Trăim într-adevăr vremuri cu situații politice șocante, atât la nivel local, cât și global. Faptul că fiecare dintre noi are o opinie reflectă frumusețea diversității umane, dar și provocarea de a coexista într-o lume plină de idei diferite.
Când totul părea că se mai așază pentru România, au venit de nicăieri aceste alegeri prezidențiale. Discutăm acum, parcă mai real ca niciodată, despre apartenența la NATO sau Uniunea Europeană, deși suntem în aceste structuri de aproximativ 20 de ani.
De unde această polarizare societală românească? Ne-am trezit dintr-un vis frumos? Sau dintr-un coșmar, în opinia altora? Normal, există foarte multă "expertiză" în spațiul public, revărsată din toate părțile, mai mult ca niciodată. Lipsesc însă analizele complete, în care e nevoie să luăm în considerare toate semnalele, nu doar cele care ne avantajează teoria. Situația din România e influenţată de factori și dezvoltări societale pe care omitem să le numim, de frica autoimpusă de a nu ieși din limitele discursului oficial, de multe ori pentru a nu deranja. Nu e nicio problemă cu libertatea de exprimare, e vorba despre autocontrol și confort.
Prezint câteva exemple, evidente în opinia mea. La nivel global există o erodare constantă a liderilor, cu precădere a celor aleși democratic. E paradoxal, dar toate interfețele numite simbolic acum "comunicare" creează o zonă de notorietate relativă, dificil de înțeles de cei mulți. În prezent, cu toate sursele de informare şi canalele de comunicare, nu poți să îți dai seama despre o personalitate politică ce fel de om este și cum se raportează el sau ea la subiectele contemporane importante. Această ambiguitate rezultă printr-o abordare simplificată, de respingere, sau chiar de blamare, a respectivului personaj politic.
Tot la nivel societal avem o mare problemă de polarizare inter-generațională, din nou fără să o recunoaștem deschis. Tinerii sunt blamați și acuzați chiar de superficialitate. Devine deja stereotip să zici că ei nu sunt interesați de cultură (apropo, care mai este definiția culturii?), că ei nu au niciun viitor. Iar atunci, în stilul pedagogilor de școală veche, le dăm lecții de istorie şi morală pentru a se trezi la realitate. Miraje! Nu trebuie să citești tratate de psihologie să îți dai seama că această abordare duce la ruptură.
La nivel european e și mai sofisticată abordarea. Proiectul integrării europene, numit acum Uniunea Europeană, a apărut din necesitatea de a nu ne mai măcelări între noi, ca națiuni, pe continentul european. Partea bună, chiar foarte bună, este că ne-a ieșit bine proiectul. Cu un pic de suport american, cu o atenție asupra democratizării și prosperității economice, am avansat frumos de vreo 75 de ani. Totuși, nici măcar Premiul Nobel pentru Pace atribuit în anul 2012 Uniunii Europene nu convinge toți cetățenii. Aici apare, zic eu, o primă falie europeană, recunoscută de clasici și confirmată de fapte. Construcția europeană a fost și continuă să fie un proiect al elitelor, chiar dacă au fost încercări disperate de a conecta mişcarea la cetățeni. Să nu mă înțelegeți greșit, construcția europeană a fost făcută pas cu pas, iar sistemele democratice construite au însoțit parcursul, dar unii au fost și continuă să fie reticenți. Ne place sau nu să recunoaștem însă, avem prin Uniunea Europeană cea mai avansată structurã super-statală democratică din lume. Desigur, e complexă și birocratizată, poate prea complexă și cu siguranţã prea birocratizată...
Mă voi referi și la un subiect pe care l-am abordat constant de 25 de ani. România nu a înțeles ce înseamnă diaspora. Abordările cu bocancii continuă să fie pline de stereotipuri ieftine, care nu aduc valoare adăugată. A diviza, a marginaliza, a da mesaje de sus în jos nu servește la nimic. Susțin teza lansată la începutul anilor 2000, care prezintă o Românie completă, o țară cu 25 de milioane de locuitori. Unii dintre aceștia, mulți desigur, au ales să își desfășoare o perioadă a vieții în afara teritoriului românesc. De aici trebuie să plece totul, apelând la toate avantajele unei piețe globale în care România este integrată acum.
La nivel de Uniunea Europeană, anul 2024 s-a transformat dintr-un an electoral într-un an de criză. Nu o recunoaștem deschis, din nou. A fost anul în care s-au conturat două tabere vizibile și aproape echilibrate, pro-europenii și suveraniștii. E aproape un miracol că s-a reușit formarea unei majorități în Parlamentul European care a validat Guvernul European, unul pro-european. Atenţie însã, de data aceasta – o premieră - și cu suveranişti în echipa celor 27 de comisari europeni.
Bătălia între cele două tabere continuă la nivel european, dar s-a proiectat concomitent și pe sistemul românesc. A venit de nicăieri, neanunțatã, sub forma unor rezultate banale la niște alegeri naționale, nici măcar cele europene. Realitatea este că această situație este acum noul normal, nu ceva efemer. Din nou, nu ne place să o zicem, dar aceasta este realitatea. Proiectul european are adepții săi, dar și dușmani, unii chiar declarați. Parcursul european al României nu este o luptă câștigată, ci este una permanentă. Sper din tot sufletul să fim la înălțimea timpurilor pe care le trăim. Cred într-o Românie europeană, dar e nevoie să o apărăm. Cu orice preț.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.