Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

„Regula e simplă: când e furtună afară și se face frig în atelier, mai pui un lemn pe foc”. Acasă la sculptorul Daniel Dan

Daniel Dan

Acasă la sculptorul Daniel Dan//Foto: Facebook Daniel Dan

Anul trecut am făcut Stația de bucurie, am cumpărat un magazin de flori pe care primăria din orașul meu ar fi vrut să-l demoleze și am făcut din el o stație de autobuz cu cărți pentru copiii dintr-un sat. Anul acesta am dus pianine în școlile fără posibilități din satele Bihorului, alături de mai mulți oameni de bine. Învățăm copiii să cânte și vrem să facem un festival anual de pian. Anul viitor vreau să ajut un artist să rămână artist. Țara aceasta se poate descurca și fără un agent de pază cu doctorat în sculptură.

Daniel Dan este prietenul meu. Și este sculptor în marmură. Teribil de talentat. Dar și teribil de artist, pe cât de autentic se poate, complet rupt de cutumele lumii în care trăim cei mai mulți dintre noi. N-are nicio urmă, oricât de mică, de răutate în el, e un munte de naivitate și simț artistic, trăiește frumos și visează des și cu ochii deschiși. Are un doctorat în sculptură.

Daniel și-a vândut toate lucrările realizate până acum și și-a cumpărat o bucată de pământ în vârful unui deal, la Roșia, în Bihor. Satul bunicilor săi. Și-a ridicat cu mâinile lui (și ale prietenilor săi) o casă din lemn vechi și tot ce-a mai găsit folositor și locuiește acolo alături de un câine. „Casă" e mult spus, căci nu seamănă cu nimic din ce-ați mai văzut până acum, e mai mult o instalație artistică. E și atelier în același timp, acolo sculptează, acolo doarme, acolo trăiește, în condiții în care cei mai mulți dintre noi nu am trăi. Fără apă, fără căldură, fără confortul din care eu scriu, iar voi citiți aceste rânduri. Nu e o „fiță artistică”, atât a putut să agonisească artistul din el până acum.

Daniel și-a mai acordat un an în care să reușească să trăiască din pasiunea sa, încă un an în care să fie artist. Pentru a reuși să supraviețuiască și-a vândut sculpturile la prețul pe care i l-au oferit cei care i-au trecut până acum pragul. Mult sub valoarea lor reală. Sculptează cruci, fântâni arteziene și chiuvete pentru traiul zilnic. Mult sub valoarea lui reală.

Țara aceasta are multe probleme. De viață și de moarte. În țara aceasta sunt mulți oameni cu probleme. De viață și de moarte. Toți merită și toți merităm ajutor, o șansă, la un moment dat. Prietenul meu nu va muri, la propriu, dacă nu putem face ceva pentru el. Și mă simt oarecum inoportun pentru că vă cer ajutor pentru el, știind că sunt atâția alți oameni care, poate, ar avea nevoie să se știe de soarta lor. Desigur, lumea nu va pieri dacă dispare un artist. Dar vă asigur că vom fi toți mai săraci și ceva se va pierde, în mod irecuperabil, dacă nu putem face nimic.

De ce ar fi nevoie? Ar fi nevoie de bani sau materiale de construcție ca să-i pot asigura un mediu de lucru măcar civilizat. „Casa" respectivă trebuie cât de cât izolată. Atelierul ar trebui dotat cu un exhaustor de praf (cred că așa se numește) ca să nu-și mai mănânce acolo sănătatea, în praful fin de piatră. Ar fi nevoie de bani sau materiale de lucru, scule și consumabile. Ar fi nevoie să își poată vinde lucrările la un preț corect.

El n-ar fi scris aceste cuvinte, dar le-am scris eu pentru el. Ca prieten. Am ezitat luni de zile până să scriu acest articol, pentru că mi-a fost teamă (și încă îmi este) că nu voi găsi cuvintele potrivite cu care să vă conving. În Ajunul Crăciunului am știut că nu mai pot amâna. Așa că am scris impulsiv, pe telefon, ca să nu pierd momentul și curajul. A cere cuiva ajutorul presupune o mare doză de intimitate pe care noi, aici, între mii de persoane, e evident că nu o avem. Dar sper, totuși, că am făcut aceasta cu toată demnitatea posibilă.

„Regula e simplă: când e furtună afară și se face frig în atelier, mai pui un lemn pe foc. Eventual mai răsucești o țigară și-ți torni și un pahar de bere sau de vin” 

Daniel Dan, artist vizual si sculptor, doctor în Arte Vizuale la Universitatea de Vest, Timișoara, România (sursa: Facebook Daniel Dan)

Cer eu o șansă în locul lui, pentru că el nu ar face-o. Cum nici eu n-am făcut-o vreodată pentru mine. Nu milă, ci șansă. Pe lângă talentul lui, mă angajez să pun și munca mea în balanță pentru a răsplăti ajutorul eventual acordat. Vă asigur că nu vom „rămâne datori”.

Undeva, între zecile de mii de cititori ai Republicii, trebuie să se afle un om care poate da o mână de ajutor. Tot ce trebuie să facem este să-l găsim, împreună. Acum. Mai jos sunt două dintre lucrările sale mai recente, singurele disponibile deocamdată. Alte lucrări puteți vedea pe pagina acestuia de Facebook sau pe Instagram, acolo unde îl puteți contacta, dacă vă vine vreo idee. 



Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult