Sari la continut

De patru ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește patru ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Școala n-o să vă „educe” copiii dacă dumneavoastră nu faceți asta mai întâi în familie

Copil TV

Foto: Guliver Getty Images

Când vine vorba despre educație, tendința este de a privi înspre școală și cadrele didactice ca factori principali de influență. Cu toate acestea, specialiștii în educație pun accent pe rolul părinților de a-i forma și influența pe copii încă din primii ani de viață, de când încep să învețe respectul față de sine. Ulterior, valori precum onestitate, curaj, toleranță, cinste, bunătate sau spirit civic sunt cultivate întâi în familie și abia apoi în școală.

Când vine vorba despre copii, avem – în 9 cazuri din 10 - două direcții de discuție: educația în sens pur pedagogic și dezvoltarea psiho-emoțională. Pendulând grațios între „cum a fost azi la școală“ și „puișor, nu te cert, vreau doar să discutăm“, părinții de astăzi lovesc aprig în stilul de parenting al anilor ’80 și privesc blând către un viitor pe care îl construiesc zilnic alături de „puișorii“ din dotare.

Dar pentru ca o societate să funcționeze la parametri normali, e nevoie ca fiecare individ în parte să se ghideze după un set de valori care implică respectul față de propria persoană, față de ceilalți, față de mediu sau față de comunitate.

Deși când vine vorba despre educație tendința este de a privi înspre școală și cadre didactice ca factori principali de influență, specialiștii în educație sunt de părere că rolul părinților de a-i forma și influența pe copii este la fel de important precum cel al instituțiilor de învățământ. În acest context, apare o întrebare legitimă: care sunt acele valori pe care părinții ar fi bine să le transmită copiilor și pe care școala să continue să le dezvolte la rândul ei?

Încercând să-și imagineze viitorul copiilor lor, părinții ar trebui să conștientizeze cât de important este rolul lor în prezent. Vorbindu-le celor mici, folosind cuvinte și expresii adaptate vârstei, oferindu-le exemple din aria lor de cunoaștere pentru a-i ajuta să înțeleagă anumite noțiuni sau fenomene, citindu-le sau citind ei înșiși pentru a induce pofta pentru lectură, ascultând muzică clasică, mergând la teatru pentru copii sau chiar la expoziții de artă, discutând cu copiii, ascultându-le problemele, explicându-le și, nu în ultimul rând, asigurându-i prin tot ceea ce fac de iubire necondiționată - părinții asigură un cămin propice dezvoltării armonioase a celor mici, dar și o relație solidă cu aceștia.

În acest fel, investind, în primul rând, timp în această relație, părinții îi pot învăța încă din primii ani valori ce le vor servi copiilor pe durata întregii vieți: respectul față de propria persoană și pentru cei din jur, onestitatea, corectitudinea, generozitatea, cultura muncii bine făcute și a efortului susținut, curajul sau spiritul civic – toate îi vor ajuta să devină adulții ce vor putea pune bazele unei societăți cu adevărat funcționale.

În ceea ce-i privește pe copii, „spiritul civic înseamnă reguli și comportamente moral-civice pe care le respecți în acțiuni mici de zi cu zi (ca de exemplu: arunci gunoiul în coșul de gunoi, nu pe stradă) și mai ales în acțiuni mari (când acționezi și susții, prin ceea ce spui și faci, valorile în care crezi)“, declară Cristina Honcioiu, specialist Intuitext în educație.

Dar cum cultivăm spiritul civic al copiilor și care ar fi vârsta potrivită când ei ar putea începe să înțeleagă chestiuni ce țin de societate și grup în sens larg? „Valorile, regulile și comportamentele celor din jur modelează spiritul civic al copilului (comportamentul în familie, comportamentul în școală, comportamentul în grupul de prieteni, comportamentul în locuri publice, ajutorare, cooperare, competiție, toleranță, sprijin, voluntariat). De exemplu, înveți copilul despre cooperare și ajutorare, nu forțându-l să coopereze sau să ofere ajutor (astfel îl înveți că unii își impun voința asupra altora), ci ajutându-l și sprijinindu-l, cooperând cu el“, este de părere doamna Honcioiu.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Educatia se face in familie. sau la orfelinat. Pentru educatie este nevoie de credinta, dragoste, respect si frica. Porunca a -V-a. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie. Toate cele firesti, pleaca de aici. Educatia nu se face cu mentalitati de genul;"Eu te-am facut,eu te omor, cu "du-te ma in .....mea sau "te joc in picioare". Copilul de azi, este omul de maine. Cat si ce investesti in el, aia primesti. O pisica si ajunge sa te respecte sa inteleaga si sa nu zgarie, ce sa mai spunem despre un copil, maine adult. Educatia te ajuta sa gestionezi situatiile reale in viata, raportat la cunostinte si informatii. Scoala este doar un provider de informatii utile. Societatea educa prin frica de lege. Fara educatie si frica de lege avem ceea ce numim societate romaneasca. In principiu, populatia Romaniei in vasta ei majoritate se descurca pe principiul autosuficientei si a "scurtaturii". Spaga, cunostintele, lingusirea, minciuna, turnatoria si barfa sunt instrumentele de baza ale supravietuirii in Romania. In aceste conditii, oricine care nu uziteaza de mai sus numitele abilitati este izolat si neutralizat intr-un fel sau altul. In final, avem societatea devalorizata pe care o meritam.
    • Like 0
  • Parintii sunt oameni si oameni, de toate felurile, daca ne bazam pe parinti si nu intelegem importanta scolii suntem ratati ca natie. Ideea e sa avem o scoală care sa produca oamenii de maine indiferent ca provin din familii disfunctionale, indiferent daca parintii ii bat sau ii alinta prea mult, indiferent ca vine dintr-o familie de tigani sau de romani, indiferent ca e de la tara sau din capitala. Chestia asta ca parintii sa se implice e o eschivare de responsabilitate a sistemului de invatamant. Normal ca parintii se vor implica atat cat ii duce capul, unii mai cu puisor, altii mai cu palme la fund, unii mai cu parenting, altii mai cu flori si cadouri la invatatoare, cat au fost educati, cat au văzut si ei pe parintii lor ca s-au implicat. Dar nu toti sunt la fel de luminati, si atunci ce facem, negam viitorul unor copii pentru ca au avut ghinionul unor parinti incapabili din rea vointa, din neputinta, sau din ignoranta? Discursul asta ca parintii sa se implice venit din partea unor specialisti in educatie e efectiv o scuza a incompetentei. Ce faci când ai un elev in clasa care acasă stie doar bătăi si certuri, ce mediu ii creezi lui când tu vii cu parintii care se implica, si ai lui inteleg prin implicare o palma dupa ceafa? Copilul asta nu trebuie sa-si formeze spiritul civic? Nu, nu asteptam prea mult de la educatori. Asteptam sa-si asume rolul social de a educa, indiferent de calitatea celor 7 ani de acasă. Altfel, facem o scoală de parenting, si nu permiteti celor care-o pica sa aibă copii. E mai realist decât ce propun specialistii in educatie.
    • Like 3
  • check icon
    Când pãrintii se calcã in picioare,care sã ajungã mai repede la pupat fundul "doamnei", de unde atâta onestitate,valori si printzipuri stimabile?!
    • Like 6
  • Scopul suprem al educației este de mult pierdut. A pregăti educabilii pentru a se întreține singuri că adulți. Să nu mai aruncăm pisica în brațele părinților că nu este doar vina lor. Fiecare materie are rolul ei în educație. Însă știm detoate și nu știm nimic, nu ne putem angaja după liceu, licența o ținem în ramă, iar după masterat avem prea puțină experiență. Ministrul​ învățământului de schimbă în medie o dată la 4 luni iar legile lunar. Fiecare din minister ne luminează cu cate o idee pe care o punem în practică după ghiduri și programe care costă. Atâția oameni învățați dar fără un scop comun, scopul educației. Părinții ne dau cât au și cât pot, și ei trebuie să fie consiliați, educați și implicați, nimeni nu s- a născut părinte și nici dascăl. Pisica moartă nu mai învie, să nu o mai aruncăm părinților și nici ei nouă. Să vedem de ce a murit și să avem grijă de următoarea pisică.
    • Like 3
    • @ Tufecciu Tufecciu
      Totuși, „dascălul” a ales această meserie și s-a pregătit pentru ea!
      • Like 1
    • @ aurora oncescu
      check icon
      Așadar, dacă cineva alege să fie inginer este musai inginer de elită, da? Dacă cineva alege să fie bucătar, va face mîncăruri numai foarte bune, deoarece el a ales să fie bucătar...
      • Like 1
    • @
      Ce tot spuneți?
      Citiți înainte de a interveni despre ce era vorba!
      • Like 0
    • @ aurora oncescu
      check icon
      Eu am citit, chiar atent. Dar dv.?
      • Like 0
  • bazele se formează in FAMILIE scoala face retusurile si abia clasele5 8 putem vori de finisaje
    • Like 2
    • @ Mirela Vaida
      Scoala instruieste. In programa scolara sunt: matematica, fizica, engleza, desen, sport etc. Nu e nici educatie civica, nici educatie financiara, nici etica, nici cum sa ne argumentam, nici task management, etc. Daca bazele exista un copil poate studia acasa singur, doar cu ghidare si incurajare de a fi auto-didact. A, da, nici asta nu se invata la scoala.
      • Like 0
  • Cine poate educa copilul mai bine decat parintii?Asteptam prea mult de la educatori, invatatori si profesori! Multi spun ca nu au timp! N-ai timp, nu faci copii daca prioritatile sunt altele, daca ii faci, ocupa-te de ei, oricat de greu ar fi! Educa-i pana sa inceapa gradinita sau scoala......Nu lasa in grija altora ceea ce trebuie sa faci Tu! Lasa lenea si justification........
    • Like 3
  • otheh check icon
    .
    • Like 0
  • check icon
    E oare necesar să-ți spună un „specialist„ că educația de bază o dau părinții?Hai să fim serioși, școala îi învață pe copii specialități umanistic-științifice, nu stă să-i spună plodului să nu mai scuipe pe jos că nu-i frumos, să respecte pe cei din jur,etc.Asta este de când lumea.Din anii de comunism s-au învățat mulți români comozi cu ideea că școala și partidul le cresc plozii.Copii sunt educați exclusiv de părinți, nu de media și școli,punct.Faptul că foarte mulți părinți nu sunt în stare să aibă grijă de ei și cu atât mai puți de proprii copii, asta este altă poveste.
    • Like 5
    • @
      check icon
      Ba da, școala îi învață și așa ceva, există chiar materii speciale pentru teme precum: comportamentul acasă, comportamentul de grup, comportamentul pe stradă etc. etc. După părerea mea ar trebui incluse lecții de comportament civilizat la volan și comportament de pieton responsabil încă din clasele de liceu.
      Toate acestea însă sînt anulate dacă acasă copilul îi vede pe părinți care fac exact pe dos: înjură, adesea unul pe altul sau înjură pur și simplu; vorbesc vulgar; îi sfătuiesc pe copii „să fie șmecheri, ca să nu fie călcați în picioare” (tupeul este lozinca multor români) etc. Toate acestea se induc social și, să spun așa, automat.
      Există larg răspăndită ideea că „d-aia se duc copiii la școală, să-i învețe dom’le”, adică profii ăștia sînt un fel de magicieni. Nu mai mult de ceva zile în urmă un ziarist republican, în textul ăla care începe colosal, cu întrebarea copilului de 5 ani despre dinozauri și D-zeu, concluzia autorului că la asemenea întrebări dificile trebuie să răspundă profu’ de religie, că e dăștept și are răspunsuri la orice ține de Dumnezeu. Am avut alt subiect ratat. Oricum, este un mare pas republican înainte că, în sfîrșit, cineva spune că educația de bază se face acasă, nu la școală. Sau, mă rog, că au importanță egală.
      • Like 4
  • Titlul articolului este mobilizator dar nu general valabil!
    Există copii mai puțin norocoși care numai în școală învață și să mânuiască corect limba maternă, și să se comporte în colectivitate, și să vibreze față de dreptate, adevăr sau frumusețe.
    Nimeni nu neagă rolul important al familiei, părinți și chiar bunici, în sprijinirea educației instituționalizate, însă cred că autoarea se putea debarasa de teze generale, insistând pe situația specifică României.
    Într-adevăr s-a renunțat la „modelul anilor 80”, cum de altfel era și firesc, punându-se în loc ...ce???... implicare formală a familiei față de copil, respect diminuat față de școală, însă așteptări mari de la ea, dezinteres față de ideea de respect datorat celorlalți.
    • Like 2
  • Foarte corect și frumos spus:
    "În acest fel, investind, în primul rând, timp în această relație, părinții îi pot învăța încă din primii ani valori ce le vor servi copiilor pe durata întregii vieți: respectul față de propria persoană și pentru cei din jur, onestitatea, corectitudinea, generozitatea, cultura muncii bine făcute și a efortului susținut, curajul sau spiritul civic – toate îi vor ajuta să devină adulții ce vor putea pune bazele unei societăți cu adevărat funcționale".
    Dar oare de ce nu așa stau lucrurile în realitate? Nu cumva pentru că părinții lipsesc de lângă copii lor ( fie sunt răspândiți în cele patru zări pentru un "blid de linte", fie lucrează 10-14 ore aici în țară, pentru un "bol de cereale cu ciocolată" )?
    Apoi se mai spune în articol:"Dar pentru ca o societate să funcționeze la parametri normali, e nevoie ca fiecare individ în parte să se ghideze după un set de valori care implică respectul față de propria persoană, față de ceilalți, față de mediu sau față de comunitate". Păi unde sunt promovate asemenea valori? Prin intermediul mass-media sunt promovate cu preponderență non-valorile, personajele care sunt opusul valorilor arătate mai sus, sugerându-se ca acestea sunt rețetele sigure care duc la succes.
    • Like 2


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult