Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Copilul tău plânge din senin. Poți plânge cu el...

Mamă și copil

Se uita la ea cu ochi mari, gata din clipă în clipă să-i înece în lacrimile pe care abia abia și le mai reținea. Simțea o mare de emoții și contradicții, dar nu putea să articuleze niciun cuvânt. 

- Ce ai, spune-mi de ce ești trist, îl întreba mama obsesiv, simțind ea însăși cum o îneacă plânsul și cum o gâtuie frustrarea.

Băiatul continua să o privească fix, inert, până când izbucni spasmodic, zguduindu-și întreg corpul, capul, apoi brațele, într-o încercare disperată de a scăpa de ea, de el însuși, de întreaga situație care-l rănea, dar pe care nu știa cum s-o exorcizeze.

În casă plutea un aer dens, ca de păcură încinsă, care le învăluia plămânii, sufletele, viața, un aer pe care abia îl respirau amândoi, mama și fiul, față în față – el plâns, istovit, ea goală de gânduri, de resurse, de puteri. Încercă să-l ia în brațe, dar el o respinse cu furie, într-un gest de bărbăție precoce, lasă-mă, mamă, nu mai sunt un copil, am șase ani și le arăt eu dacă se mai iau de mine o dată, praf îi fac.

După o vreme s-a liniștit - uitase de puștii din parc -, ba chiar începuse să țopăie și să spună cuvinte nepotrivite, care amuză orice copil, mamă, am zis caca, de ce nu râzi, încerca el să-i atragă atenția fără să știe că sufletul ei e încă spart, făcut bucăți și că-i va mai lua un timp până-i va trece. Fără să știe că pentru ea plânsul nu e niciodată de moment și orice durere de-a lui îi sapă adânc în inimă.

De ce pun mamele totul la suflet? De ce pun tații totul la suflet? Când și-au pierdut capacitatea de a trece de la o stare la alta într-o clipă, de a râde și de a plânge în același timp, de a fi supărați și imediat apoi binedispuși, când au început rănile să se vindece mai greu, de ce nu mai avem tăria din copilărie, de ce este atât de greu să fii părinte (empatic!) și de ce ne e tot mai greu să luăm viraje atât de strânse?

O posibilă explicație, una valabilă în cazul meu cel puțin, ar fi dezechilibrul care se instaurează involuntar din momentul în care devenim părinți. Așa cum sunt familii în care adulții calibrează cu precizie de ceasornicar nevoile copilului cu ale lor proprii, tot astfel, când aceștia uită de ei înșiși și se dedică în totalitate rolului de părinte, apare o instabilitate greu suportabilă pe termen lung. Din experiența mea, pentru o relație cât mai sănătoasă, eficientă și plăcută cu propriul copil, ar trebui ca părinții să-și ofere timp și lor înșiși. Un timp al regăsirii, al reconectării și reechilibrării. În acest fel, în situațiile tensionate, reacțiile disproporționate vor fi rare și ușor de stins. Copiii vor mai plânge - oh, și încă cum - doar că părinții vor contracara tensiunea cu calm, bunăvoință și optimism, reușind astfel să rezolve totul mult mai rapid și eficient.

De altfel, specialiștii chiar îi sfătuiesc pe părinți să țină cont de dorințele și nevoile lor, dacă nu vor să cunoască efectele frustrării, neîmplinirii și oboselii cronice, fără puterea de a se mai bucura de copii bine crescuți, încrezători în forțele lor, generoși. De altfel, e greu de crezut că se pot cultiva aceste valori în mod autentic în condițiile în care părinții le transmit copiilor mesajul că ei sunt centrul universului și totul gravitează în jurul lor.

Astfel, îndemnul cel mai onest către părinți ar suna cam așa: îngrijiți-vă copiii, iubiți-i mult, iubiți-i cu adevărat, iubiți-i necondiționat, dar iubiți-vă și pe voi, îngrijiți-vă și de voi. Practicați (atunci când se poate, bineînțeles!) sportul preferat, mergeți la mall, uitați-vă la filme, citiți ce vă place, întâlniți-vă cu prietenii și bucurați-vă de o familie echilibrată, în care fiecare, de la mic la mare, înțelege nevoia de identitate și spațiu a celuilalt.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • "- Ce ai, spune-mi de ce ești trist, îl întreba mama obsesiv, simțind ea însăși cum o îneacă plânsul și cum o gâtuie frustrarea."
    copilul inca nu incepuse sa mearga sau sa vorbeasca, dar vedea, simtea cine va fi el, prin fata lui treceau capitolele vietii lui :
    la 10 ani - Copii transportati la scoala cu tractorul, din cauza noroiului de pe drum. - http://stirileprotv.ro/
    la 15 ani - Profesoara din Vaslui, batuta cu teava de la calorifer de un elev pe strada. - http://stirileprotv.ro/
    la 34 ani - Un barbat din Vaslui si-a violat fiica de doar 12 ani. - http://stirileprotv.ro/
    la 47 .... - http://stirileprotv.ro/
    sa nu va înece plânsul și sa va gâtuie frustrarea ca nu este vorba decat de 60% din populatie, restul sunt ceilalti .... inecatii, gatuitii, batutii, violatii ... care nu spun nimic, nu raspund cu ac moneda .... chiar incepi sa crezi ca le place.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult

Eric Stab, Engie România

De la ultimele etaje ale clădirii în care se află sediul central al Engie România, când privești pe geam, îți poți imagina ușor o mare de panouri puse la muncă să capteze razele soarelui. „La finalul zilei, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumi ”, spune zâmbind spune Eric Stab.

Citește mai mult