Flavius Bunoiu

Da, e tare frumoasă România în Ajunul alegerilor. Nu înțeleg de ce i s-au părut președintelui nostru prea multe cele patru tururi de alegeri. Doar în Ajun România pare normală. Eu chiar aș face alegeri în fiecare an ca să sărbătorim, alături de cei dragi, triumful speranței asupra experienței. Foto - Inquam Photos/ Bogdan Danescu

Asistăm acum la un fenomen bizar, care se desfășoară în mod accelerat: transformarea meseriei de jurnalist în advertiser. Foto Getty Images

Pentru că România e țara celor care “se descurcă”, în timpul în care am așteptat la coadă, peste rând au intrat înaintea celor notați în carnețel: un polițist în uniformă, vreo doi “sportivi” (la fel, în “uniformă” - adică trening și adidași) și un posesor de mașină mai scumpă decât locuința mea, care mesteca gumă agresiv și părea gata să ne flegmeze pe toți. Foto - Inquam Photos/ George Călin

Aseară, fără preaviz, a trebuit să mă duc spre gară pentru a prelua o familie de refugiați ucraineni. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Daniel Dan este prietenul meu. Și este sculptor în marmură. Teribil de talentat. Dar și teribil de artist, pe cât de autentic se poate, complet rupt de cutumele lumii în care trăim cei mai mulți dintre noi. N-are nicio urmă, oricât de mică, de răutate în el, e un munte de naivitate și simț artistic, trăiește frumos și visează des și cu ochii deschiși. Are un doctorat în sculptură. (In imagine: Acasă la sculptorul Daniel Dan//Foto: Facebook Daniel Dan)

Un astfel de eveniment catastrofal schimbă cursul istoriei. Ca simplu cetățean, mă înfior la acest gând și nu pot să nu îmi pun întrebări: câte vieți ar fi putut fi salvate, ce și cum vom face de aici încolo?

N-am cuvinte să vă ilustrez rânjetul care s-a întins instant pe fața celor doi, acea satisfacție a funcționarului care te-a dovedit pe tine, cetățeanul turbulent care nu vrea să înțeleagă ce scrie pe perete. (Foto: Flavius Bunoiu)

Am o istorisire personală cu privire la agresivitatea la volan. O povestesc ca să vedeți cât de ușor o pot lua lucrurile razna.

Masca de care m-am săturat, restricțiile de care mi-e greață și multe dintre lucrurile pe care aș vrea să le văd dispărute ca după un vis urât mi le-am impus singur. Nu pentru că „a zis statul”. Împotriva cui să protestez?

Mai departe, tot mai obosiți, tot pe fugă, în alt sat în care n-a ajuns încă civilizația ci doar “ambasadorii ei”: impozitele, televiziunea și telefoanele mobile.