Sari la continut

Revoluția online

România digitală este cea care ne face să mergem înainte. Un proiect Republica, susținut de eMAG.

„Asasinii” mei: Am făcut cu telefonul 3 fotografii cutremurătoare în spitalul covid în care am fost internat

Suntem în plin val al pandemiei și văd tot mai multe proteste împotriva restricțiilor și măsurilor luate în scopul limitării răspândirii virusului. Și eu m-am săturat să port mască, și mie mi-e greață de restricții. Și sunt un susținător al dreptului oricărui cetățean de a protesta.

Atâta doar că nu văd de ce aș protesta acum. Să strig împotriva lui Arafat, Cîțu, Vela, Iohannis, câți au fost și vor mai fi și a restricțiilor impuse de ei? Ar fi inutil, desfășurarea evenimentelor ultimului an ne arată că ar fi putut fi oricine în locul lor, chiar și un mop, și noi cam tot pe-acolo am fi fost chiar și așa. După părerea mea, statul a eșuat lamentabil în a-și proteja cetățenii în această criză și tot ceea ce ne ține cumva pe linia de plutire e o combinație între acțiunile statului care totuși au sens și sunt eficiente, bunul simț al cetățenilor și dorința lor auto-impusă de conformare și, bomboana de pe colivă, o doză bună de incompetență, minciună și manipulare care ne împiedică să vedem imaginea reală a dezastrului pe care îl traversăm.

Masca de care m-am săturat, restricțiile de care mi-e greață și multe dintre lucrurile pe care aș vrea să le văd dispărute ca după un vis urât mi le-am impus singur. Nu pentru că „a zis statul”. Împotriva cui să protestez?

Am să povestesc și eu, pe scurt, experiența mea cu Covid. Ca să arăt de ce nu e nevoie să vină nimeni să-mi spună să port mască sau să nu organizez petreceri.

M-am îmbolnăvit la finalul anului trecut, în valul anterior. Nu o să vă plictisesc cu simptome sau cu efectele rămase după experiență. O să vă spun doar că, lăsând la o parte manifestările propriu-zise ale bolii, e dificilă experiență de a zăcea pe un pat de spital având o boală care pare să ucidă aleatoriu în jurul tău pe cei afectați de același lucru. Asta în timp ce urmărești știri cu spitale în care bolnavii ard de vii și în timp ce afli că familia ți se îmbolnăvește de același lucru. Și o să vă mai spun câteva lucruri care mi-au rămas bine întipărite în minte.

Îmi aduc aminte de felul în care medicii, asistentele, infirmierele se comportau cu bolnavii. Am mai fost în spitale de-a lungul timpului, dar acum a fost altfel. Deși epuizați și clar depășiți de evenimente și de posibilități, am primit din partea lor efort și empatie cât nu am primit în tot restul internărilor anterioare. În fotografia aceasta puteți vedea o asistentă îngenuncheată, la propriu, lângă patul unui coleg de salon, încercând să mai „prindă” o linie validă pentru o perfuzie pe brațele ciuruite deja de zeci de înțepături anterioare și hematoame. Cu mănuși, echipament complet, mască, vizieră aburită de la condens. Ca și când ai încerca să coși un goblen miniatural cu mănuși de schi în timp ce privești printr-o pungă umedă. „Asasinii”, cum îi numesc unii acum.


Îmi aduc aminte că, aproape de miezul nopții, am fost anunțat că vom face un CT ca să vedem cum s-a mai dezvoltat „sticla” din plămâni. Pe hol ne-am aliniat câțiva pacienți: un domn care efectiv se târa sprijinit de pereți, o doamnă cu privirea absentă într-un scaun cu rotile, cu mască și cu tub de oxigen și eu care, fiind aproape de finalul bolii, puteam să mă deplasez singur și parcă mă simțeam vinovat față de ceilați pacienți pentru norocul ăsta. În urma noastră, un infirmier costumat complet, înarmat cu o pompă în spate din care stropea tot ce atingeam și coridorul pe care călcam. În lift, înghesuiți, infirmierul cu „stropitoarea” s-a gândit că ar fi util să facă conversație și, printre altele, ne-a zis că „e doar o simplă răceală”. Eram cu spatele la el și, pentru un moment, am avut impulsul să mă întorc și să-l izbesc cu țeasta de tubul de oxigen al doamnei din scaun. Dar eram atât de obosit și de speriat de ceea ce putea să-mi arate analiză pe care urma să o fac, încât nimic altceva nu avea sens în momentul acela. În fotografia aceasta puteți vedea o parte din pacienții care așteptau la coadă, la miezul nopții, analiza care să le dea vestea cea bună. Sau verdictul final.


Îți recomandăm

Îmi aduc aminte de externare, când m-am regăsit într-o cameră împânzită cu sute de saci galbeni etichetați, căutându-mi lucrurile personale cu care să plec, în sfârșit, acasă, la ai mei, vindecat. În același timp, lângă mine, un tânăr căuta lucrurile tatălui sau care nu mai avea nevoie de ele acolo unde plecase. În fotografia această îi puteți vedea piciorul.

Am folosit trei fotografii pe care le-am făcut cu telefonul, cele în care nu poți recunoaște protagoniștii. Mi s-au întipărit în minte aceste momente. Nu fotografiile, ci privirile oamenilor. Unele care spuneau „renunțare”, altele care cereau ajutor, altele speriate, altele golite de orice sens. Niciuna din ele nu spunea „hai să ieșim cu vuvuzele pe stradă după ce plecăm de-aici”.

Mi-am impus singur restricții. Și nu protestez împotriva lor. Pentru că nu vreau să mă întorc acolo ca să testez cât de norocos sunt a doua oară. Pentru că vreau ca întrebarea „unde-i tata” să aibă un răspuns cât mai mult timp posibil și de-aici încolo. Pentru că nu aș putea trăi cu povara sufletească de a ști că, pentru confortul personal, am îmbolnăvit sau am ucis pe cineva. Suntem în viață și orice altceva, pe lângă asta, e irelevant.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Buna seara .Citeam comentariile voastre .Dragii mei eu prima pneumonie am făcut-o 2020 14 februarie cînd încă nu se știa de așa zisul covid .Boala a fost descoperită la spitalul militar Cluj și eu vin după două embolii pulmonare una in 2014 și una in 2019 .În 2020 am făcut prima pneumonie la un pas de septicemie .Am refuzat internarea am stat carantinata in casa aproape două luni din spitalul militar Cluj Am primit următoarea rețetă : Tamiflu Cefuroxima Aurobindo 500 mg Cal-C-Vita și Baraka pentru susținerea imunității a doua pneumonie am făcut-o în aprilie aceeași schemă de tratament acum sunt bine .Deși pe lîngă bolile enumerate mai sus mi sa descoperit și un diabet și o anemie pentru care voi face tratament injectabil o viață întreagă să nu ajung la transfuzii de singe .Dar dragii mei nu se moare așa să știți .Iar pentru emboliile pulmonare iau anticoagulant Eliquis 10 mg pe zi .Din cauza bolilor avute nici vorba de vaccin antigripal pentru că am probleme de coagularea singelui din cauza anticoagulantului .Va doresc multă sănătate .

    Cu Stima

    Cihodaru Catalina -Cluj
    • Like 0
  • Inteleg ce spuneti! Eu am trait-o si mai urâtă! Ai mei din salon, nu aveau nicio privire. Doar tuburi. Apoi plecau in saci negri. Doi per capita...Am inceput să mă gândesc la un loc in cimitir, unde fata mea să vină să mă plângă, fără teama de câini vagabonzi, sau noroaie mocirloase până la genunchi .Așa cum se întâmplă in cimitirele noi. Băiatul, știam că e mai puternic și s-ar fi remontat mai repede. Mă mai găndeam și cum am lăsat prin casă, ca după aia, să nu mă fac de râs că e dezordine...că am stat cu tuse și rău la pat, 8 zile. Atât de penibil este uneori, omul, in fața morții. L-am intrebat pe doctor scurt si la obiect ce șanse am. S-a uitat la mine, apoi m-a asigurat ca face tot ce poate. Mintea mea pragmatică a vrut sa tragă linie si sa vadă exact cât face suma de noroace cu cea de putințe. Atunci doctorul s-a așezat pe pat, lângă mine ,și a enumerat toate variantele . Toate incepeau cu /dacă/. Mi-a atras atenția aceea cu dacă ar avea x si y medicamente, șansele ar fi mult mai mari. În momentul respectiv avea doar kaletra, despre care, buna mea verișoara,direct cunoscatoare și luptatoare in linia intâi, dar in alt colț de țară, mi-a spus ca e apă de ploaie...În timpul acestor analize ale mele, colegii de salon se succedau...unii plecau în saci negri, alții veneau , optimiști, dar și foarte speriați,pe locurile calde încă ,ale defunctilor mei colegi. Nimic nu ma mai impresiona : nici moartea lor, nici foarte probabila moarte a mea. Nici efortul intregii familii, până la ultima ramură a arborelui genealogic , de a-mi găsi medicamentele si soluțiile salvatoare pe unde-au putut. Nici faptul că a trebuit să învăț să-mi pun perfuzii singură, pentru că ore bune, uneori 10, nu ajungea nimeni pe acolo. Doar infirmierele. Știu clar că nu din lene , sau rea-voință. Ci din prea mult... Atunci mi-am adus aminte despre lucrurile povestite de mama , din timpul războiului. Până la urmă, într-un fel sau altul, fiecare generație trebuie să-și trăiască războiul ei...Supraviețuirea fiind direct proporțională cu înțelegerea strategiei de luptă! Plus nelipsita , marea , șansă! De care, se pare, eu am avut parte din plin ! Nu atât de mare, insă, câtă au ,incă, vuvuzelele. Nu-i degeaba vorba aia /fericiți sunt cei ce nu știu că nu știu!/Și le doresc să nu afle niciodată!
    • Like 3
    • @ Danescu Cristina
      Delia MC Delia MC check icon
      Întâi mă bucur că ați reușit să treceți cu bine. Sunteți o luptătoare și da, ați avut o șansă.
      Tinerii ăștia învață greu/niciodată fiindcă n-au învățat în școală comportamentul social, în sensul interdependenței dintre individ și societate. De respectul pentru viață nu mai vorbesc. Le este total necunoscut. Fiindcă ce scandează ei se traduce prin "crăpați voi ca să mă distrez eu". Iar faza cu "asasinii " înseamnă numai cât de manipulabili sunt de către unii care urlă libertate dar de fapt vor puterea.
      Au început să jignească pe față: cuvinte că babo, moșule, hoașcă se întâlnesc prea des. Ori "noi, tinerii " ca și cum ar fi posibil o societate numai a tinerilor!
      Alții spun, păi dacă a avut o formă grea, sigur a fost bătrân ori a avut " comorbidități " ca și cum dacă cineva are astm ori o banală hipertensiune este cu un picior în groapă.
      Înțelepte vorbe, cele de la sfârșit.
      Totuși. Există un ac pentru fiecare cojoc. Există dreptate divină, numai că nu știe nimeni în ce formă vine. În primul rând pentru părinții care i-au crescut și care se încadrează la rândul lor în categoria moși și babe.
      A nu se uita, au fost molime care i-au lovit în primul rând pe tineri, gripa spaniolă ori aviară. O mutație a coronavirusului așa încât să afecteze tinerii e oricând posibilă. Ori prin vaccinarea celor mai în vârstă aceștia sunt la adăpost dar virusul va face ce știe, molipsește pe cei nevaccinați și mai tineri și evident că dintr-un număr mare, procentul celor cu forme grave crește la rându-i.
      Așa că ferească Cel de Sus. Când ar fi prea mult și trufia acelor tineri strigătoare la cer, numai Dumnezeu știe. Nu pot decât să sper că le va veni mintea la cap.
      • Like 0
  • @Autorule!
    -Rabdă?!
    Salutări, comunitate!
    • Like 1
  • O experiență urâtă, pe care a trăit-o și pe care ne-a împărtășit-o pur și simplu, pentru cei care nu cred încă în “puterea” virusului sau pur și simplu nu se îmbolnăvesc, să bage de seamă.....
    E scris din suferința bolii și a faptului că unii din semenii noștri nu văd pericolul.... eu zic ca sunt egoiști și iresponsabili sau chiar răi!
    • Like 2
  • Ce pacat ca cei care transmit prin ce experiente tragice au trecut in timpul bolii ,suferinte care le afecteaza fizic si psihic ,poate toata viata,cei care i-au ingrijit cu riscul sanatatii lor,sau chiar a vietii personale ,sunt batjocoriti si incriminati de cei care sunt manipulati de o parte a masmedia si de asa zise "personalitati" si care castiga tot mai multi adepti.Din pacate efortul si sacrificiul unora este negat ,pentru ca este mai usor sa iesi in fata spunand lucruri negative (minciuni),decat sa spui adevarul.
    • Like 0
  • Îmi pare rău că trebuie sa le aduc aminte protestatarilor ca toți am avut inclusiv ei bunici ,părinți bolnavi în spitalele acestea depășite ca dotare ,ca și construcție, igienă și parțial personal și am fost tratați . La fel bunicii , părinții și copii noștri au fost educați mai bine sau mai puțin bine . De asemenea am fost feriți de foc , de inundații, de agresiune sociala de compatrioți și în caz de război mai mult sau mai puțin. Toate astea de către statul acesta pe care îl huliți azi cu entuziasm și nu vreți sa respectați regulile impuse pentru lupta cu acest virus . Eu va zic ca nu trăiți în pădure în caverna ci într-o societate care are reguli care trebuie sa le respectați și în constituție sau în drepturile omului pe care o tot invocați nu scrie ca trebuie sa călcați pe dreptul celorlalți de a trăi în siguranță. Dacă știți undeva în lume unde dreptul individului este nelimitată va rog duceți-vă acolo și noi nu vă oprim dacă nu vă convine cu noi care suferim și noi din cauza pandemiei și restricțiilor dar înțelegem ca respectarea regulilor ne feresc pe toți.
    • Like 8
  • Articolul incepe cu o fractura logica. "Să strig împotriva lui Arafat, Cîțu, Vela, Iohannis, câți au fost și vor mai fi și a restricțiilor impuse de ei? "

