Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

BBC: William și Harry, împreună la durere, una dintre cele mai neașteptate și remarcabile imagini

William si Herry

Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia

Apariția în public a prinților William și Harry, sămbătă, după moartea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, va deveni una dintre imaginile remarcabile și cele mai neașteptate din această zi sumbră, scrie corespondentul regal al BBC, Sean Coughlan.

Împreună cu soțiile lor, Catherine și Meghan, cei doi prinți au salutat sâmbătă mulțimea de oameni veniți la Windsor, într-un mod care nu ar fi putut fi prevăzut cu o săptămână înainte, adaugă sursa citată. Jurnalistul amintește că în spațiul public se vorbea atunci despre dispute de nerezolvat între cele două cupluri, se spunea că ei stăteau în case apropiate unul de celălalt, la Windsor, în timp ce din punct de vedere emoțional „se află la mulți kilometri distanță”. Cei doi prinți nu mai fuseseră văzuți împreună în public de mai bine de doi ani.

Dar pierderea unei persoane dragi poate aduce unitate între membrii unei familii, punând lucrurile în perspectivă și lăsând deoparte dezacordurile, continuă Sean Coughlan, putând fi un moment pentru a fi uniți. „Desigur, privind din exterior, nimeni dintre cei care se uită la imaginile de la televizor nu știe cu adevărat ce se întâmplă. Acesta a fost doar un spectacol? Li s-a spus să transmită acest mesaj pozitiv? Publicul care caută să-și arate propria solidaritate cu familia regală în doliu a fost încântat în mod clar de ideea ca William și Catherine, Harry și Meghan să apară împreună”, mai notează corespondentul BBC.

Potrivit unor surse regale citate de aceeași publicație, prințul William a fost cel care le-a făcut invitația prințului Harry și lui Meghan de a apărea în public sâmbătă împreună.

Foto: Profimedia Images

Ducele și ducesa de Sussex au renunțat la funcțiile regale în martie 2020, iar în prezent locuiesc în Montecito, California. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Beyond Borders

Într-o clădire din centrul Madridului, la ultimul etaj, vreo treizeci de români fac planuri. Vorbesc despre cum ar putea companiile românești să își facă loc și pe piața spaniolă. Unii au venit să afle de unde să înceapă. Alții au început de mult și au ce povesti: despre clienți, despre greșeli, despre cât de diferit se pot face lucrurile la câteva ore de zbor de București.

Citește mai mult

Uniforma obligatorie.. sursa foto Inquam Photos

Pe 21 septembrie, Senatul României a aprobat un proiect de lege care reintroduce uniforma în ciclul preuniversitar, măsură care a șocat întregul grup de consilii ale elevilor și liceenilor și care, într-un final, a dus la un protest: elevii s-au îmbrăcat în negru în ziua de luni, 28 septembrie.

Citește mai mult