Claudia Cojocea

În timp am ajuns să privesc cu oarecare suspiciune toată povestea cu internetul, rețelele sociale și puterea digitalului. Cu riscul de a părea învechită, neracordată la noile vremuri. (Foto: Guliver/Getty Images)

Pendulând între imperative și aproximări, încercăm în cele ce urmează să stabilim care e cea mai bună formă de utilizare a tehnologiei și de ce trebuie să ne asumăm consecințele. (Foto Guliver/Getty Images).

Copilul e un om neafectat de tirania lui „trebuie“, nepervertit de societate, nealterat de neîmplinirile părinților, de dorințele și așteptările lor. Copilul e, într-un anumit sens, un ideal, o formă de sine pe care ar fi grozav dacă am putea-o păstra și în viața adultă. Copilul are impurități perfecte. (Foto: Guliver Getty Images)

Pendulând grațios între „cum a fost azi la școală“ și „puișor, nu te cert, vreau doar să discutăm“, părinții de astăzi lovesc aprig în stilul de parenting al anilor ’80 și privesc blând către un viitor pe care îl construiesc zilnic alături de „puișorii“ din dotare. (Guliver Getty Images)

După o vreme am început să observăm că Sebi nu mai era încântat de grădiniță, ba chiar începuse să refuze să mai meargă. (Foto Guliver/Getty Images)

Data viitoare când copiii vor fi pur și simplu copii – adică ființe lipsite de experiență – vom face bine să ne gândim dacă și față de un adult ne-am comporta așa cum ne comportăm cu ei, dar și să ne întrebăm ce mesaj de adâncime, ce durere, ce nevoie ascunde cu adevărat „obrăznicia“ celor mici. (Foto Guliver/Getty Images)