Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Ca să reușim să slăbim nu trebuie să avem grijă doar de corpul, ci și de emoțiile noastre. De ce mâncăm mai mult decât avem nevoie

Street food

(Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

„Mâncăm ca să trăim, nu trăim ca sa mâncăm”, învățăm de la cei mai în vârstă și mai înțelepți, sau citim prin cărți sau reviste și ne dăm seama că acesta este un mare adevăr. Deși rațional vorbind suntem total de acord cu această idee, de foarte multe ori facem exact opusul.

Pentru mulți dintre noi plăcerea de a mânca a devenit o pasiune periculoasă și oricât ne-am spune că nu este în regulă pentru corpul și sănătatea noastră, impulsul de a mânca ceva numai pentru că este bun, sau pentru că „așa avem chef” (în traducere „așa simțim”) primează asupra oricărei rațiuni. 

Orice argument logic, emis cu atenție și bine documentat de studii și teorii, cum ar fi un „m-am îngrășat prea tare și nu ar trebui, pentru ca îmi va afecta sănătatea”, sau „sănătatea mea este în pericol dacă nu mă opresc”, sau „am colesterolul, glicemia etc, mare”, va păli la un moment dat în fața poftei. Cedăm în fața ei, până atunci când ajungem în punctul „așa nu se mai poate” și atunci vom lua măsuri: începem să studiem diete, să vedem ce e mai sănătos, ce ar trebui făcut și ce nu. Ne facem abonament la sala de sport, chiar dacă asta nu înseamnă că o să și facem mai mult sport, aruncăm din frigider toată mâncarea nesănătoasă, unii dintre noi vor merge la nutriționist.

După nenumărate zile de chin, vom reuși cu mari eforturi să ajungem la greutatea dorită și vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți... Cei care au trecut prin cele de mai sus știu că nu așa se întâmplă lucrurile. Că trebuie să depună un efort constant dacă vor să își mențină greutatea, și că fiecare „abatere” de la program va „costa” un chin în plus.

Cu toate că de multe ori știm ce avem de făcut, știm regulile jocului, ce să mâncam, cât și când, ce e sănătos și ce nu, ce alimente să combinăm între ele și pe care nu, totuși, se întâmplă să nu putem să ne abținem: simpla vedere a unei ciocolate sau prăjituri este suficientă pentru a ignora toate orele de „studiu” al dietelor și regimurilor de trai sănătoase. Ce se întâmplă cu noi atunci când deși creierul ne spune „nu o face”, alegem să facem exact invers?

Ceea ce ne îndeamnă „la rele” este emoția: asta se întâmplă, de exemplu, atunci când mâncăm de plăcere. Uneori mâncăm pentru ca suntem triști, stresați, obosiți, plictisiți. Mâncăm pentru că ne simțim bine sau pentru că nu ne simțim bine, pentru că ne doare ceva (si dacă mâncăm ceva bun, vom uita de durere) iar toate acestea nu sunt altceva decât nevoi emoționale care vor fi satisfăcute de...mâncare. Acesta se cheamă mâncat emoțional. Nu este greu de ghicit că atunci când suntem stresați și avem nevoie de o ciocolată, între rațiune care spune „nu” și emoție care ne chinuie și care nu poate fi liniștită altfel, va apărea un conflict. Într-un astfel de război, rațiunea va fi cea care va pierde, iar dacă va fi să câștige, victoria va fi doar pe termen scurt.

Ce se întâmplă cu noi atunci când mâncăm emoțional? În momentul acela avem o nevoie emoțională: dacă suntem triști, înseamnă că avem nevoie de consolare, dacă suntem stresați, de liniștirea interioară, dacă suntem plictisiți, avem nevoie de variație, dacă suntem obosiți, avem nevoie de odihnă și lista poate continua. Mâncăm repede ceva și ne găsim astfel confortul emoțional și totul se petrece atât de repede încât nici nu ne dăm seama cam ce s-a petrecut de fapt.

„Mâncăm pentru a trăi”, asta înseamnă că ar trebui să mâncăm atunci când ne este doar foame. Nu altceva. Atunci când acoperim emoțiile noastre cu mâncatul, spunem că mâncăm emoțional. Nu foamea este cea care ne împinge la fapte, așa cum ar trebui, ci nevoile de natură emoțională.

De ce alegem această variantă de a ne liniști „emoțiile” deși știm că fizic, ne va face rău? Răspunsurile pot fi nenumărate și diferite de la o persoană la alta. Iată însă câteva exemple: pentru că ne este cel mai la îndemână, pentru că vrem să fim acceptați de grupul din care facem parte, pentru că asta era metoda de liniștire când eram copii (dacă te doare, îți dă mama ceva dulce să îți treacă), sau pentru că ne amintim pur și simplu de prăjiturile bunicii și o simțim mai aproape atunci când mâncăm ceva ce făcea ea, pentru că la un moment dat, în viața noastră un eveniment important ne-a schimbat atât de radical deciziile de viață încât am hotărât că e mai bine pentru noi să fim mai corpolenți decât până la acel moment.

În anul 1998, Vincent Felitti, Robert Anda și alții au realizat un studiu asupra traumelor și efectul acestora asupra sănătății ulterioare a persoanelor afectate (Studiul ACE-„Adverse Childhood Experience). Studiul a pornit de la un fapt banal: dr. Vincent Felitti (șeful departamentului de medicină preventivă din cadrul Kaiser Permanente din San Diego - clinică specializată pe probleme de obezitate) începe să investigheze cauzele abandonului programului său de reducere a obezității persoanelor cu peste 200 de kg, în rândul pacienților. Pur întâmplător, descoperă că emoțional, greutatea și mâncarea pentru pacienții săi nu reprezentau o problemă, ci din contră, era o modalitate de protecție, iar greutatea excesivă le conferea un confort emoțional, îi proteja de frici și anxietăți. Unul dintre exemplele studiului face referire la una dintre pacientele sale care fusese violată la vârsta de 23 de ani. În anul următor, aceasta s-a îngrășat cu 48 de kg. Decizia pe care o luase aceasta fusese „oamenii grași sunt ignorați și eu așa trebuie să fiu.” (sursa: Franz Rupert & Harald Banzhaf- Corpul meu, trauma mea, eul meu, Ed. Trei).

Îi vom da peste mână copilului din noi care suferă atunci când întinde mâna după prăjitura aducătoare de fericire, și îi vom da astfel, un motiv în plus de tristețe. Vom crește presiunea asupra noastră, pentru că la cea existentă, care cere cu disperare prăjitura bunicii vom adăuga cel puțin încă una: nu îi vom satisface plăcerea și atunci când emoțiile vor fi fost ținute prea mult sub control, vor răbufni și vom mânca mai mult ca înainte să începem, vom face excese mai multe decât înainte.

Emoțiile au un impact mult mai mare asupra noastră decât ne îngăduim să credem. Obișnuim să le ignorăm, pentru că ne este mai ușor sau pentru că ne este frică de ce s-ar putea întâmpla și rămânem ancorați în ceea ce înseamnă partea noastră materială, logică și rațională. Pentru că atunci când avem o explicație logică, totul pare mai ușor de controlat și de înțeles, lucru care nu se întâmplă în cazul emoțiilor, pe care le simțim și le putem explica ceva mai greu.

Astfel creăm loc pentru varianta în care raționalul câștigă bătălia cu emoția: ne vom impune controlul asupra emoțiilor cu orice preț, ne vom ignora tristețea, stresul, oboseala, plictisul și vom face ceea ce trebuie și ce am hotărât în mod rațional: ne vom ține de treabă. Vom băga emoțiile sub preș, le vom ignora și le vom lăsa să plângă la ușa sufletului nostru, fără a ne da seama că se află pe partea dinăuntru a ușii. Vom fi probabil mai frustrați decât de obicei, poate mai nervoși, și prea puțin timp fericiți atunci când obiectivul celor X kg în minus va fi fost atins.

Îi vom da peste mână copilului din noi care suferă atunci când întinde mâna după prăjitura aducătoare de fericire, și îi vom da astfel, un motiv în plus de tristețe. Vom crește presiunea asupra noastră, pentru că la cea existentă, care cere cu disperare prăjitura bunicii vom adăuga cel puțin încă una: nu îi vom satisface plăcerea și atunci când emoțiile vor fi fost ținute prea mult sub control, vor răbufni și vom mânca mai mult ca înainte să începem, vom face excese mai multe decât înainte.

Ducem războiul dintre partea fizică, materială, exterioară nouă și cea emoțională, apropiată sufletului nostru, fără a ne întoarce mai mult către noi înșine, către emoțiile noastre pe care ar trebui să le avem drept aliat de bază. Într-un astfel de demers, rolul unui psiholog poate face o mare diferență și poate înclina balanța în favoarea câștigării războiului ținând cont emoție.

Alexandra Maftei este psiholog și psihoterapeut.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • fc check icon
    ignorarea emoțiilor este un consumator de energie și este automințire. și nu vorbesc de situațiile limită. emoțiile trebuie interogate și luate în seamă pentru că doar prin ele putem dezvolta reflexele inteligenței emoționale. fără de ea, ajungem roboți perisabili foarte și distrugători. toate nevoile emoționale nu sunt decât lipsuri emoționale. pentru că mediul ne agresează, ne obligă, ne forțează, ne șantajează. etajul emoțional are rolul unirii oamenilor, exact invers celui al dezbinării lor. există această doctrină a dezbinării oamenilor și tot ce decurge din ea atacă ființa, ființa cu sensibilitățile ei, în primul rând emoționale. dovada stă tocami în paroxismul, cum altfel decât?, emoțional: când trăim momente de maximă excitație (pozitivă / negativă), mari bucurii, mari tristeți ori chiar groază, ...necesitatea (dată, hai să zicem, chiar de perioadele de timp) alimentării dispare. pofta de mâncare dispare instant. și nu pentru că organismul trece pe ”avarie” ci pentru că atunci se dezvăluie un ceva rar și foarte periculos (nu dezvolt pentru cine): mâncăm și bem animalic. adecă mai mult decât e nevoie. ducând la absolut, ”necesitatea” alimentației este covârșită prostește. procedăm fix animalic pentru nu avem curajul acțiunii corecte într-un mediu social profund ostil, chiar ostracizant. căutăm echilibrul satisfacției într-o manieră grosieră, mă repet, animalică. ele, animalele, chiar nu pot mai mult. și ele sunt în ”căutarea fericirii”. dar omul are datoria echilibrului dintre rațiune și simțire. aplicând corect acest algoritm descoperă ceva incredibil: de cât are ființa umană nevoie efectiv pentru a trăi. io știe dar nu spune. referitor la obezitate... observ cu îngrijorare eliminarea (din neștiință, din răutate, din varii interese) din ecuație a factorului empatiei. ori egoismului. pentru că nu suntem ființe egotice ci gregare. anume, este inexistentă necunoscuta lăcomiei, a parvenitismului, a pedepsirii ori sclavagizării. din punct de vedere mistic, acțiunile anterioarelor vieți, ale noastre sau ale celor din neamul nostru, mai devreme sau mai târziu trebuie plătite. ”luatul de la gura săracului” se plătește. plata injustă se plătește. „eu, mult și bun și fără efort, tu, puțin și prost și muncit din greu”... se plătește! dar e inutil să știi ce a cauzat obezitatea. normal că e ceva dar rezolvarea stă sub semnul legii, sub semnul ecuației exhaustive. vezi-ți defectele. fii necruțător cu ego-ul tău. fii drept, bun și corect și deloc răzbunător. și fii acum, nu mâine. reușește performanța instantului. un efort de o asemenea măreție nu rămâne nerăsplătit.
    • Like 0
  • O paralelă interesantă: puneți în locul mâncatului fumatul: este de fapt același mecanism de dependență!
    • Like 0
  • Alien check icon
    Fara sa fiu psiholog (absolut deloc) mi s-ar parea interesanta o dezbatere putin mai elaborata a articolului dat in referinta in articol (singurul).
    Intrebarea mea ar fi urmatoarea: daca iau persoanele de peste 200 kile si "scormonesc" destul, nu voi gasi sigur ceva? . Daca sunt psihoterapeut nu voi regasi aproape sigur tot felul de emotii reprimate sau traume din copilarie? Vorba aia, cine a avut o copilarie fara nicio trauma sau nu si-a reprimat vreodata o emotie? Daca sunt ecologist o sa descoper ca probabil au fost expusi la nu stiu ce radiatii de celular (btw, asta chiar s-a facut doar ca nu erau kilogramele ci tumorile pe creier). Daca-s vegan sigur e de la faptul ca au mancat carne, iar daca sunt hippie pentru ca au facut cumparaturile la supermaketuri multinationale. Pot sa pun pariu ca greenpeace au corelat deja supraponderabilitatea cu centralele nucleare. Punem pariu ca probabil ca peste 90% dintre supraponderali au facut de exmplu cel putin un vaccin? Oare ce ne spune asta? Oare de ce Olivia Steer nu-i grasa? Nu exista chiar nicio legatura?
    Nu vreau sa spun ca studiul respectiv e abureala, sau ca nu exista o legatura intre problemele de greutate si problemele emotionale, si nici ca cea care a fost violata si a luat 48 kile intr-un an e pura coincidenta. Ar fi absurd. Departe de mine sa critic cartea sau vreun studiu. orice data colectata (cu exceptia celor false) sunt utile. Insa cred ca interpretarile simpliste, mai ales facute de nespecialisti (ca mine, sau ca alti cititori ai articolelor de pe net) sunt perioculoase.
    • Like 0


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult
text: Alexandra Maftei voce: Claudiu Pândaru
sound-bars icon