Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șase ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Din ce în ce mai mulți suferim de nomofobie. Și de la vârste din ce în ce mai mici

Tânără anxioasă

Când vine vorba de mediul digital, părerile sunt ferme și aprinse. Puține dubii, multe teorii, niscaiva întrebări, nenumărate certitudini și per total o mare de verdicte din care îți e greu să înțelegi cine e bunul, răul și urâtul.

Se spune că digitalul formează generații de oameni pricepuți la mașini și roboți, dar incapabili de relații cu ființe în carne și oase. Că induce o cultură a imediatului și a disponibilității permanente în baza căreia vrem informații acum și pretindem ca familia, colegii, prietenii să fie mereu drepți cu mâna la chipiu atunci când le dăm semnalul de alarmă. Că nimic nu mai este sigur, ci poate fi reprogramat (rescheduling, Sir?), că totul e personalizat, adaptat, customizat, interactiv, participativ, fluid, creativ, construit, reconstruit, deconstruit, astfel încât pare c-am duce o existență incertă pe-o mare de nisipuri mișcătoare. Că ne pervertește creierul, ne schimbă modul de gândire și – în final – dă un reset general întregii omeniri transformând carnea și sângele în microcipuri programate de un „macro-cip“ atotputernic.

Ce nu se spune însă este că toate aceste reproșuri aduse tehnologiei sunt, în fapt, forme extreme de abuz. Abuz inițiat, permis, acționat de noi. De noi. Nu se spune că apa, hrana sau somnul – esențiale vieții – devin dăunătoare dacă sunt consumate în exces. Că orice dezechilibru transformă chiar și cele mai benefice elemente în dușmani aprigi ai omului și nu toți par să înțeleagă că în definitiv cheia succesului se află tocmai într-un punct ce n-are legătură cu tehnologia: creierul nostru. Tehnologia – indiferent sub ce formă ne-o imaginăm – face parte din viața noastră, din prezentul și din viitorul nostru și ține de noi s-o integrăm în cotidianul fiecăruia dintre noi. Ca la alcool, cafea sau dulciuri, dozajul e cheia.

De altfel, teama de necunoscut nu se manifestă astăzi, pentru prima dată. În cartea sa, „Future Minds – How The Digital Age Is Changing Our Minds, Why This Matters And What We Can Do About It“, Richard Watson subliniază faptul că îngrijorarea pentru viitorul gândirii nu este o idee nouă, apărută acum în contextul digitalizării. Se pare că omenirea are în ADN-ul ei o predispoziție spre îngrijorare și uneori chiar mințile mai luminate pot afișa o reticență (neluminată?) la schimbare. „În lucrarea sa, «Sperficialii – Efectele internetului asupra creierului uman», scriitorul Nicholas Carr reamintește că și în «Phaedrus» (de Platon) Socrate se plângea că textul scris pătrunde tot mai mult în cultură. Ca argument, filozoful grec era de părere că, în vreme ce scrisul crea iluzia înțelepciunii, afecta de fapt gândirea autentică. La fel, și în secolul al XV-lea, umoristul Hieronimo Squarciafico susținea că Gutenberg și răspândirea cărților tipărite vor face ca oamenii să fie tot mai leneși și mai puțin studioși.“

Așadar, echilibrul între offline și online se păstrează reglând în mod înțelept un dozaj optim din ambele medii. În acest fel, părerile despre digital vor fi ceva mai întemeiate, dubiile mai puține, teoriile mai rezervate și în final vom ști exact cine e bunul, răul și urâtul în lumea virtuală.

Claudia Cojocea

Apropo de tehnologie, dependență și alte astfel de derapaje, de relativ puțin timp lista tulburărilor psihogene a apărut un new entry: nomofobia (no-mobile-phobia). Pentru cei care citesc pentru prima dată acest termen, trebuie să spunem că nomofobia se referă la frica de a nu avea acces la telefonul mobil și la rețelele de telefonie mobilă. 

Cum manifestările răzlețe de dependență de telefon se coagulau cu o viteză uluitoare dând naștere unui adevărat fenomen, în Marea Britanie a fost efectuat un studiu pe un eșantion de 1.000 de oameni arată că 66% se temeau să nu-și piardă telefonul mobil. În urma cercetării, a ieșit la iveală faptul că britanicii cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani reprezentau categoria cea mai predispusă la nomofobie (77%), urmată de 25-34 (68%). În cazuri extreme, când există oricum un teren anxios fertil, nomofobia se poate manifesta prin panică, accelerarea respirației, dificultăți de respirație, transpirație, senzație de frig.