    Scotandu-l pe Catu din lista pe moment (era la finante si nu avea treaba cu gestionarea pandemiei), dar sa ne aducem aminte de cine a aprobat de la cel mai inalt nivel de exemplu "Operatiunea Sparanghel" in plin lock-down.
    Oare cati s-au infectat atunci sau au revenit infectati in tara?

    Sau cine se juca toata ziua cu "uite cum intra si cum ies" tarile din lista galbena/rosie ? Ajunsesem in situatia penibila ca Italia ne cerea 2 teste Covid si 14 zile carantina iar invers era ok. Desi aveau mai multe cazuri ca noi.

    Oare cum a ajuns tulpina britanica in Romania daca regulile de carantina si izolare la revenirea in tara au fost implementate corect ? De cozile si inghesuiala din culoarul de la Otopeni isi mai aduce aminte cineva?

    Dar stai ca de fapt nu au fost pentru ca in 2020 am avut alegeri si nu puteam risca sa avem cetateni nemultumiti care sa nu iasa la vot sau mai rau sa voteze Aur sau psd.
    • Like 5


Îți recomandăm

Scoala de asistenti

Săli mari de curs, coridoare largi, încăperi care simulează la detaliu saloane de spital, manechine și roboți care vorbesc și sunt conectați la senzori ce transmit profesorilor supraveghetori dacă manevrele sunt efectuate corect. Dar- dincolo de teorie și practică- cei care trec pe aici își însușesc una dintre cele mai importante comportamente ale unui cadru medical: cum să arate empatie față de bolnavii pe care îi tratează.

Citește mai mult