Când vedeți pe cineva certându-se pe stradă sau la un ghișeu este foarte probabil ca interacțiunea agresivă să-și aibă sursa în altă parte. Cum gestionăm furia

Foto: Getty Images

Ce este furia? De unde vine? Cum știm că suntem furioși? Unde o simțim în corp? Sunt câteva întrebări îndreptățite atunci când vrem să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine. Și cum să ne cunoaștem mai bine dacă nu prin emoțiile pe care le simțim?

Emoțiile își fac apariția în noi pe la vârsta de doi ani, atunci când începem să avem fel și fel de accese în care ne tăvălim pe jos, pentru că sunt niște trăiri noi, neexperimentate până acum și nu știm ce să facem cu ele. În acest timp, cel puțin unul dintre părinții noștri se uită îngrozit și se întreabă cu ce o fi greșit de a ajuns copilul să fie într-un asemenea hal de disperare și simte la rândul său furie, frustrare, frică, tristețe, uneori vinovăție, câte una din ele sau câte puțin din fiecare, din câteva sau din toate. Vestea bună pentru părinte este că aceste trăiri ale celui mic și accesele sale de furie nu sunt o consecință a unui comportament neadecvat al părintelui. Vestea bună pentru copil este că încet-încet va învăța să trăiască și să se obișnuiască cu aceste trăiri numite emoții și sentimentul de disconfort pe care îl resimte acum nu va fi pentru totdeauna.

Uneori suntem învățați încă din copilărie lucruri precum „copiii nu se înfurie”, „tu ești fetiță, nu ai voie sa fii furioasă”, „tu ești bărbat, nu ai voie să te smiorcăi / să fii trist / să plângi”. Suntem învățați că există emoții permise și emoții nepermise, emoții bune și emoții rele și bineînțeles că în categoria celor rele se înscriu cu succes acele emoții care ne creează disconfort: furia, frica, tristețea. Deși acesta este mesajul pe care mulți dintre noi l-am primit în copilărie și pe care îl dăm mai departe copiilor noștri, adevărul este însă că nu există „emoții bune” și „emoții rele”, ci doar emoții. Emoția este acel lucru pe care îl resimțim ca reacție la ceva ce se întâmplă în afara noastră. Dacă am suferit o pierdere, automat ne vom simți triști, iar dacă ni se încalcă un drept, vom simți furie. Adevărul este că ceea ce putem controla este acțiunea pe care o vom face atunci când ne vom simți într-un fel sau altul.

Emoția este însă reacția sinceră a creierului nostru la evenimentul pe care îl trăim. De multe ori încercăm să ne mințim spunându-ne: nu sunt trist, mă simt bine, uitând un detaliu important: tristețea este legată de o pierdere, faptul că îmi spun că sunt bine, nu înseamnă că tristețea a dispărut. Chiar dacă afișez un zâmbet și îi conving pe cei din jurul meu că totul este în regulă și port cu succes o mască a fericirii ce convinge pe toată lumea din jur, pe dinăuntru s-ar putea ca lucrurile să stea altfel: furia, frica, tristețea sunt acolo și nebăgate în seamă, neadresate corect, pot da naștere unor simptome care pot ajunge chiar până la nivel fizic: diverse dureri, disconfort gastric, uneori pot fi producătoare de boli.

În mediile familiale din care provenim, există anumite reguli: pentru unele nu este acceptabilă tristețea, pentru altele furia și tot așa și astfel învățăm să ne manifestăm ca și cum acea emoție interzisă nu ar exista așa că vom adopta un comportament și o atitudine corespunzătoare: ne vom purta ca și cum alta ar fi emoția pe care o simțim: de exemplu, dacă unui băiat i s-a spus din copilărie „nu fii trist, băieții nu plâng”, dar a fost încurajat să își exprime furia, uneori sub privirile mândre ale unui părinte care îl laudă pentru bărbăția de care dă dovadă. Astfel, de multe ori un comportament furios poate ascunde o mare tristețe. Sau o frică. Nu de puține ori furia este doar un paravan pentru alte emoții. Atunci când simțiți furie, opriți-vă pentru un minut (știu, poate fi foarte lung) și analizați ce se întâmplă în și cu voi. Vedeți ce simțiți în corp, și întrebați-vă dacă este într-adevăr furie sau nu cumva aceasta exprimă altceva.

Ce se întâmplă totuși cu furia autentică? Furia adevărată, cea care se „cuvine” într-o anumită conjunctură. Furia, ca orice altă emoție este în primul rând o reacție la un eveniment sau la o situație din care facem parte și în al doilea rând este o sursă de energie. Spuneam mai devreme că apare de exemplu atunci când ne este încălcat un drept. Energia cu care vine furia este cea care ne ajută să ne apărăm dreptul care ne-a fost încălcat.

Ce facem atunci când ne înfuriem? Ce ar fi util să ne întrebăm atunci când ne confruntăm cu furia astfel încât să putem să o gestionăm sau și mai mult de atât, să putem rezolva conflictul pe care îl poate genera:

1. Cum știm că suntem furioși, cum ne dăm seama că suntem furioși?

2. Ce simțim în corp atunci când suntem furioși?

3. Care este lucrul care ne-a înfuriat? Aici întrebarea pare simplă, dar la o privire mai atentă și ceva mai profundă asupra situației, este posibil să ne dăm seama că ceea ce ne înfurie este de fapt altceva. Emoțiile pot fi uneori ca straturile de foi ale unei cepe: se acoperă una pe cealaltă și chiar dacă la suprafață este furia, ea poate ascunde alte emoții.

4. Odată stabilită cauza furiei, ne dăm seama care este problema. Și după ce stabilim problema:

5. Energia pe care ne-o dă furia ne va ajuta să găsim o serie de soluții pentru problema în cauză.

6. Ce ne rămâne de făcut este să alegem din lista de soluții găsite pe cea potrivită și să o punem în practică. 

Aici, când vorbim despre „punerea în practică” situația nu este una ușoară, pentru că oamenii sunt ca bateriile, se încarcă unele de la altele: dacă avem o scurtă interacțiune cu un om vesel, ne vom înveseli, iar dacă persoana cu care ne-am întâlnit este furioasă...

Cum reușim să ne păstrăm calmul atunci când interacționăm cu o persoană furioasă? Cred că mulți dintre noi au trăit cel puțin o situație în care buna dispoziție le-a fost schimbată brusc în urma interacțiunii cu o persoană furioasă. Răspunsul este foarte simplu, dar nu pe tot atât de ușor de pus în practică: să ne menținem obiectivitatea și să vedem ce îl înfurie de fapt pe celălalt. Dacă reușim să trecem de acest pas, problema este pe jumătate rezolvată pentru că dacă reușim să vedem adevăratul motiv al furiei celuilalt și vedem că acesta pare să ne privească dar de fapt nu ne privește, vom înțelege că motivul nu ne privește în mod direct și ce putem face este fie să îl ascultăm pe interlocutor, fie să vedem cum îl putem ajuta. Răspunsul care va cuprinde furie nu va aduce niciun rezultat, după cum probabil ați observat de multe ori și va face ca interacțiunea dintre cele două persoane să se termine cu ambele simțind un disconfort pe care îl vor duce cu ei mai departe. Îl vor împărți altora, care și ei, îl vor da mai departe, de multe ori inconștient.

Se întâmplă ca unii oameni să „colecționeze timbre”. Ce înseamnă această colecție de timbre? Să spunem ca cineva pleacă de dimineață spre birou. În drum, trece să își ia o cafea, dar vânzătoarea este foarte nepoliticoasă, lucru care îl înfurie dar alege să nu spună nimic. Acesta a fost un timbru, care a fost colecționat și bine pus într-un clasor. Se urcă la volan și pe drum cineva i se bagă în față fără să semnalizeze, este cât pe ce să facă un accident (se sperie, dar frica este o emoție pentru copii, nu pentru oameni mari, așa că mai mult se va înfuria, dar nu va zice nimic nici de data aceasta) – va mai adăuga un timbru în clasor. Ajunge la birou, unde se adună mai multe lucruri neplăcute, și în felul acesta, până la sfârșitul zilei clasorul este plin. Ajunge acasă, unde găsește o farfurie nespălată pusă pe masă...acum însă clasorul este plin și nu mai încape în el niciun timbru. Ce se va întâmpla? Toate timbrele adunate pe parcursul zilei vor „exploda” și vor fi plătite în mod total nedrept posesorului farfuriei murdare.

De multe ori când vedeți pe cineva certându-se pe stradă sau la un ghișeu este foarte probabil ca interacțiunea agresivă să fie datorată descărcării unui întreg clasor, iar persoana din fața celui furios să nu fie decât o victimă al cărui timbru nu a mai încăput în clasor.

Poate că va recunoașteți drept un colecționar de timbre. Este în regulă, foarte mulți oameni practică acest „sport”. Ce este de făcut? Un prim pas ar fi ca atunci când ceva ne înfurie, să adresăm acest lucru pe loc, persoanei care a cauzat acest lucru. Prin „adresare” nu înseamnă a mă certa cu cel care a provocat starea de disconfort, ci a exprima ceea ce simt de fapt, de a cere ceea ce vreau de fapt de la celălalt într-un mod politicos și respectuos, suficient de ferm încât interlocutorul să poată înțelege disconfortul produs. A vorbi despre ceea ce te deranjează fără a ataca persoana din față (pentru că acest lucru înseamnă o invitație la ceartă, iar când cineva este atacat, va riposta prin apărare, deci orice tentativă de a obține ceea ce doresc va pieri) este un lucru nu tocmai ușor, dar care se învață prin practică.

Astfel, evităm „colecționarea de timbre” și un clasor gol este mult mai ușor de dus decât un clasor plin.

Un alt lucru pe care îl puteți face este ca din când în când, să vă întrebați cum vă simțiți: scanați-vă corpul și vedeți dacă simțiți ceva care să va amintească de o mică furie, o mică frustrare și vedeți care este cauza. Încercați să o analizați pentru că odată rezolvată aceasta nu va mai fi o sursă de disconfort și vă puteți bucura pe deplin de lucrurile bune care vi se întâmplă.

În cazul în care nu știți cum să faceți acest lucru – după cum spuneam este mai ușor de spus decât de făcut – mergeți la un specialist: psihoterapeuții vă pot ajuta cu gestionarea unor astfel de situații.

Dacă vreți să aflați mai multe, vă aștept și pe pagina mea: https://www.alexandramaftei-psiholog.com/workshops-events-webinars/.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp