Marele matefizician Blaise Pascal, în „Pensées”, a formulat ceea ce e cunoscut ca Pariul lui Pascal:
• Dumnezeu există sau nu. Rațiunea nu e în stare să dea un răspuns.
• Pe cale de consecință, trebuie să pariezi, este obligatoriu.
• Dacă pariezi că Dumnezeu există, în cazul în care câștigi, câștigi totul. Dacă pierzi, nu pierzi nimic. Deci, pariază fără șovăire că El există.
Soluția cu aparență de logică oferită de Pascal este invalidă, întrucât neagă însăși ideea de Dumnezeu creștin. Dumnezeu există doar dacă omul crede în existența Lui și Îl iubește, dincolo de rațiune. De-a lungul secolelor, scolasticii medievali (dar și Kurt Gödel în sec. XX) au încercat să demonstreze existența Lui pe cale de inferență logică, de cele mai multe ori deductivă (concluzie certă, mai puternică decât premisele). Cu eșec garantat, ca și în cazul logicii divine a lui Pascal.
Apoi, Pascal vrea să-L „realizeze” pe Dumnezeu nu prin credință și iubire, ci pe bază de profit și pierdere. Capitalism creștin. Așa ceva îi poate convinge doar pe biznismeni, bancheri și pe iubitorii de jocuri de noroc. Acest moment de dezfermecare este, cred, unic în opera lui Pascal, altfel plină de „Amour fou de Dieu”.
P.S.
Da, am modificat enunțul problemei arabilor și cămilelor. Am eliminat cerința emirului ca „acela a cărui cămilă va intra ultima în Mecca, va moșteni averea”. De ce? Pentru că am grija constantă ca problemele să nu fie prea grele, ceea ce ar demobiliza mulți rezolvitori. Așa că prefer să dau o problemă cunoscută și simplă pe care o complic eu puțin. În plus, problemele cu care cititorii au fost obișnuiți când erau elevi aveau un avantaj până la urmă neavantajos – prezentau garanția că sunt bine formulate: complet, noncontradictoriu, independent. Adică, nu lipsesc date sau condiții inițiale, acestea nu intră în contradicție unele cu altele și nu pot fi deduse una din cealaltă. Rareori soluția consta în demonstrarea imposibilității problemei sau a unei infinități de soluții. Mai mereu, rezultatele numerice erau „frumoase”, numere naturale sau întregi, nu zecimale aproximative. Or, viața pune probleme despre care nu știm dacă sunt bine formulate, nu știm dacă au soluție, iar rezultatele nu sunt „frumoase”.
A pune la îndoială enunțul „oficial” al unei probleme e un exercițiu de contracarare a faultului logic „argumentul autorității” sau „ex cathedra”. Lui Aristotel i-au fost luate de bune toate aberațiile fizico-matematice și socioumane vreme de 2000 de ani, numai pe baza autorității sale, consacrată de Biserică.
Încerc, totodată, să și descurajez folosirea AI; în cazul de față, probabil că ea a răspuns „să schimbe cămilele între ei”, potrivit cunoscutei probleme complet formulate, pe care o are în memorie. Și destui cititori au răspuns la fel, fără să raționeze, fără să observe modificarea operată de mine.
Vă avertizez că voi continua să introduc „zgomot” în enunțuri. A-l detecta și corecta va fi parte a soluției. De asemenea, nu voi comunica numărul de litere la problema rebusistică, prefer un evantai mai larg de soluții.
Au rezolvat problema 2), sesizând lipsa condiției necesare și suficiente din ipoteză: Elena Grigore, Vasile Mosoi, Mihai Chiș, Bogdan Dumitrescu, Ion Dinicescu, Marian Ciobanu.
Pentru problema 1), „lăstar cu rădăcinile în pământ”, au răspuns „moștenitor”, Lucreția Sfetcu (care a rezolvat toate 3 problemele) și Daneș Romica; Tatiana Pinto, Ludi Magister, Mioara Mucuța, Julieta Ioan, Bogdan Gheorghe au răspuns „orfan”, care este și opțiunea mea rebusistică.
Cea mai bună demonstrație la problema Sophie Germain, rezolvată de mulți cititori, a dat-o Cristina Onete.
Dalia Trandafir propune o soluție foarte interesantă la problema 2), arabi-cămile. Citiți-o.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
