Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Am sentimentul că trăim într-un film sinistru. Grotesc.
Atât în noiembrie, cât și în mai, au vorbit și auzit cu toții despre mesajul electoratului, despre „am inteles”, despre „vom respecta”, și alte de astea. Aia cu auzitul a murit la naștere, ne-am lămurit între noiembrie și mai.
Ce mă îngrozește este cum asistăm și comentăm despre taxe mărite ori nou-nouțe, propuse de niște oameni care au produs dezastrul. Privim cum ne rugăm de cei care au dus situația aici să accepte să ne guverneze mai departe. Să ne facă o astfel de onoare.
Am văzut informații despre o propunere trandafirie pentru CCR. Dacă este adevărată, te apucă jalea. Ne va mira apoi ce se va decide acolo. Parcă este încă și mai greu de privit decât atunci când un prezidențiabil întreba despre blestemul acestui popor de a alege între doi comuniști.
Ne propun solidaritate. Solidaritate cu cine? Cu situația? Cu cei care au produs-o? Ce ne-ar face oare să vrem să fim solidari cu autorii realității prezente? Păi ne-au întrebat când au aruncat cu banii în toate părțile? Cât de solidari au fost atunci?
Cum ar fi, oare, să-i auzim că devin ei solidari și taie specialele?
Oare solidaritatea s-a născut cu sens unic?
Sensul ăsta îl știm, l-am trăit și îl trăim.
Oameni buni, hai să vedem cum ar fi și sensul invers.
Ia deveniți si voi, cei aleși, solidari cu cei ce v-au ales.
Lecția asta e mai grea, încă n-a fost exersată, n-a fost învățată.
N-o fi venit vremea să o învățăm?
Deocamdată ne dă Dumnezeu cât putem duce!
Cât putem duce solidaritatea cu sens unic?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.