Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Fericirea și pilda măștii de oxigen din avion. De ce trebuie să ai mai întâi grijă de tine și abia apoi de ceilalți

Tata si fiica - fericiti

Foto: Guliver/Getty Images

Ce ne face să credem că suntem responsabili de rezolvarea problemelor celuilalt? Că fericirea celuilalt este o răspundere pe umerii noștri? Dacă noi suntem responsabili de fericirea celuilalt, cine va fi responsabil pentru fericirea noastră? Dacă răspunsul este tot „noi”, „eu” sunt responsabil și de fericirea mea, dar și de a celorlalți, atunci care mai este responsabilitatea celuilalt? Răspunsul este unul foarte simplu și intuitiv, îl știm cu toții: fiecare este responsabil pentru propria fericire. Nu putem învinovăți pe nimeni că nu are grijă de noi să ne facă fericiți. Și nici noi nu ne putem învinovăți că nu i-am făcut pe alții fericiți. Întrebarea este „Ce faci tu pentru tine, ca să fii un om fericit”? „Ce faci tu, pentru tine, să îți fie bine?”

Am întâlnit nu unul, ci mulți oameni epuizați emoțional, uneori și fizic, pentru că au avut mereu grijă de alții și niciodată de ei înșiși. Au ajuns nefericiți, pentru că nu au acordat propriei lor persoane atenția sau grija cuvenită.

Știți „discursul” stewardesei din avion înainte de decolare: „în eventualitatea puțin probabilă a depresurizării cabinei, măștile de oxigen vor cădea automat din tavan. Persoanele însoțite de copii își vor pune mai întâi propria mască și abia apoi pe cea a copilului”? Sună surprinzător: cum, nu punem mai întâi masca celui mic? Nu el are prioritate? Ce se întâmplă dacă adultul leșină din lipsă de oxigen? Cine îi va mai pune masca celui mic? Copilul nu are nicio șansă de supraviețuire în lipsa adultului. Cam tot așa se întâmplă și cu fericirea: cum aș putea oferi cuiva ceva ce eu nu am? Cum pot aduce cuiva bucurie, dacă eu sunt morocănos și abătut? Dacă sunt obosit și epuizat și nu îmi „încarc niciodată bateriile”, cum îi pot da un ajutor de calitate celui de lângă mine? Dacă avem grijă de propria persoană și de propria fericire, ajutorul pe care îl putem oferi celorlalți poate fi de o calitate mult mai bună, în felul acesta le putem fi mult mai de folos.

Vi s-a întâmplat vreodată să vă simțiți vinovat pentru că cel de lângă voi este nefericit și nu ați făcut suficient de mult pentru a-l binedispune? 

Vi s-a întâmplat vreodată să vă lăsați la o parte, să vă ignorați sentimentele, oboseala, programul, limitele fizice pentru a face ceva pentru altcineva?

Vi s-a întâmplat să săriți în ajutorul cuiva fără ca acesta să v-o ceară? Să îi găsiți soluții pentru probleme legate de ceea ce vă spune, fără să întrebați înainte ce ar avea nevoie de la voi?

Toate acestea sunt situații pe care le întâlnim la tot pasul, și sunt acțiuni pe care le facem, mai des sau mai rar, uneori, fără a analiza prea mult situația; ne întâlnim cu un prieten care are un necaz și care începe să ne povestească despre ce este vorba și, ca un bun prieten ce îi suntem îi sărim în ajutor cu soluțiile: ai încercat să faci cutare sau cutare lucru? ... dar dacă făceai așa, poate că era mai bine. Ați observat vreodată ce reacție are cel pe care îl ajutați? Este mulțumit de ajutor, va face ceea ce i-ați sugerat să facă? Sau începe un soi de „dans” în care pentru orice soluție oferită vă va răspunde începând cu „da, dar...”?

Dacă așa stau lucrurile, este posibil ca el să nu aibă nevoie de niciun ajutor, ci poate doar vrea să fie ascultat, sau direcția în care îi oferiți ajutorul nu este cea dorită de el. Faptul că îi oferim ajutorul nostru este demn de laudă: suntem acolo pentru prietenul nostru și vorba aceea „prietenul la nevoie se cunoaște”. Cum să nu îl ajuți atunci când vezi că are un necaz? 

Aici intervine o mică paranteză: de ce sar să îl ajut fără să îmi ceară acest lucru? Nu cumva îl tratez ca pe un copil care nu știe să spună ce vrea? Sau îl cred incapabil să își rezolve singur problemele? Care e beneficiul meu când voi fi sărit să îl ajut ți el mă va fi refuzat sau îmi va fi ignorat toate soluțiile? Acesta nu este altceva decât un joc psihologic în care eu, salvatorul, voi încerca să îl salvez pe el, victima, fără ca aceasta să aibă nevoie de ceva de la mine. Fără să intru în teoria jocurilor psihologice, vă gândiți cumva că trebuie să faceți ceva pentru celălalt și acesta e un lucru frumos, pentru că vă gândiți să îl ajutați. Am putea să ne gândim însă că dacă omul nu vrea ajutor de niciun fel, e posibil să fim chiar intruzivi, venind cu tot felul de idei nesolicitate. Iar ajutorul nesolicitat nu este, în majoritatea cazurilor, binevenit.

Să ai grijă de propria fericire este un lucru normal și firesc. Pentru că dacă tu singur nu ai grijă de propria fericire, cine altcineva să o facă? Să învinuiești pe cine pentru lipsa ta de fericire? Prietenii, vecinii, părinții?

Nu de puține ori, în viața de cuplu ne dorim ca celălalt să se gândească la noi și ni se pare normal și firesc ca el/ea să știe ce aștept de la el, dar totuși nu se întâmplă ceea ce ne dorim. Ne așteptăm ca el/ea să facă un anume lucru pentru noi, pentru că e „normal” că asta îmi doresc de la el. Cine stabilește ce este normal într-o relație dintre doi oameni? Cum ar putea să știe celălalt dacă noi nu îi spunem ce ne dorim de la el? Da, sună foarte frumos și foarte romantic ca iubitul/iubita, soțul/soția să vină și să ne surprinde cu ceva la care visam de mult, dar despre care nu i-am pomenit nici măcar odată. Și pe cât de frumos, tot atât de nerealist: nimeni nu este ghicitor de gânduri și dacă ne gândim mai bine, ne dăm seama că este mai bine că nu ne putem ghici gândurile unii altora. Cine știe ce războaie ar mai izbucni în casele și în sufletele noastre dacă una ca asta s-ar întâmpla! Cereți așadar ce vreți de la partenerul vostru, spuneți-i deschis ce vreți de la el, asta vă va scuti de multe discuții inutile și necazuri. Nu de toate, dar de o bună parte din ele. Pentru că una este să fii atent la nevoile celuilalt și să îi îndeplinești dorințele și alta este să ghicești cam ce ar avea nevoie.

Fie în cuplu, fie în afara lui, în viață trecem prin tot felul de evenimente nefericite, aducătoare de tristețe. Și este in regula să fie așa, pentru că nu am ști să ne bucurăm de fericire, dacă nu am ști să ne trăim tristețea. Tristețea și bucuria sunt un continuum al aceluiași sentiment: mai țineți minte axa numerelor reale de la matematica din școală? Numerele porneau de la minus infinit, apoi începeau să crească până la zero și apoi deveneau pozitive, până la plus infinit. Cam același lucru se întâmplă cu tristețea și fericirea: tristețea cu cât este mai mare, cu atât „tinde spre minus infinit” și cu cât începe să scadă, se transformă în bucurie, apoi fericire. Cu cât cel de lângă noi este mai nefericit, cu atât mai mult vom vrea să îi ajutăm, să le arătăm compasiunea noastră și să îi încredințăm că suntem alături de ei. Cum o facem însă este foarte important: nu este mai elegant să le arătăm că ne pasă, că ne pare rău pentru ei, că le suntem alături și să întrebăm mai întâi dacă și cum îi putem ajuta? Pe lângă eleganța gestului, putem vorbi și despre a fi mai eficient în acordarea ajutorului pentru că ne va scuti de a face eforturi inutile care nu l-ar ajuta pe prietenul nostru, pentru că întrebând înainte am vedea cum îl putem ajuta cu adevărat și cum putem fi amândoi mulțumiți de ajutorul dat, pe de o parte pentru că am depus un efort ce nu s-a irosit, iar pe de alta, pentru că prietenul a fost cu adevărat sprijinit în ceea ce a avut nevoie. În plus, uneori situațiile sunt atât de grele, încât singurul și cel mai bun lucru pe care îl puteți face este să fiți acolo, alături de el. Doar atât. Da, cu cât este mai grea situația și mai fără ieșire, cu atât rolul celuilalt este mai simplu: să fie acolo pentru celălalt. Contează mai mult decât vă puteți imagina.

În astfel de situații, propria experiență este probabil cea care ne poate spune cel mai bine despre cum să ne oferim ajutorul și v-aș propune în acest sens să faceți următorul exercițiu: amintiți-vă cum a fost ultima oară când ați fost într-o situație grea și ați avut nevoie de ajutorul cuiva și felul în care l-ați primit. Și acum gândiți-vă cum ar fi fost dacă ați fi fost întrebați înainte și dacă ați avea de ales, ce variantă ați alege: cea în care „salvatorul” vine cu soluția pe care o impune direct, sau ați prefera să vă întrebe înainte cum v-ar putea ajuta? Ați avut nevoie să fiți doar ascultat și ați primit sfaturi pe care nu le doreați, sau ați primit ceea ce ați avut nevoie fără să cereți? Răspunsul aparține fiecăruia dintre noi. La fel și decizia de a ajuta și modul în care ajutăm. La fel și responsabilitatea fericirii. Este numai și numai a noastră.

Dacă vrei să afli mai multe, mă poți contacta aici sau pe pagina mea de Facebook. Îți voi răspunde cu plăcere.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon elevi-

Educatori, învățători, profesori, cu toții sunt obosiți și fără chef. Dacă nu se urlă pe un etaj dintr-o școala, sigur se vorbește printre dinți. Dacă nu merg manipulările fine, sigur merg metode care sfredelesc sufletele celor mici cu replici grele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult