Ar fi putut face istorie, dar... ghinion!

Foto: Inquam Photos / George Călin

În 2015, 2016, 2017, 2018, 2019, în România au murit, în medie, aproximativ 260.000 de cetățeni în fiecare dintre acești ani. O cifră relativ constantă. În 2020 au decedat aproape 297.000 de români, iar în 2021, dacă vom continua tot așa, vom trece mult peste 300.000 de decese.

Ce s-a schimbat în acești ultimi doi ani? Covid. Indiferent de cifre, explicații și analize, e evident faptul că s-au stins zeci de mii de oameni în plus față de anii anteriori. Și acesta este doar costul (provizoriu) în vieți omenești, cuantificabil. Nu știu cine ar putea să calculeze care va fi costul total al acestei tragedii pentru România. Cât ne va costa migrația celor care s-au convins în acești ultimi doi ani că România este un stat eșuat din care ei trebuie să plece? Care va fi prețul pe care îl vom plăti pentru generațiile care au trecut prin școala online și examene ca gâsca prin apă? Cât vom pierde din miliardele de euro pompate de Uniunea Europeană în „reziliența" gestionată de cleptocrația mioritică?

Un astfel de eveniment catastrofal schimbă cursul istoriei. Ca simplu cetățean, mă înfior la acest gând și nu pot să nu îmi pun întrebări: câte vieți ar fi putut fi salvate, ce și cum vom face de aici încolo?

Președintele „tuturor românilor", Klaus Iohannis, pare însă să nu fie defel frământat de anvergura evenimentelor pe care le traversăm. Ar fi putut intra în istorie, pardon, ar fi putut face istorie și să fie pomenit în cărțile (sau podcast-urile) generațiilor viitoare drept vrednicul conducător care s-a confruntat cu „furtuna" care apare odată la 100 de ani și a ieșit din ea plin de răni, pentru că s-a luptat pentru poporul său. Ar fi putut, dar... ghinion! Președintele va rămâne în istorie drept personajul care își făcea selfie la piramide îmbrăcat ca într-o reclamă la Dero. Și care era mai degrabă preocupat de medalii, de partidele de golf de la Pianu de Sus și de vizitele prin țări străine. De parcă ar fi plătit după tahograf. Toate acestea în timp ce poporul său se sufoca sau ardea prin spitale cu o viteză medie de 500 de morți/zi.

Și poate că nu călătoriile, hobby-urile sau culoarea ițarilor domnului președinte sunt problema țării. Dar, cu o totală și impardonabilă inadecvare, nu pare să sesizeze nicidecum pericolul: că apa învolburată se pregătea să-i ia casa pe sus. „Noi, practic, am învins pandemia” și „Nu e nicio criză” ne-a aruncat în zeflemea, peste gard, întâiul gospodar al țării atunci când a fost chestionat. În loc să salveze vitele din bătătură, dansul a fost mai degrabă preocupat să lege câinii și să mute mobila prin casă, pentru a-și invita tovarășii la masa îmbelșugată cu miliarde de euro trimise pachet de mătușa din Bruxelles. Asta e (sau ar trebui să fie) problema țării.

„Dacă mâine ar avea lor referendumul pentru demiterea Președintelui, cum ai vota?" Aș vota DA, la fel cum am votat și pentru a fi ales în această funcție. Pentru că, în situația de-acum, Klaus Iohannis ne este la fel de folositor precum o furculiță în fața unui blid cu supă. Sigur, într-o astfel de situație, putem să filozofăm și să dezbatem dacă este constituțional sau nu să schimbăm tacâmurile în timpul cinei. Pentru că, în final, să murim prostește, de foame, cu farfuria plină. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp