USR nu reprezintă stânga. SENS o activează. De ce încă e neclar pentru mulți.

Foto: Facebook

Am citit în ultimele zile multe opinii despre ce ar trebui să facă diverși candidați, mai ales pentru a evita ca primarul capitalei să fie un pesedist sau fosta angajată a mai multor președinți PSD, devenită principala promotoare a unui candidat la prezidențiale care nu recunoaște legitimitatea alegerilor viitoare. Din aceste discuții am observat însă că mulți nu înțeleg ce este, de fapt, partidul SENS și ce tip de electorat are. Unii chiar îl confundă cu electoratul USR-ului, deși vorbim despre două baze electorale diferite.

SENS este definit pe propriul site drept un partid deschis tinerilor, ecologiștilor, studenților, minorităților și digitalizării, iar descrierea lor pe scurt este următoarea: „Împreună vrem să formăm o nouă forță politică pentru a reprezenta mișcarea progresistă în România. Luptăm pentru locuințe sociale, terapie decontată, combaterea și adaptarea la schimbările climatice, garantarea dreptului femeii de a decide asupra propriului corp și drepturi egale pentru toți, inclusiv minorități sexuale și etnice.” Adică este vorba despre un partid de centru-stânga, social-progresist (noua stângă urbană).

Putem spune, pe scurt, că SENS vrea să promoveze multe dintre ideile de care propaganda PSD, AUR–SOS–POT & friends (Gândul, Realitatea TV/Plus, RTV, ActiveNews, R3Media etc.) i-a acuzat pe cei din USR că le-ar promova.

USR este un partid liberal de centru-dreapta; agenda sa este centrată pe stat de drept, anticorupție și reformă administrativă, iar pe axa economică se situează clar în zona dreptei moderne.

USR-ul s-a consolidat (având rădăcinile în USB) într-un moment vulnerabil pentru societatea noastră, în care PSD-ul lui Liviu Dragnea, cu marionetele sale — Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă —, alături de ALDE și Dan Voiculescu, deveniseră prea puternici și aveam nevoie de o opoziție în societate. În USR-ul de atunci au ajuns oameni care aveau valori comune: pro-UE, anticorupție, stat de drept etc., dar au descoperit în timp că îi separă alte idei (nu extind discuția spre alte zone, de exemplu cele legate de orgolii).

Dacă luăm caracteristicile pe care Richard Katz și Peter Mair le identifică în „Changing Models of Party Organization and Party Democracy: The Emergence of the Cartel Party”, vom vedea că PSD se încadrează în tipologia partidului-cartel, deoarece:

1.⁠ ⁠Depinde structural de resursele statului (funcționează și se reproduce prin acces la bani publici, funcții, contracte, instituții). Pentru că a fost atât de mult la guvernare, a folosit statul ca principală sursă de finanțare politică. De exemplu: contracte publice acordate antreprenorilor locali și accesul la fonduri europene filtrat politic în teritoriu.

2.⁠ ⁠A „colonizat statul” prin politizarea instituțiilor, controlul TVR în trecut și utilizarea guvernului pentru avantaje electorale (PNDL și apoi PNRR-local).

3.⁠ ⁠Are baroni locali și distribuie resurse pentru loialitate. Gestionează rețelele de patronaj și angajările locale.

4.⁠ ⁠Folosește instituțiile pentru consolidare.

5.⁠ ⁠Este slab ideologizat — ideologia e vagă sau secundară; miza este controlul resurselor publice. Politicile sociale sunt deseori instrumente electorale, nu principiale, și pot accepta chiar și politici neoliberale atunci când le convin.

6.⁠ ⁠Se bazează pe clientelism, nu pe activism autentic, și are un electorat dependent. Voturile nu vin pentru identitatea lor ideologică, ci din dependență materială, deoarece există rețele de angajări politice la nivel local și dependențe economice (contracte, licitații și acces la posturi).

Putem aplica tipologia de mai sus și pentru PNL și, cel mai probabil, vom descoperi multe similarități cu PSD-ul. Nu vreau să treacă nemenționat acest aspect, dar demersul acestui text este mai degrabă despre ce se întâmplă cu stânga pe scena noastră politică.

În felul acesta am ajuns în situația în care acei oameni care aveau nevoie să fie reprezentați de un partid social-democrat au ajuns să-și pună speranțele în populism și demagogie: AUR, Georgescu, SOS și POT. În special cei de la AUR au reușit să facă ceva special: să activeze un anumit electorat tânăr. 

În varianta actuală, SENS nu poate reprezenta acest electorat, ci doar pe cel al noii stângi urbane social-progresiste; totuși, apariția unui partid de stânga pe scena noastră politică rămâne o noutate.

În democrație, toți oamenii au dreptul să fie reprezentați. Dacă ne speriem atunci când auzim despre politici de stânga sau despre posibilitatea apariției unui partid creștin-democrat în care să se regăsească intelectualii de dreapta (nu există perspective să vedem așa ceva pe scena politică din România în acest moment), atunci nu înțelegem foarte bine cum funcționează democrația.

Revenind la SENS — pentru care se poate înțelege acum că fac propagandă electorală, deși mai degrabă încerc să explic ideea de la care am pornit —: de ce este și ar trebui să rămână în continuare electoratul celor de la SENS diferit de cel al celor de la USR?

Cei de la USR au reprezentat în special generația milenialilor și, parțial, pe cea a generației X. Cei de la SENS au ajuns deja pe locul 2 în preferințele tinerilor între 18 și 29 de ani.

De aici vine și întrebarea de fond: de ce ar trebui Ana Ciceală — candidata SENS — să se retragă în favoarea candidatului USR, dacă SENS a reușit să activeze un electorat care, în sfârșit, se simte reprezentat? 

Ciceală are șanse reale să prindă podiumul în decembrie, poate chiar să-l depășească pe Cătălin Drulă, dacă ajunge la mai mulți tineri și explică limpede valorile partidului ei, așa cum face din iulie în campania de pe teren. Iar dacă reușesc să ducă proiectul în alte orașe și să-l consolideze până în 2028, SENS poate spera nu doar la intrarea în Parlament, ci chiar la un scor în jur de 10%, dacă știe să rămână aproape de electoratul care are nevoie de o astfel de reprezentare.

P.S. Cei de la REPER au dat deja de înțeles că USR a mizat pe un candidat fără șanse și a ales să sprijine candidatul PNL, având, probabil, acces la alte date decât cele pe care le vedem în sondaje.

Nicușor Dan a făcut și el o gafă, inclusiv din punct de vedere constituțional, alegând să susțină un candidat care l-a criticat în trecut în detrimentul unuia care i-a fost dintre cei mai fideli aliați: Vlad Gheorghe (candidat din partea DREPT – primul partid care l-a susținut pe Nicușor Dan când și-a anunțat candidatura la prezidențiale). Iar dacă demiterea lui Ludovic are legătură și cu susținerea lui Cătălin Drulă, atunci gafa capătă proporții și mai mari.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp