Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Data viitoare când vei mai țipa la copilul tău „obraznic”, imaginează-ți cum reacționezi când șeful tău ridică tonul într-o ședință

În celebra carte „Parenting necondiționat“, specialistul american în parenting Alfie Kohn atrage atenția asupra unui fapt extrem de important, dar rareori conștientizat de părinți: „Acum mulți ani, psihologul Haim Ginott ne-a invitat să ne gândim cum am reacționa dacă fiul sau fiica noastră și-ar uita acasă un obiect, după care să comparăm cu cea pe care am avea-o în cazul în care un prieten uituc ar face același lucru. Puțini dintre noi s-ar gândi să ocărască un adult cu tonul care este de obicei folosit cu copiii: Ce este în neregulă cu tine? De câte ori să-ți spun să te uiți în jur după lucrurile tale înainte să pleci? Crezi că n-am altceva mai bun de făcut?“.

O perspectivă (aparent) la îndemână, dar totuși câți dintre părinți țin cont de ea? Extrapolând, câți dintre noi nu avem reacții disproporționate fix față de oamenii pe care îi iubim cel mai mult, în vreme ce ne cenzurăm și cosmetizăm reacțiile în raport cu persoane pentru care nu avem nici un sentiment de afecțiune?

Cu atât mai mult în ceea ce privește copiii, ieșirile negrădinărite ale părinților pot induce în eroare și răni în feluri greu de evaluat. În acest context, apare o întrebare incomodă, dar justificată: când superiorul ierarhic ridică tonul într-o ședință oarecare, când un funcționar are o ieșire care ne umilește sau când un călător cu alură de luptător sumo ne împinge repetat în metrou, avem oare aceeași reacție pe care am avea-o dacă propriul nostru copil ar face oricare dintre aceste lucruri? Am țipa la managerul nostru, l-am repezi? Am jigni funcționarul? Am scutura de guler călătorul musculos? Probabil că nu, dar nu pentru că nu avem aceste porniri, ci pentru că ne abținem.

Din motive ce țin de rigorile sociale, dar mai ales dintr-un raport inegal de forțe (moral sau fizic), în fața străinilor răspunsul nostru în anumite contexte nedrepte este adesea voalat, diluat față de cum ne-ar plăcea (în lumea noastră ideală) să fie.

Mergând pe aceeași linie a umilirii fără prea multe ezitări și remușcări, apare o altă întrebare: ce simt copiii atunci când sunt loviți, bruscați sau agresați verbal chiar de către părinți, mai ales că adesea nici nu știu că au greșit? Cum să decodifice ei oare această îngânare schizoidă dintre dragoste și palmă?

Așadar, în momentele tensionate putem face un exercițiu simplu, dar eficient: pentru a ne putea tempera pornirile nervoase, e suficient să ne imaginăm că avem în față un adult, nu propriul copil, și să ne întrebăm cum ne-am purta cu acesta. Vom înțelege astfel că în acest context, sintagma „te iubesc ca pe propriul meu copil“ poate avea valențe aproape negative și efecte ce n-au nici o legătură cu dragostea maternă.

În final, aș mai adăuga o idee, cred, lămuritoare în acest context. Când au un comportament dificil (țipă, sunt îndărătnici, necooperanți etc), copiii ascund adesea o nevoie neîmplinită pe care nu știu să o exprime altfel decât codificat. De altfel, câți dintre noi cunoaștem și stăpânim comunicarea asertivă, în care ne verbalizăm direct dorințele și nevoile, fără să pretindem ca ceilalți să le ghicească?

Așadar, data viitoare când copiii vor fi pur și simplu copii – adică ființe lipsite de experiență – vom face bine să ne gândim dacă și față de un adult ne-am comporta așa cum ne comportăm cu ei, dar și să ne întrebăm ce mesaj de adâncime, ce durere, ce nevoie ascunde cu adevărat „obrăznicia“ celor mici.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Da, e foarte greu să te controlezi ca să nu ajungi să bruschezi copilul.
    Chiar cred că persoanele care reușesc asta au un talent pedagogic/psihologic nativ, ce trebuie răsplătit cum se cuvine, pentru că e o calitate rară.
    Părinții tind ori să treacă cu vederea defectele copiilor și să le țină partea necondiționat (lucru iarăși foarte rău), ori să facă opusul, să-i certe/corijeze disproporționat față de fapte.
    • Like 1
  • Greu. Dar aveti dreptate.
    • Like 1


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult