Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Două gemene care au trăit în aceeași familie au avut un tată alcoolic. Una a ajuns alcoolică, iar cealaltă femeie de succes. Care este explicația

Alcoolism

Foto: Guliver/Getty Images

De multe ori aud în jurul meu comentarii de genul: „eu nu merg la psiholog, pentru că numai nebunii au nevoie de psiholog”, așa că am decis să scriu o mică fărâmă despre ceea ce înseamnă analiza tranzacțională și cam ce principii se aplică în cabinetul unui psiholog. De fapt, am ales să scriu doar despre un singur lucru: despre scenariul de viață.

Analiza tranzacțională este un tip de psihoterapie, care aplică anumite reguli și susține anumite principii. Deși sună a domeniu financiar, explicația denumirii este una foarte simplă: un contact dintre doi oameni, reprezintă o tranzacție. Analiza tranzacțională presupune deci analiza relațiilor și contactelor dintre oameni.

Unul dintre elementele de bază ale acestui tip de psihoterapie este intitulat „scenariul de viață”. Fiecare dintre noi își stabilește la începutul vieții propriul scenariu de viață. Da, ați citit bine: la începutul vieții, asta însemnând în copilăria mică. Ce știe un copil mic despre viață și despre ce se întâmplă sau se poate întâmpla în viața unui adult? Mai nimic. Astfel, scenariul de viață este stabilit conform logicii și nivelului cognitiv la unui copil foarte mic. Ilogic și în totală neconcordanță cu realitatea, am putea spune. Pe parcursul vieții, pe măsură ce noi experiențe își fac apariția, persoana își va întări credința în decizia luată, sau o va modifica. În timpul adolescenței, va reverifica dacă scenariul său de viață se confirmă și va merge cel mai probabil pe drumul ales, până la momentul în care își va dori cu ardoare o schimbare. Această decizie nu este una conștientă, nimeni nu își amintește ce decizie a luat când avea 3 ani și un anumit eveniment ce a avut loc în viața sa, dar este foarte probabil ca evenimentul (sau un lung șir de evenimente, sau obiceiuri familiale) să fi dat naștere unui gând, în urma căreia copilul a luat o decizie mai mult sau mai puțin rațională (pentru că asta fac copiii), iar decizia să intre în subconștient și să dea naștere unor comportamente care să satisfacă decizia respectivă. Decizia nu este conștientă, rămâne ascunsă, dar va genera comportamente care pot fi deranjante pentru persoana în cauză la un moment dat.

Să luăm un exemplu simplu: Ionel are 3 ani, este un copil vesel și jucăuș. Strică prin casă tot felul de lucruri, fără să vrea, dar este mereu certat pentru comportamentul său. Cei care au grijă de el, îl ceartă tot timpul și îl critică mereu pentru comportamentul său neatent. El va învăța de mic, că ceva nu este în regulă cu el. Dacă nu va primi suficiente confirmări ale faptului că este bun, că face lucruri bune, va rămâne cu impresia că el nu este o persoana valoroasă, dar ceilalți din jur sunt. Va învăța de mic ca nu este bun de nimic și dacă aceste critici vor continua suficient de mult timp, chiar dacă la un moment dat va primi și comentarii pozitive, va ști să le ignore. Pentru simplul motiv că „știe” deja că el nu este suficient de bun și că nu poate să facă ceva „cum trebuie”. Astfel, va ignora toate celelalte remarci care contrazic credința lui, aceea că nu este suficient de bun. 

Timpul va trece, Ionel devine adult, ce credeți că se va întâmpla cu un adult care are credința că toți ceilalți sunt mai buni decât el, iar că el nu are nicio valoare, nu este suficient de bun? Va deveni un adult nesigur pe el, fără inițiativă, fără încredere în forțele proprii. Nu are vreo legătură cu inteligența cu care a fost înzestrat, pentru că aceasta nici nu intră în discuție, limita este deja pusă pentru că ceilalți „știu mai bine”, „sunt mai buni”, „sunt mai bine pregătiți”. Acesta este felul in care copil fiind, Ionel a decis că ceilalți vor fi mai buni decât el, iar credința aceasta îl va urmări în viață și i-o va afecta.

Acesta este doar un exemplu al felului in care o credință ne poate influența viața de adult.

În copilăria mică stabilim dacă vom fi un adult de succes, un om obișnuit, sau...un hoț. Dacă vom fi un hoț care va fi prins, sau unul care nu va fi prins niciodată.

Cel mai bun exemplu este cazul unor gemene univiteline (deci care erau identice și aveau același bagaj genetic) care au trăit ambele in aceeași familie: cu un tată alcoolic. Adulte fiind, una dintre ele devine alcoolică, iar cealaltă o femeie de succes, care nu are niciun fel de afinitate pentru alcool. Întrebate fiind cum au ajuns în acest punct al vieții lor în acest fel, răspunsul lor a fost identic: „am avut un tată alcoolic”.

Deși gemene identice, cu un bagaj genetic identic, crescute în același mediu, de aceiași părinți, supuse acelorași reguli și condiții, au avut un scenariu de viață radical opus: în timp ce decizia uneia a fost „am să fac totul pentru a nu ajunge ca tatăl meu alcoolic”, decizia celeilalte a fost „nu pot fi altfel decât ca tatăl meu, altă cale nu există”.

Astfel de decizii sunt luate în copilăria mică, atunci când ele nu sunt conectate la o judecată limpede sau rațională, iar acest lucru se vede atunci când în cabinet, depănând amintiri despre copilărie și comportamente deranjante din viața de adult, acestea ies la iveală din subconștient. Odată scoase la lumină, odată ce devenim conștienți „de ce” facem un anume lucru și cum, abia atunci putem face o schimbare profundă. Până atunci însă totul este doar o poleială forțată, pe care ne străduim să o menținem la suprafață, urmând ca la primul impas, să o dăm la o parte, pentru că prețul pe care îl plătim pentru menținerea ei este prea mare.

Astfel de decizii ne însoțesc pe tot parcursul vieții noastre, o parte dintre ele ne vor fi de folos, altele vor fi o piedică în ceea ce dorim să devenim sau să realizăm. Vestea bună este că acestea pot fi schimbate. Nu este un lucru ușor, dar cu ajutorul psihologului, descoperirea lor și renunțarea la ele, apoi schimbarea cu noi decizii, pe care le considerăm utile și oportune, devine posibil.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Am o singura intrebare: pe ce va bazati? Pe ce va bazati cand afirmati ca decizia pentru scenariul de viata se ia in copilaria mica? Inteleg ca este vehiculat in domeniul dvs ca fiind "un dat". E un postulat de-a dreptul. Totusi? Pe ce se bazeaza o astfel de teorie? De unde stiti ca oamenii "iau decizia in jurul varstei de trei ani, numai ca ei nu stiu asta"? Cum sa zic: fabulos enunt. Astept dovezile.
    • Like 3
    • @ Anca Paduraru
      Analiza tranzacțională a apărut in anii 1950, când tehnica nu permitea un studiu amănunțit asupra creierului uman. În psihologie, teoriile sunt stabilite pe baza observațiilor asupra psihicului uman, în urma analizelor făcute pe parcursul a zeci de ani. Mai mult, acestea încep să fie confirmate de neuroștiințe (studiază conexiunile neuronale și modul de funcționare al creierului prin RMN funcțional sau alte investigații), care încep să deslușească modul în care funcționează creierul uman și vin cu diverse explicații referitoare la comportamentele umane. Conform acestora, dezvoltarea creierului are etape care coincid cu etapele în care analiza tranzacțională susține stabilirea scenariului de viață. Puteți vedea în acest sens cartea intitulată “Descoperirea secolului: Ce face din noi creierul?” scrisă de prof. dr. Dragoș Cârneci.
      Dacă vreți să intrați în mai multe detalii, puteți studia lucrări ale unor nume mari din psihologie, doctori, psihiatri și psihologi care au studiat și au dezvoltat analiza tranzacțională, cum ar fi Eric Berne (întemeietorul Analizei tranzacționale, medic psihiatru), Claude Steiner, Ian Stewart.
      • Like 2
  • Nu stiu daca exemplul este relevant in vreun fel. Se spune ca planurile sunt lucruri pe care le facem inainte sa intervina viata.