Îți recomandăm

Așadar, utilizarea neinspirată a tehnologiei poate avea efecte extrem de neplăcute. În acest context, par a fi necesare câteva observații lămuritoare, mai ales în ceea ce privește relația copiilor și adolescenților cu lumea virtuală. Pe lângă acordurile parentale ce limitează accesul pe internet sau grija părinților ca cei mici să nu stea prea mult la calculator, tabletă, telefon, e important să vedem care sunt modalitățile în care tehnologia devine un aliat de nădejde pentru copiii noștri. În educație de exemplu. 

În ultimii ani, sistemul de educație din România a permis pătrunderea unor metode de studiu inedite, create de specialiști în educație în acord cu nevoile și dorințele elevilor din era digitală. Astfel, manualele digitale sau platformele online de învățare au venit ca o măsură de a apropia informația de ei, de a le încuraja curiozitatea și pofta de cunoaștere și de a completa învățarea clasică de la școală. Dacă tot vor să petreacă timp online, măcar să acceseze produse online atractive, cu jocuri educaționale, jocuri de logică, animații sau experimente de laborator.

În acest context, Cristina Honcioiu, specialist Intuitext în educație, declară că „tehnologia este parte a vieții de zi cu zi. Încă din primul an de viață, copiii sunt atrași de tehnologie și, pe măsură ce cresc, experimentează expunerea la diverse device-uri smart. Încă de la grădiniță copiii descoperă jocurile online și ajung să fie abili utilizatori ai internetului, dezvoltându-și deprinderi de utilizare a echipamentelor și softurilor care depășesc uneori nivelul părinților și al profesorilor lor. Pe măsură ce cresc, tehnologia este din ce în ce mai mult folosită pentru a se exprima, pentru a relaționa, a comunica etc. Pe de altă parte, școala reprezintă o provocare atât pentru copii, cât și pentru părinți. Copilul are nevoie să fie susținut în acest proces de învățare. Părinții, profesorii observă atracția copiilor față de jocurile digitale și ajung să includă în experiențele de învățare ale copiilor resursele digitale, tocmai pentru a răspunde intereselor lor.“

Așadar, echilibrul între offline și online se păstrează reglând în mod înțelept un dozaj optim din ambele medii. În acest fel, părerile despre digital vor fi ceva mai întemeiate, dubiile mai puține, teoriile mai rezervate și în final vom ști exact cine e bunul, răul și urâtul în lumea virtuală.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Când s-a luat la bani mărunţi povestea cu pandemia s-a uitat că presiunea pusă de şcoala digitală a venit şi din faptul că elevii nu se mai putea întâlni între ei. Experienţa Homeschooling-ului arată că sistemul digital nu e atât de negru pe cât îl zugrăvesc unii, ba chiar foarte ok.
    În homeschooling se pot face lecţii digitale cu grupe de 5-6 elevi. Preteniile sunt mai solide decât cele de la şcolile clasice. Există tabere pe care şi le organizează, excursii, ba chiar cursuri offline de programare, artă etc., vizite la muzee etc.
    Situaţia e diferită în pandemie, unde libertatea de mişcare e răpită de virus.
    Cred că cel mai bine e să învăţăm din experienţa şcolii de tip homeschooling, din moment ce - vrem sau nu - vom face homeschooling în anii care urmează.
    • Like 2
  • check icon
    Zice autoarea: „cheia succesului se află tocmai într-un punct ce n-are legătură cu tehnologia: creierul nostru.” Așa e.
    Țin minte cum petreceam ore în fața unor jocuri Atari (care de fapt erau tot niște ecrane, doar că ambalate în niște carcase cât șifonierul), cu pulsul ridicat, palmele transpirate și, probabil, pupilele dilatate. Însă acolo poziția era bipedă, iar mișcările corpului încercau să contracareze în mod reflex efectele acțiunii din jocul electronic. Pe când acum, parcă în a combate dictonul „mens sana in corpore sano”, adolescenții stau cu capul plecat asupra unor ecrane miniaturale, cu privirea nesănătos de aproape de suprafața lui, cu șezutul predispus la celulită (de nu mai știi care-i fată sau băiat, fără nicio altfel de conotație) sau tolăniți pe canapele în poziții cât mai cifotice.
    Toate gadgeturile în loc să fie percepute drept niște instrumente ajutătoare sau accesorii utile au devenit scopuri în sine. Sper să fie, încă, o situație tranzitorie.
    • Like 3


Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult
Text: Claudia Cojocea/ Voce: Alex Livadaru
sound-bars icon