Foto: BizLaw
Când am fost admis la cel mai bun liceu din județ, în anul 2008, am fost atins de o fudulie – după părerea mea – specific oltenească. Din când în când mai apărea câte un profesor care ne reamintea că trebuie să fim fuduli: „Vedeți că aici sunteți la Lahovari, nu e normal să vă comportați așa!”. Prin clasa a X-a, însă, un profesor ne-a prezentat o altă perspectivă asupra modului în care ar trebui să privim prezența în acea clădire: „Liceul acesta nu vă face mai buni, ci voi sunteți cei care trebuie să păstreze bunul său renume.” M-am gândit de multe ori la această idee, atât în timpul școlii, cât și după.
Plecând în alt oraș și, acum, pregătindu-mă să mă stabilesc definitiv în altă țară, am înțeles că suntem responsabili de etichetele pe care ni le punem singuri în frunte (cu cele pe care ni le pun alții este altă poveste). Comportamentul, politețea, cultura și succesul personal sunt asociate cu etichetele pe care le purtăm.
Unii oameni se raportează la lucruri în mod invers, considerând că, dacă sunt absolvenții unei instituții prestigioase de învățământ sau practică o anumită meserie – medic, magistrat, profesor, arhitect etc. – automat ar trebui să fie respectați într-un anumit fel.
În termeni logici, putem spune că prestigiul nu este o funcție a mulțimii asupra elementului, ci o funcție a elementului asupra mulțimii.
Când mergi în alt oraș sau în altă țară, ar trebui să te gândești că orașul sau țara ta valorează, în ochii celor de acolo, atât cât le arăți tu prin ceea ce ești și poți
Să termini o facultate grea nu este la îndemâna oricui, la fel cum nu este simplu să obții o notă bună la examenul de rezidențiat, de titularizare, de intrare în barou etc. Iar după obținerea unei funcții, fiecare ar trebui să aibă în vedere responsabilitatea pe care o implică aceasta. Noi suntem cei care dau importanță meseriei și îi conferă respectul celor din jur, nu invers, așa cum par să sugereze unii magistrați în spațiul public în ultimele luni.
Dumneavoastră, domnule magistrat/doamnă magistrată, ar trebui să arătați societății, prin ceea ce faceți, prin rezultate și prin respectul arătat societății, că sunteți demn de respectul și de beneficiile materiale ale acesteia. Faptul că ești „cineva” ar trebui demonstrat, nicidecum strigat.
În pandemie, prestigiul medicilor a fost pus sub scrutin, iar societatea a rămas cu anumite sechele din acea perioadă. Acum, acest fenomen se produce în cazul magistraților și este momentul ca acei oameni harnici, care își practică meseria cu pasiune, să iasă în spațiul public și să-și apere profesia. Să aibă curajul să explice de ce nu este normal să iasă la pensie în jurul vârstei de 50 de ani și să fie solidari, din punct de vedere financiar, cu restul societății. Unii colegi îi vor urî – aceia care sunt o povară atât pentru societate, cât și pentru propria breaslă – dar societatea îi va respecta mai mult, iar meseria lor își va păstra prestanța, atât pentru cei de azi, cât și pentru cei care o vor alege în viitor.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Un om al cărui destin a depins de un dosar, de faptul că sovieticii îl puseseră și pe tatăl său, pe o lista neagră care conținea câteva sute de ofițeri români ..
Prestigiul a venit pentru Horia după ani de luptă pentru supraviețuire.
Orfan de mamă de la 11 ani, cu tatăl (ofițer) arestat politic, a avut parte de toate frânele pe care regimul de atunci i le putea pune în cale.
Îi este respins dosarul la Consevator, dar e admis la Petroșani, la Facultatea de mine (nu prea aveau candidați și nu se cerea dosarul..)
Cu toate piedicile puse, imensul său talent avea să iasă la iveală, precum vița de vie a cărei formidabilă vitalitate, o ghidează spre lumina soarelui, de pe sub betoanele epocii de Aur (crăpate și abandonate, între timp..), punându-se pe rodit, așa cum a fost lăsată de Cel de Sus.. Prostioare verzi, cum zic unii isteți de pe-aici..
În afar-de Tvr, nu prea s-a făcut tam-tam cu plecarea lui Horia. Cu totul întâmplăor am dat și eu peste un interviu excelent, semnat Răzvan Butaru.
https://www.youtube.com/watch?v=DAPEEw4GKjw
Acel "In memoriam" din colțul ecranului, anunța priveghiul lui Horia..
Ți se face părul măciucă, când afli prin câte-a trebuit să treacă, până să-i fie recunoscut talentul artistic. E totul povestit cu calm și cu o demnitate a suferinței, cum rar am putut să întâlnesc.
A fost un tip rezilient, Horia, ca s-o dăm pe termeni la modă.. Imaginea cu el (de prin anii '80) venind de la Piața Matache, cu un imens sac de cartofi pe umăr, confirmă că nimic n-a fost prea greu, în lupta lui pentru supraviețuire în epoca de Aur..
Așa că rock-ul de astăzi e ușor nostalgic. E cu Progresiv TM și două piese de pe primul lor LP, intitulat "Dreptul de a visa".
O îmbinare fericită între vocea lui Harry Coradini, linia componistică Ladislau Herdina/Ilie Stepan și flautul lui Gheorghe Torz. Pentru că influența Jethro Tull nu putea fi somată și stopată la graniță..
- "Odată doar vei răsări", care mă duce cu gândul la un motto semnat de Francisc :
"În a timpului clepsidră, ce-i o viață ? O secundă.
Un grăunte din nisipul înecat de-a mării undă.." Păi nu..?
https://www.youtube.com/watch?v=wYZ93w8V0Fs&list=RDWOCyykVEdDA&index=12
- și "Nimeni nu e singur", cu flautul bine temperat, din debut.. Turnuri de fildeș și alte ghidușii poetice, pentru cei care au asemenea porniri..
https://www.youtube.com/watch?v=HUt1rYRaj34&list=RDWOCyykVEdDA&index=13