    Ar fi interesant sa ne explicati ce s-a intamplat cu cele doua femei dupa ce s-au maturizat si au parasit mediul in care au crescut. Au continuat sa interactioneze cu parintii, si mai ales tatal? Au avut traiectorii educationale diferite? Au avut cercuri sociale asemanatoare?

    Nimeni nu 'planuieste' sa devina alcoolic, asa cum nimeni nu planuiescte sa aiba cancer. Faptul ca sunt gemene identice nu presupune sa au personalitati identice, toleranta la stress identica, sau sensibilitati identice, iar daca in cazul dumneavoastra se poate spune ca da, genotipul este identic, nu puteti 100% sa garantati ca fenotipul a fost identic. Faptul ca doi copii cresc in acelasi mediu nu presupune in nici un fel faptul ca il percep in mod identic, si nici macar interactiunile intre parinti si copii nu sunt vreodata identice.

    Teoria destul de subtire a 'planului de viata' se destrama, deci, la primul test. Da, copiii invata in primii ani cum sa interactioneze cu adultii, deci cu lumea, si da, poarta mereu cu ei acei primi ani, insa nu toti internalizeaza traumele /proceseaza evenimentele in acelasi fel.

    Poti de exemplu sa ai un copil care a asistat la o inmormantare si a capatat o teama patologica de boala, imbatranire si moarte, sau unul caruia aceeasi situatie i-a fost indiferenta. Exista un cumul imens de factori care dicteaza comportamentul viitorului adult, iar teoria dumneavoastra pare simplista, mai ales in cazul dependentei de substante.

    Se stie ca persoanele care devin mai usor dependente de substante au o compozitie neurologica diferita de cele care nu devin dependente - si nu, structura neurologica a gemenilor monozigotali nu este identica. Stim ca anumite substante creeaza, inevitabil, dependenta. Altele, nu.

    Exemplul dumneavaostra pare sa sugereze, subtil, ca alcoolismul nu este o boala, si ca daca avem suficienta 'vointa' putem invinge orice. Si nu este asa. Cea mai sigura cale de a te asigura ca un depresiv se va adanci in depresie este sa ii spui ca n-are nimic, si ca trebuie doar sa se ridice si sa umble.

    Uitati, de asemenea, ca exista multi alcoolici functionali - persoane care sunt dependente de alcool, dar au sucess.

    Raman deci la parerea ca fara o analiza mai amanuntita a cazului prezentat, el ramane o parabola draguta despre de ce este bine sa mergem la terapeut/psiholog/psihiatru, si nimic mai mult.
    • Like 2
    • @ Maria Zamfir
      În calitate de psiholog, eu ma ocup de psihicul oamenilor și mă bazez pe ceea ce văd în cabinet și ceea ce studiez la școlile și cursurile pe care le fac, pe lucruri concrete și studiate. În calitate de profesionist, nu pot spune ce se întâmplă înainte de a ne naște, pentru că profesia mea nu se ocupă cu astfel de lucruri.
      Vă pot confirma că viața noastră depinde de deciziile pe care le luăm: dacă alegem să trecem strada fără să ne uităm dacă trec mașini, șansele să avem un accident sunt mult mai mari decât în situația în care alegem să verificăm înainte.
      În ce le priveste pe cele 2 femei, am scris în corpul articolului explicația pentru care au ajuns cu destine diferite: deciziile pe care le-au luat au dus la acțiuni diferite și la vieți diferite. Viața ne poartă de multe ori prin situații pe care nu ni le dorim, ce facem în aceste situații, depinde în totalitate de noi.
      • Like 1


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult