Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Am fost politician și-am ajuns în Paradis: Bă, am trei case și 15 mașini. Toate din furat. Fur „dincolo” și plătesc impozitele la toate, aici. Sunt la zi, bă, n-am nicio datorie!

În cartierul de romi din acest sat nu te poți furișa, nu poți intra nevăzut și, mai ales, fără „binecuvântare". Intrarea seamănă cu un arc de triumf improvizat din piatră și beton. Se numește Paradis și dacă Paradisul arată așa, probabil că Iadul nu are nici el recenzii prea bune pe Tripadvisor.

Eram în campanie electorală pentru alegerile locale, am plecat prin județ să vorbim cu oamenii. De cum ajungem, suntem luați în primire de comitet: „Bă, ați venit să ne dați Covid?”

Interpelarea e răstită, ostilă, și e punctată de o flegmă aruncată în praful drumului, cât să înțelegem din prima că el e „șeful pe zonă” și că trebuie să trecem mai întâi de el. Dacă vrea.

Discuția e absurdă: spre deosebire de suspicioșii care ne iau la întrebări, noi suntem toți cu măști (unii chiar și cu mănuși) deși obligativitatea purtării acestora în spații publice deschise încă nu fusese impusă. Facem glume, strigăm unii la alții de pe-o parte pe alta a drumului care ne desparte, situația se detensionează treptat și înțelegem, tacit, că putem accesa Paradisul. Doi-trei rămânem la discuții, pentru restul echipei de campanie se deschid porțile Raiului.

„Bă, am trei case și 15 mașini. Toate din furat. Fur „dincolo” și plătesc impozitele la toate, aici. Sunt la zi, bă, n-am nicio datorie!” ne spune, mândru, același personaj care, ceva mai devreme, ne luase la rost. Unul dintre colegi înțelege că trebuie să discute cu el despre această inovație civică și morală, cât să dea răgaz echipei să își împartă pliantele, să lipească afișele, să discute cu câțiva dintre cei care ieșiseră la porți, atrași de hărmălaia iscată.

Le fac câteva fotografii și mă las să cad sfârșit pe-un cap de pod, mă gândesc cu groază la caniculă și la cei 2-3 kilometri care mă despart de mașină.

Decid că ăsta e un vot pe care nu-l voi câștiga. În timp ce-mi întindeam picioarele în praful de pe marginea drumului, scap bricheta și observ stratul negru de asfalt turnat de puțină vreme, nu cu mult mai gros decât bricheta-n dungă. Și mă apucă râsul gândindu-mă că aș putea trece și eu drumul ca să-i explic domnului cum el fură “dincolo” ca să plătească impozite “aici” iar ăștia fură “aici” ca să poată cheltui banii “dincolo”. E chiar poetic, dacă stai bine să te gândești. Decid însă să păstrez ironiile și poeziile pentru mine, pur și simplu nu am energia necesară ca să fiu fugărit până la mașină în cazul în care nu voi fi pe deplin înțeles. Așa e in campanie “aici”, unele voturi le pierzi, altele nu le poți câștiga. O fi altfel “dincolo”?


Ne îmbarcăm în mașini și mergem în următorul sat. De la bun început suntem urmăriți, la propriu, de sute de perechi de ochi. Unul dintre candidații la funcția de Primar a tipărit 300 de afișe (conform disclaimer-ului pentru AEP de pe afiș) și le-a lipit peste tot: pe porțile oamenilor, pe garduri, pe stivele de lemne de la poartă, pe mașini abandonate, pe pluguri, pe cișmelele de apă, pe coșurile de gunoi, pe stâlpi, peste tot. Legea îți dă dreptul să lipești 1 afiș/1 loc de afișaj special sau pe spații private cu acordul scris al proprietarului. În fiecare sat sunt maxim 2-3 astfel de locuri, omul a tipărit 300 cu intenția clară de a încălca legea. Am întrebat câțiva săteni, nici pomeneală să fi semnat vreun comodat, s-au trezit cu afișele pe poartă și le-au lăsat acolo, au crezut că “așa se face”. 

Dar nu sunt doar 300, sunt mult mai multe și diferite. Cele în care candidatul pare mai tânăr au pe ele o hârtie lipită cu bandă adezivă care ascunde ceva. Mă opresc lângă unul lipit chiar pe un indicator rutier (iarăși ilegal). De sub hârtia desprinsă răsare, mândră că un soare, sigla USL-ului de altădată. Omul a simțit că nu are suficientă expunere așa că a scos din “lada cu amintiri” și afișele vechi, din 2012, și le-a lipit și pe acelea. Și-aici e poetică, oarecum, situația. Vorba aceea: “la vremuri noi, tot noi”.

Mai departe, tot mai obosiți, tot pe fugă, în alt sat în care n-a ajuns încă civilizația ci doar “ambasadorii ei”: impozitele, televiziunea și telefoanele mobile. Nicio palmă de asfalt în tot satul, în afară de drumul național care îl străbate de la un capăt la altul, doar sleauri de pământ făcute de căruțe și tractoare. Toată lumea e pe asfalt, această arteră vitală a satului: bătrâni care stau de vorbă, câini și capre care trec bezmetic dintr-o parte în alta, copii care joacă șotron sau se plimbă în geamantanul cu rotile. O altă lume, o realitate în care mașinile parcă nici nu au ce căuta, nu e locul lor pe asfalt pentru că întrerup viața de zi cu zi.

Peste tot, oamenii au aflat că vin “domnii” aceia tineri de la oraș să le vorbească despre alegeri. Le-am vorbit cu patimă, din suflet, probabil cele mai bune discursuri pe care le-aș fi putut avea vreodată Oamenii au ascultat, au mulțumit și au plecat la ale lor. La fel am făcut și noi. Cu un nod în gât, fără să am măcar o clipă senzația că oamenii aceia cred că pot avea și altceva decât aveau deja sau că speră că mai există și altceva.

Am fost vicepreședinte unei organizații județene de partid, am fost în campanie în pandemie, am strâns semnături, am lipit afișe, am împărțit pliante, am vorbit, am pus în asta toată energia pe care am putut să o disponibilizez. În ziua aceea am făcut aproximativ 16 kilometri pe jos și 200 km cu mașina, ne-am trezit la 5 dimineața, am ajuns acasă după ora 22.00, am mâncat sarmale și prăjitură din sufertașul unei colege, într-o parcare, am stat de vorbă cu sute de oameni. Și nu-mi pare rău pentru că am strâns povești cât pentru o viață. Și-am înțeles că România mea (și a voastră, a celor care citiți acest text pe mobil în timp ce savurați o cafea) nu e decât o mică, mică parte din România lor. Și nu prea e nicio asemănare între cele două, doar o coincidență de nume.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ba, cand ai sa crapi naibii odata, le iei cu tine pe toate intr'a mea'n mormant! Inapoi in Rajasthan, ba!
    • Like 0


Îți recomandăm

Dove cover

De ce au nevoie adolescenții pentru a-și dezvolta o imagine sănătoasă de sine? De mai mulți factori protectori, dintre care cel mai important este relația de încredere și apropiere cu adulții din viața lor, cu precădere părinții.

Citește mai mult

Mădălina Stănescu

„Nu ar trebui să existe business de niciun fel care să nu aibă prezență minimă în online, iar aici mă refer la website în primul rând și apoi la pagini pe rețelele de socializare. Încă mai sunt afaceri care au numai prezență pe Facebook, iar noi le spunem că nu e sănătos să-ți pui tot ce ține de identitatea și brandul tău pe o singură platformă, care, iată, acum ceva săptămâni, a picat 6 ore, nu a mai funcționat deloc”, spune Mădălina Stănescu, fondator Optimized,

Citește mai mult