Absolventă de ASE, Alexandra Maftei a profesat în domeniul financiar-bancar timp de 20 de ani. Ulterior, și-a urmat pasiunea pentru psihologie, a terminat Facultatea de Psihologie, iar în prezent este masterand în Psihologie clinică. De 4 ani, studiază Analiza Tranzacțională la Yorkshire Training Centre International și în urmă cu doi ani a început să se implice înproiecte cu caracter social. De un an, este psiholog în cadrul Fundației Seeding Knowledge.
Se întâmplă ca unii oameni să „colecționeze timbre”. Ce înseamnă această colecție de timbre? Să spunem ca cineva pleacă de dimineață spre birou. În drum, trece să își ia o cafea, dar vânzătoarea este foarte nepoliticoasă, lucru care îl înfurie dar alege să nu spună nimic. (Foto: Getty Images)
Citește mai mult
La nivel inconștient voi începe să mă compar cu ceilalți și voi face tot ce pot să fiu și eu „în rândul lumii” și pentru asta va fi nevoie să îl depășesc pe „cutare”. (Foto: Guliver/ Getty Images)
Citește mai mult
Știți „discursul” stewardesei din avion înainte de decolare: „în eventualitatea puțin probabilă a depresurizării cabinei, măștile de oxigen vor cădea automat din tavan. Persoanele însoțite de copii își vor pune mai întâi propria mască și abia apoi pe cea a copilului”? Sună surprinzător: cum, nu punem mai întâi masca celui mic?
Citește mai mult
Fiecare dintre noi își stabilește la începutul vieții propriul scenariu de viață. Da, ați citit bine: la începutul vieții, asta însemnând în copilăria mică. Ce știe un copil mic despre viață și despre ce se întâmplă sau se poate întâmpla în viața unui adult? Mai nimic. Astfel, scenariul de viață este stabilit conform logicii și nivelului cognitiv la unui copil foarte mic (Foto: Guliver/Getty Images).
Citește mai mult
Un copil pentru care părinții nu sunt disponibili, va învăța că nu este important pentru ei, că nu îi poate deranja și dacă este admonestat deseori atunci când solicită atenție, va învăța că este acceptat doar atunci când nu face nimic. Va învăța că ceva nu este în regulă cu el, pentru că altfel părinții l-ar băga în seamă și nu ar fi tot timpul ocupați. (Foto: Guliver/Getty Images)
Citește mai mult
Îi vom da peste mână copilului din noi care suferă atunci când întinde mâna după prăjitura aducătoare de fericire, și îi vom da astfel, un motiv în plus de tristețe. Vom crește presiunea asupra noastră, pentru că la cea existentă vom adăuga cel puțin încă una: nu îi vom satisface plăcerea și atunci când emoțiile vor fi fost ținute prea mult sub control, vor răbufni și vom face excese mai multe decât înainte. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)
Citește mai mult
Abia când este prea târziu și când cel de lângă noi nu mai este ne oprim pentru un moment, avem o părere de rău de ordinul secundelor în care ne vom gândi că nu am făcut mai mult, că nu i-am acordat mai multă atenție, că nu i-am spus cât l-am apreciat și apoi ne vom arunca din nou în vârtejul agitației noastre. (Foto: Guliver/Getty Images)
Citește mai mult
Ne gândim că nouă nu ni se poate întâmpla și asta este o minciună frumoasă pe care ne-o spunem, pentru că în adâncul sufletului, știm că oricui i se poate întâmpla, oricând. Și mai știm și că atunci când vom fi în astfel de momente, banii și socotelile noastre de “azi pe mâine” nu vor mai valora nimic. (Foto: Guliver/Getty Images)
Citește mai mult