Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cum a ajuns Bulă în top și extremiștii în preferințe. O privire necesară spre marii români ai anului 2006...

Nicolae Ceausescu

Cu ocazia zilei de 1 Decembrie mi-am amintit de un proiect care s-a desfășurat la TVR 1, pe vremea când eram copil, în 2006.

În discursul său susținut în cadrul recepției de la Palatul Cotroceni, cu prilejul Zilei Naționale a României, Nicușor Dan, președintele României, a comparat situația țării cu cea de acum 20 de ani, spunând că trăim mai bine decât atunci și suntem mai puțin corupți.

Pentru că intrăm imediat în 2026, consider că proiectul „Mari Români”, inspirat după un format al BBC, realizat pentru Marea Britanie, reprezintă o capsulă a timpului despre opinia publică de acum aproape 20 de ani din țara noastră.

Timp de mai multe luni (27.05 – 21.10.2006) românii au putut accesa site-ul www.mariromani.ro pentru a vedea întreaga listă, iar apoi își puteau exprima votul sunând la un număr de telefon sau trimițând un SMS „cu tarif normal” (acel tarif i-ar speria pe cei care s-au născut în 2006). TVR a subliniat faptul că scopul este să identifice „valorile și personalitățile românești prin votul publicului”, precizând că acest demers nu reprezintă un studiu științific reprezentativ și nu are o relevanță sociologică strictă.

Topul de 100 de personalități a fost extras dintr-o listă de 6065 de nume. Au apărut suspiciuni de manipulare a votului, deoarece TVR a refuzat să facă public numărul de voturi pentru fiecare dintre cei 100, invocând clauze din contractul cu BBC. De asemenea, CNA a ridicat și problema faptului că o singură persoană putea vota de mai multe ori, fără limită.

Mă gândesc că acum, la aproape 20 de ani, putem să ne reamintim de această capsulă a timpului și să descoperim că în competiție s-au aflat și personaje fictive: Bulă, care ocupă onorabilul loc 59 („știți bancul ăla cu... cum, scuzați cacofonia, a ajuns Bulă în top 100 Mari Români?”).

În 2006, echipele de fotbal Steaua București și Rapid București s-au înfruntat în sferturile unei competiții europene, așa că, din acest motiv și nu numai, în top apar mai mulți fotbaliști și oameni de fotbal: Gheorghe Hagi (15), Răzvan Lucescu (30), Adrian Mutu (50), Bănel Nicoliță (80), Claudiu Niculescu (83), Florentin Petre (84), Cătălin Hîldan (88). Pentru comparație menționez aici și alți sportivi prezenți în clasament: Nadia Comăneci (10 – locul și nota), Gheorghe „Ghiță” Mureșan (28), Ilie Năstase (55) și Ivan Patzaichin (90).

Au fost prezenți și oameni din lumea muzicii și a televiziunii din acea perioadă: Mădălina Manole (44), Mihai Trăistariu (65), Andreea Marin (66), Marius Moga (85), Laura Stoica (87) – decedată în 2006 și Nicolae Covaci (96).

Inițiatorii proiectului nu au exclus din listă criminalii, spre deosebire de germani, care au interzis acest lucru. Așa că în listă apar Ion Antonescu (6), Nicolae Ceaușescu (11), Corneliu Zelea Codreanu (22). De asemenea, apare urmașul lui Nicolae Ceaușescu, crescut și educat în cel mai pur mod comunist, care s-a folosit de bâtele minerilor ca să facă ordine prin Capitală: Ion Iliescu (71). Nu lipsesc nici alți extremiști, cu atitudini misogine, rasiste și homofobe: George Becali (13) și Corneliu Vadim Tudor (45).

Pentru că i-am menționat pe Nicolae Ceaușescu și Corneliu Zelea Codreanu, trebuie să-l aduc în discuție pe un alt personaj aflat pe locul 20 – Gregorian Bivolaru –, pentru că primul i-a hrănit pe români „pe cartelă”, cu porția și cu ce s-a putut, al doilea, cu ură, răzbunări și gloanțe, iar al treilea i-a hidratat cu urină.

Am început cu un personaj fictiv, dar există și multe personalități reale, în ale căror biografii s-au strecurat numeroase ficțiuni și s-au făcut omisiuni „pe ici, pe colo, și anume în punctele... esențiale”, de-a lungul timpului, cum spunea cel aflat pe locul 16 în top, începând chiar cu cel aflat pe primul loc – Ștefan cel Mare (și Sfânt), Mihai Viteazu (4), Vlad Țepeș (12), Decebal (26) și Burebista (36).

Dacă într-adevăr trăim mai bine și suntem mai puțin corupți, oare cum ar arăta astăzi această listă? Ar trebui acceptată prezența pe listă a unor criminali și a unor extremiști care au promovat sau promovează ura și excluderea? Astăzi, cu ce le hrănesc diferiți ideologi și influenceri de toate felurile conștiințele românilor?

Lista completă o puteți consulta aici, iar apoi vă puteți formula, desigur, propriile concluzii.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • RazvanP check icon
    Acel moment când constați că românii anului 2006 aveau mai multă minte decât românii anului 2025...
    • Like 0
  • Mihai check icon
    Interesant că poetul de curte al cuplului dictatorial Ceaușescu este prezent pe listă iar Radu Gyr, nu. Oare nu erau treziți atât de bine în conștiință ăștia ai lui Semiom? Sau deja erată atât de precoce încât visau la vremurile de atunci cu guru pe post de dictator?
    • Like 1
  • Nu știu cine a conceput lista dar e impresionant faptul că apare și personajul colectiv "eroul necunoscut" (din păcate, aproape de sfârșitul listei celor 100 de mari români).
    Am fost curios să fac distribuția pe criterii ocupaționale:
    Domnitori/Șefi de stat – 17
    Scriitori, filozofi, eseiști – 15
    Sportivi – 13
    Muzicieni, cântăreți – 12
    Oameni de știință, inventatori, ingineri, academicieni – 11
    Politicieni, oameni de afaceri – 7
    Preoți – 6
    Actori – 4
    Anticomuniști, persecutați de regimul comunist – 3
    Prim-miniștri – 2
    Revoluționari – 2
    Cosmonauți – 1
    Eroul necunoscut – 1
    Personaje fictive – 1
    Prezentatoare TV – 1
    Regine – 1
    Sculptori – 1
    Țărani – 1
    Yogini – 1
    Ca să vedem ce au adus următorii aproape 20 de ani în atenția majorității românilor, actualizarea acestei liste ar include cu siguranță personaje ca Dumnezeilă, Semiom, Șoșocanta și Anomalia.
    • Like 0


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Un bătrân de 70 de ani stă pe nisip, cu picioarele încrucișate, după moda asiatică, lângă niște cercuri trasate de el cu bățul. Din când în când, se ridică și se uită la cercuri de sus și învârtindu-se în jurul lor. Din depărtare, se aud catapultele Siracuzei, îmbunătățite de moșneag ca să lovească mai precis și mai departe, dar și mai aproape, când navele romane ajungeau la câteva stadii distanță de zidurile cetății.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Copil furios / sursa foto: Profimedia

Școala românească, deși ar trebui să fie primul spațiu de siguranță, a devenit un loc al performanței mecanice, unde succesul se măsoară în note, nu în caractere. Absența educației emoționale lasă copiii fără cuvinte pentru a-și exprima frustrarea, frica sau nevoia de apartenență, transformând aceste stări în pumni sau în agresiuni online.

Citește mai mult