Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

„Asta-i România, ce poți să faci?!…” Am fost la vulcanizare să trec la anvelopele de iarnă: faceți cunoștință cu „domnu’ Nelu”, boss-ul României

Vulcanizare

Foto - Inquam Photos/ George Călin

Dacă vrei să vezi cum este România adevărată, nu e nevoie să desfășori cercetări sociologice îndelungate și istovitoare. Te poți așeza, de exemplu, la o coadă la vulcanizare, așa cum am făcut și eu în urmă cu puțină vreme. În cele câteva ore de așteptare, ca la moaște, s-a scris, practic, de la sine acest text.

Pentru început, să facem cunoștință cu „domnu’ Nelu”. Domnu’ Nelu era, vremelnic, pentru cele două-trei săptămâni în care se face trecerea la anvelopele de iarnă, stăpânul absolut al viermuielii din fața vulcanizării de cartier. Un fel de președinte de Consiliu Județean, dacă îmi permiteți paralela, pentru că acest domn împărțea „legea și autoritatea” în acest mic univers al șoferilor care așteptau înfrigurați să le vină rândul: în mâinile sale dolofane se afla carnețelul cu care dicta ordinea intrării „la boxe” pentru schimbul de cauciucuri. 

Cuvântul domnului Nelu era singurul care putea pune în mișcare mașinile așezate la coadă și le aducea șoferilor absolvirea de păcatul anvelopei de vară prin pornirea izbăvitoare a ciocanului pneumatic. Ca aproape orice veritabil baron local, domnu’ Nelu era rotofei, semn că munca fizică nu era taman domeniul dumnealui de activitate, spre deosebire de colegii care asudau efectiv la schimbarea cauciucurilor. Tot la fel ca aproape orice potentat local, domnu’ Nelu nici nu părea a fi neapărat cel mai „ascuțit creion din penar”, dar înscăunarea lui în poziția despre care discutăm probabil că a fost justificată de alte capabilități care l-au recomandat pentru această poziție. Și anume faptul că, spre deosebire de colegii vulcanizatori, care duceau în spate greul organizației, domnu’ Nelu părea să aibă abilitățile necesare pentru a coordona activitatea țării, pardon, a vulcanizării, și pentru a se descurca cu hoardele de cetățeni diverși care asaltau atelierul. Sunt sigur că o să vi se pară greu de crezut asta, dar domnu’ Nelu era, la propriu, înscăunat în această demnitate fiindcă primea șoferii în audiență de pe un fost scaun directorial din piele așezat strategic astfel încât să poată observa ce se întâmplă la toate cele șapte boxe de lucru. Scaunul jerpelit, acoperit cu un pled soios, nu mai avea picior, șezutul fiind proptit într-o jantă veche, ruginită.

Întocmai precum în frumoasa noastră țară, șoferii abia ajunși la coadă aveau senzația că există aici o organizare, că instituția cârmuită destoinic de domnu’ Nelu își face treaba, că există reguli, proceduri și protocoale pe baza cărora se desfășoară acea activitate. Procedura părea simplă, eficientă și corectă, fiecare nou venit aflând relativ repede de la colegii de suferință ce fumau a pagubă pe lângă mașini cine este omu’ cu care trebuie să vorbească. Iluzia era astfel întreținută de faptul că fiecare mașină de la coadă era înregistrată conștiincios de domnu’ Nelu în pomelnicul amintit anterior, în carnețel, cu număr de ordine. 

Dar, la fel precum în frumoasă noastră țară, șoferii aflau după o vreme (una, două ore de așteptare), că una este teoria și alta este practica, și, mai ales, că regulile sunt pentru proști. În timp ce votanții, pardon, șoferii, așteptau răbdători la coadă, domnu’ Nelu mai strecura, pe ici, pe colo, câte-un „special” în față după ce, anterior, șușotise discret cu acesta în biroul dumnealui de lângă anvelopele ce așteptau reciclarea. Și evident, după ce în buzunarele domniei sale își făcea loc câte-o bancnotă, dar doar în anumite cazuri, când funcția și rangul interlocutorului nu țineau loc de șpagă.

Pentru că România e țara celor care „se descurcă”, în timpul în care am așteptat la coadă, peste rând au intrat înaintea celor notați în carnețel: un polițist în uniformă, vreo doi „sportivi” (la fel, în „uniformă” - adică trening și adidași) și un posesor de mașină mai scumpă decât locuința mea, care mesteca gumă agresiv și părea gata să ne flegmeze pe toți.

Tot la fel ca în frumoasa grădina a Maicii Domnului, această situație nu a trecut neobservată. Unii au emigrat cu scârțâieli de cauciucuri (de vară, evident) către alte vulcanizări pentru a-și încerca norocul, pentru că au simțit că sunt luați de proști și că nu pot tolera o astfel de lipsă de respect. Alții, cei mai mulți, au făcut mici bisericuțe pe lângă mașini și înjurau, strângând din dinți, pe domnu’ Nelu și organizarea domniei sale, conchizând fatalmente că „asta-i România, ce dracu’ poți să faci”. Puțini, câțiva, s-au dus în audiență la domnu Nelu, ca să-l tragă la răspundere, să se răfuiască cu sistemul. Acesta, exact ca un politician abil, le explica tuturor că se înșeală, că doar li se pare, că ordinea s-a păstrat: că au plecat anterior două mașini care erau la coadă, că se vorbise cu domnu’ X și că avea rezervare, că mașina cealaltă era deja aici, omu’ venise aseară și lăsase cheile. 

Scuze după scuze, jurăminte după jurăminte, șoferii plecau furioși dar, cei mai mulți, se puneau înapoi la coadă realizând că nu-i nimic de făcut și că făcuta nu se mai poate desface. Poate doar cu promisiunea făcută lor înșiși că, la alegerile următoare, pardon, la următorul schimb de cauciucuri, nu vor mai “vota” cu vulcanizarea domnului Nelu.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • storo check icon
    Excelenta paralela ! De fapt o radiografie a societatii romanestei....de 34 de ani tot schimbam anvelopele la acelasi dom` Nelu si de fiecare data coada e tot mai lunga, cei bagati in fata tot mai multi iar anvelopele tot mai proaste....Si atunci (rareori) cind vociferam mai primim cite o cafea ``din partea casei`` ca sa inchidem gura sau una peste bot ``mars ´napoi la rind``...
    De aceea lumea pleaca in mod constant pe la alte vulcanizari. Sint curios cum va proceda dom` Nelu atunci cind la coada vor fi doar pilosii: pe care dintre ei ii va baga primii in fata ..?
    • Like 0
  • Înainte de a-l critica pe dom' Nelu să nu uităm că și noi majoritatea care vrem o țară că afară ne comportăm exact la fel. Toți ne repezim să schimbam cauciucurile doar la prima zăpadă deși a venit iarna de ceva vreme la fel cum injurăm firmele care montează aer condiționat în Iulie și August de parcă nu le putem monta tot anul. Avem reflexul rezolvării problemelor întotdeauna în ultima clipă. Acum ceva ani am lucrat pentru o multinațională din Elveția și am văzut la fața locului diferența de mentalitate și mai ales respectarea sacrosanctă a procedurilor și planificării. Eu obișnuit cu metoda descurcărelii românești am rămas contrariat de faptul că CEO-ul elvețian cerea schimbarea echipamentelor ( era o firmă de telecomunicații) la termenul prevazut pentru schimbare deși cele montate încă funcționau. De asemenea noutatea programului de lucru de la 9 la 17 ceea ce era de neînțeles pentru noi ieșiți din comunism și regula generala cu program de lucru de la 7 la 15. Omul ne-a explicat că la ei așa se lucrează pentru că odată depășită durata de funcționare a respectivelor echipamente chiar dacă încă funcționează se pot defecta în orice moment pentru că producătorul nu mai garantează pentru ele și specifică asta în documentație. E cam la fel cu schimbarea curelelor de transmisie și a consumabilelor pentru autoturisme la numărul de km. Eu care urmăream reducerea costurilor prin utilizarea acestor echipamente peste durata lor de exploatare am fost contrazis pe această temă pentru că evident costă mai mult să-l schimbi atunci când pică și mai ales sa plătești oamenii care fac asta în zilele de weekend sau sărbătoare și mai ales să încerci să le procuri atunci când producătorii nu mai au pe stoc sau au prea multe comenzi. E ca și cum ai încerca să te aprovizionezi doar în zilele de black friday. De asemenea referitor la programul de lucru mi-a explicat elegant că nu are rost să ne cheme la serviciu la ora 7 când nu ai timp să-ți faci un duș sa-ti bei cafeaua și să ajungi transpirat de alergatură la locul de muncă. Din observații el le-a urmărit comportamentul salariaților și a observat că oricum se pierde timp prețios ( unii intarzie că nu prind autobuzul sau trebuie să lase copii la gradinita/ școală) alții pierd o ora să-și facă cafeaua. Pe bună dreptate a evidențiat că preferă să vină salariatul la 9 după ce-si face dușul și își bea cafeaua și și-a rezolvat problemele cu copiii și se apucă direct de muncă. De asemenea ne-a interzis să stăm peste program la muncă ( de altfel bucuria patronilor români) pentru că nu e normal să consumăm utilitățile și resursele companiei dacă nu suntem în stare să rezolvam problemele în timpul programului normal de lucru. I-a penalizat pe cei care nu încheie programul la ora 17 explicând că el ii considera pe aceștia neprofesioniști dacă nu sunt în stare să rezolve sarcinile de serviciu în cele 8 ore alocate. De asemenea conform misiunii firmei considera că un salariu decent ii va cointeresa pe salariați să se focuseze pe sarcinile de serviciu și nu pe problemele casnice ( nu au bani de facturi, pe problemele școlare ale copiiilor) încercând să-și găsească al doilea job pentru compensarea costului vieții. De aia rezultatele firmelor străine sunt de două ori mai bune la aceeași cifră de afaceri și nr de salariați în comparație cu cele neaoșe.
    • Like 1
    • @ Rusu Liviu
      storo check icon
      Salariu decent ?? Program 9-17 fara suplimentare ?? :)) Lucram la o multinationala unde, din cauza birocratiei inutile impuse de sefii romani dar si de lipsa de personal - salarii proaste- unii colegi aveau zeci !!! de ore suplimentare facute. Cind cei de la firma mama din Germania ( care vedeau orele in plus in sistemul digitalizat de prezenta) au intrebat la HR ce e cu ele si de ce angajatii nu isi recupereaza orele, cei de la HR local le-au sters peste noapte. S-a lasat cu scandal dar ``dom` Nelu`` a avut cistig de cauza.
      Degeaba vin firmele de afara cu standardele lor pt ca acestea sint implementate in stil romanesc de catre sefuletii autohtoni. Avem un talent grozav in a-i adapta pe altii felului nostru de a fi. Circula mai demult un banc cu jurnalul unui ungur ajuns prefect undeva in Oltenia, e exact poza noastra acea gluma.
      • Like 0
  • Cristi check icon
    Asta-i Romania celor care se duc la "vulcanizare". Eu nu am fost niciodata la vulcanizare. Eu imi pastrez rotile de vara/iarna la hotelul de roti al service-ului unde imi fac si inspectiile si reviziile. Service de marca. Ma programez pentru inlocuire cu vreo doua saptamani inainte si ma prezint la ora programata. Pe timpul operatiunii beau o cafea din partea casei. La final primesc factura si bon fiscal. Plata se face cu cardul. Sanatate!
    • Like 0
  • Filip check icon
    Aceias situatie am patit si eu. Am bagat masina pe rampa unde se demonteaza rotile. Si cei care lucrau acolo schimbau anvelope la cine aveau ei placearea pe la alte masini de pe afara. Dupa o ora de asteptat cu masina pe rampa de schimb si dupa un scurt protest in fata sefului de service am fost si eu inteles si abia apoi sau apucat si de masia mea. Ba venea un prieten ba sefu dicta schimba la cutare. Coada era pt oile docile.
    • Like 0
  • Da, asta-i romania pe care cica maine 1 decemnbrie o sarbatorim cu defilari de opereta si fasole cu ciolac, aaa pardon, cu ciolan si posirca fiarta.
    • Like 2
  • Mihai check icon
    Mai trebuia precizata ca romanul e descurcaret si atunci fie isi schimba singur rotile la masina, fie merge la vulcanizare inaite sau dupa perioada aglomerata, fie foloseste asa-numitele anvelope all season sau daca evita anumite drumuri nu schimba cauciucurile.
    • Like 2
    • @ Mihai
      Mi-ați luat toate vorbele din gură! La mașina anterioară am avut numai anvelope all season. Acum am seturi separate, de vară și de iarnă și, după ce am avut și eu de-a face cu un "domn Nelu", acum vreo 3 ani, mi-am cumpărat frumușel un cric hidraulic, o cheie dinamometrică și un căruț cu care să transport mai ușor roțile. De 3 ani încoace îmi schimb singur roțile și pe domnul Nelu l-am trimis la origine.
      P.S. Din păcate nu pot să extind parabola din articol și rămân în continuare la coada de fraieri care votează, deși nu au cu cine.
      • Like 2


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult