Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Suntem mai mulți decât credeți. Cum au trăit fanii Eurovision din România o seară istorică, alături de Alexandra Căpitănescu

Alexandra Căpitănescu / sursa foto: Profimedia

sursa foto: Profimedia

În ultimii ani, în Romania, lumea spune: „Cine stă să se mai uite la Eurovision?”. E o întrebare comună, ce vine dintr-o combinație între „indolența” Televiziunii Române și incapacitatea de a trimite o melodie care să fie la standarde europene. Dar sâmbătă seară, la Zen Bar din București, s-a dovedit contrariul. Peste 100 de oameni (în 3 camere diferite) au venit să țipe, să cânte, să își exprime părerile despre melodii și să zicem la unison: „Hai România!”. Iar Bucureștiul nu e un caz unic. În Cluj a fost la fel, la Sibiu a fost difuzată finala la un cinema, iar la Iași a fost difuzată chiar În aer liber, lângă Palas Mall. Suntem mai mulți decât credeți. Iar sâmbătă seară, pentru câteva ore, Romania a fost unită pentru un singur țel: să ne susținem reprezentanta și țara până la capăt.

Mă numesc Andrei, am 22 de ani și sunt fan Eurovision de 11 ani. Vă povestesc cum a fost.

Înainte de show: Încălzirea

Am ajuns la bar în jurul orei 8, cu un grup de prieteni, iar prietena mea, care a venit din Groningen de la studii pentru asta (și să mă vadă), a venit cu steagul României pe umeri – pentru că da, am venit pregătiți serios, nu glumă. Înainte să înceapă transmisia, organizatorii au pus la televizor Eurovision Non-Stop Hits, un live făcut de cei de la Eurovision, unde se dau melodii de succes din anii precedenți. S-a cântat, s-a dansat, iar atmosfera a fost incredibilă. E ceva ce nu se vede la televizor: comunitatea asta are propriile ei ritualuri, stăm să facem predicții, dansăm la melodii ritmate și plângem la balade. Suntem fani serioși ai unui eveniment pe care lumea îl vede ca pe o glumă.

Acum, despre ediția curentă: anul acesta a fost cel mai imprevizibil pe care l-am văzut vreodată – favoriții (in afara de Finlanda, care a fost mai tot timpul pe 1) se schimbau de la o zi la alta, casele de pariuri ezitau să parieze pe alte țări, iar România, cu Alexandra Căpitănescu și „Choke Me”, oscila intre locurile 5 și 8, dar cu un val de simpatie internațională care creștea de la o repetiție la alta.

Let the show begin: Începutul

Deschiderea a fost spectaculoasă: JJ, câștigătorul de anul trecut, a urcat pe scenă să-și cânte piesa, „Wasted Love”, în timp ce concurenții defilau pe catwalk, la tradiționala Paradă de Steaguri. În momentul în care România a apărut, 100 de oameni de la București au țipat la unison pentru o fată de 22 de ani și trupa ei, în care media de vârstă e de doar 20 de ani! Ăsta e Eurovisionul pe care îl trăim noi an de an.

Apoi, au început piesele. Îmi este imposibil să stau să explic toate cele 25 de piese – n-aș avea cum și nici n-ar fi interesant. Totuși, o să va explic momentele în care barul a început să vibreze.

Danemarca a deschis concursul cu o piesă superbă, „Før vi går hjem” (Înainte să mergem acasă), care e exact genul de melodie care trezește publicul chiar de la început. Australia a avut o performanță magistrală – Delta Goodrem, cu piesa ei „Eclipse”, a adus una dintre cele mai elegante voci și producții ale serii și nu m-a mirat că a terminat pe locul 4.

Finlanda, cu „Liekinheitin” (Aruncător de flăcări), favorita certă de la pariuri, a livrat un show fără cusur și pe care eu (și multă lume din bar) o vedeam câștigătoare. Moldova a fost momentul în care tot barul a cântat, pentru că, sincer vorbind, „Viva Moldova” a lui Satoshi a fost făcută exact ca să fie cântată în grup, la unison. La fel și „Jalla” (Mai mult), „Per sempre si” (Pentru totdeauna da) și „Ferto” (Adu-l) – momente clasice ce au făcut barul să cânte și să danseze.

Și apoi a venit ea.

Momentul Alexandrei

România a cântat penultima, 24 din 25. O poziție foarte bună, luând în considerare că majoritatea oamenilor, la nivel european, încă nu-și făcuseră o părere definitivă despre cine merită votul lor, iar noi am venit cu „artileria grea”.

Nu am cuvinte să descriu ce a fost în bar în acele 3 minute. Am țipat din rărunchi, am cântat fiecare vers, fiecare „choke me”, am mimat mișcările teatrale ale Alexandrei și, fără nici o rușine, am plâns după acest moment. Pentru că Alexandra nu doar a cântat – a livrat un moment excepțional din toate punctele de vedere: de la scenografia cinematică, la costumația epică și să nu mai zic de voce... wow, wow, wow, la tot. România nu a mai avut un moment atât de bine închegat și filmat în istoria Eurovision. Echipa din spate – Jan Bors (staging director), Bogdan Nedelcu și echipa lui de la Apart Vision (grafică și lumini) au făcut o muncă pe care toți scenografii și artiștii români ar trebui să o studieze în detaliu, pentru următorii ani.

Și se vede și în rezultate: România a primit puncte de la publicul din toate țările cu drept de vot. Și că tot vorbim de rezultate...

Interval Act-ul și apoi... votarea

Fiind o ediție aniversară, pauza dintre ultima piesă și momentul de „STOP VOT” a fost acoperită de un omagiu adus Eurovisionului: mai mulți artiști din anii precedenți, printre care Lordi (rockerii „simpatici” care au câștigat în 2006 cu Finlanda) și Ruslana (care a câștigat cu Ucraina în 2004), au urcat pe scenă și au creat un moment nostalgic, ce a făcut tot barul să cânte cu lacrimi de bucurie.

Și apoi, a început dezvăluirea voturilor juriului și telespectatorilor. Aici am simțit pe rând optimism, dezamăgire, șoc, euforie și chiar suspiciune la final - toate aceste emoții într-un interval de 40 de minute.

Juriul: Despre juriul de anul acesta s-a vorbit destul și se va mai vorbi pentru următorii ani, deci nu intru în prea multe detalii. Momentul de bucurie a fost clar când Luxemburg, din toate țările participante, ne-a dat 12 puncte la juriu. De asemenea, a fost frumos să văd cum primim 8 puncte de la Cehia și 7 puncte de la San Marino. Acum, trecem la partea mai incomodă: juriul Moldovei ne-a dat doar 3 puncte. Absolut stânjenitor din partea juraților moldoveni (inclusiv moldovenii au fost critici față de acest punctaj). Iar din multe țări, am primit fix 0 (zero). Pot să înțeleg că jurații poate au fost deranjați de titlu, dar nu atât de rău încât să nu dai absolut nimic... Oricum, după 35 de țări, România era pe locul 13, cu 64 de puncte la juriu. Cum ar spune domnul din „Chernobyl”: „Not great, not terrible”.

Televotul: Și apoi, s-a întâmplat un moment uluitor, ceva ce, în 11 ani din viața mea de fan Eurovision, nu am crezut că se va întâmpla: România a fost, timp de câteva minute, pe LOCUL 1 în clasament. Nu glumesc. Mi-au tremurat picioarele de la emoții și euforie. În final, România a încheiat concursul pe locul 3 la general, cu 296 de puncte, și pe locul 2 la televot. Este cel mai bun rezultat al nostru, alături de 2005 și 2010. Asta înseamnă că, dintre toți cei undeva la 160 de milioane de telespectatori Eurovision, am fost a doua cea mai votată țară și melodie. A doua! În întreaga Europă.

Câștigătoarea: Bulgaria

Felicitări sincere Bulgariei. Dara, care e un fel de Inna a Bulgariei, a câștigat atât juriul, cât și televotul – primul artist care a reușit această performanță din 2017 încoace și, totodată, prima victorie a Bulgariei din istoria lor. Piesa a meritat să câștige televotul cu vârf și îndesat. În barul nostru, când a venit Bulgaria, toata lumea a cântat „Bangaranga” și a făcut coregrafia Darei. E genul de piesa care iți rămâne foarte ușor În creier.

Totuși, partea de jurizare a fost ușor suspectă. Favoriții dinaintea concursului - Finlanda, Australia și Danemarca - au primit punctaje mai mici decât s-ar fi așteptat lumea. Dar asta e o discuție pentru altă dată.

Ce rămâne

Cel mai important lucru din această noapte nu e locul 3, nu sunt cele 296 de puncte și nici recordul la televot. E altceva.

Alexandra Căpitănescu a reușit să facă ceva ce credeam că este imposibil: a unit o nație întreagă, măcar pentru o noapte. De la fanii înrăiți ai concursului la oameni care în mod normal ar ridica din umeri daca ar auzi „Eurovision”, toți au fost curioși să o vadă pe Alexandra pe scena mare de la Viena. Diaspora a votat masiv, barurile și restaurantele s-au umplut, grupurile de Whatsapp ale familiilor și colegilor au explodat cu mesaje despre Eurovision. Nu am mai văzut o susținere atât de mare de la oameni pentru România la Eurovision în toata istoria participării noastre.

Mulțumiri Alexandrei și trupei – Bogdan, Matei, Thomas, Luca - și Dariei („fantoma” de pe scenă). Meritați tot succesul pe care l-ați avut până acum și pe care îl veți avea în viitor. De asemenea, mulțumim Televiziunii Române că ați lăsat-o pe Alexandra să arate momentul ei pe scena Eurovision și că ați ascultat feedback-ul fanilor pe parcursul sezonului „eurovisionistic”. Mulțumim și lui Victor Rebenciuc, Head of Media pentru Eurovision România. Fără numeroasele interviuri și prezențe la televizor ale Alexandrei, nu ar fi fost atât de mediatizată și cunoscută piesa României. Iar în final, mulțumiri echipei tehnice, oamenilor „din umbră”, care au făcut posibil un show de calibru occidental.

Și, pentru cei care încă mai cred că „nimeni nu se uită la Eurovision în Romania” – uitați-va la baruri, la rețelele de socializare, la diaspora, la cifrele de televot. Suntem mai mulți decât credeți. Și ne vedem la anul în Sofia, poate chiar acolo, fizic.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cenusa Craiova / sursa foto: Anda Simion

Din 2020, am scris în repetate rânduri despre poluarea din Craiova. Am primit un premiu Superscrieri, pentru o parte din seria „Craiova Poluată”. Aș fi preferat, în locul unui premiu, ca orașul în care locuiesc să primească o soluție. Aerul e și azi la fel de otrăvit. De fapt, chiar mai otrăvit. Avariile sunt din ce în ce mai dese și episoadele de spulberări de cenușă, din ce în ce mai grave.

Citește mai mult