată, profiturile sunt privatizate, în timp ce pierderile sunt naționalizate în numele interesului public. Niciunul dintre aceste instrumente nu urmărește echilibrul. Funcția lor este să prelungească transferul de bogăție sub alte nume.
Ceea ce trece drept democrație rareori întrerupe acest ciclu. Cetățenilor li se spune că balanțele trebuie echilibrate, deficitul redus, cureaua strânsă. Dar echilibrul nu e niciodată între bogați și săraci; e între aparențe și realitate. Masca virtuții fiscale ascunde transferul de bogăție deja decis în culise.
Viitorul pe care austeritatea îl oferă este limpede: un declin administrat în care majoritatea îndură lipsuri, în timp ce o minoritate deține ruinele. Alegerea pentru ceilalți nu e dacă vor câștiga în interiorul acestui sistem, ci dacă vor rezista dincolo de el — cultivând proprietăți, abilități și solidarități ce nu pot fi scoase la licitație, păstrând demnitatea atunci când prosperitatea este raționalizată ca privilegiu.
Sistemul nu se prăbușește brusc. Se dizolvă, an după an, lăsând în urmă portofele golite, economii erodate, instituții demontate. Până la anunțul oficial al falimentului, transferul de bogăție va fi deja complet.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ce n-am înțeles, este ce a vrut autorul să spună cu aritmetica falimentară a austerității (adică, ar fi și alte soluții, care să excludă austeritatea?) și de ce bogații ar deveni și mai bogați în această perioadă.
Articolul e scris cu talent, ideea pare credibilă tocmai prin duritatea, franchețea și fatalismul ei (care se suprapune peste blazarea și fatalismul existent în mare parte din societate) dar nu poate reprezenta o viziune corectă a viitorului. Uneori, în istorie, speranța de mai bine se materializează măcar pentru o perioadă. Și nu e o aparență, ci e schimbare reală. Dar am mai zis eu că acest stil de articole ale autorului de față are rolul de a omorî speranța în schimbarea benefică a societății. În cazul nostru, de a descuraja (indirect, pe ocolite, cu talent) opțiunile suveraniste, care reprezintă în prezent singura forță care acționează în direcția schimbării reale, nu aparente. Domnule autor, poate unii vă cred în această speță, dar eu cu siguranță NU....
Și despre ce patriotism să vorbim? Unde să se manifeste ăsta, că eu nu am observat așa ceva, ba din contră. Ăștia abia așteaptă să ne vând, diferent fiind că vor să fie ei care fac tranzacția și nu alții, în rest tot acolo suntem, ba mai rău că s-a văzut în 50 de ani de comunism că e mai rău cu rușii.